Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat că mâine vor fi puse în consultare publică planurile-cadru pentru învăţământul liceal, transmite news.ro. El a subliniat necesitatea adaptării acestora la schimbările actuale, având în vedere că planurile existente sunt vechi de peste două decenii. Ministrul a precizat că obiectivul este ca aceste planuri să fie adoptate până la finalul lunii mai.
"Trebuie să înţelegem că e o problemă extrem de importantă pentru că fundamentul pe care îl avem acum a fost pus în urmă cu peste 20 de ani. Lumea s-a schimbat, nu mai putem merge cu ceea ce avem în acest moment. (...) Este momentul acestor planuri cadru pentru liceu. Când pornim această dezbatere publică vreau să avem toţi în minte un lucru: aceste planuri cadru sunt în primul rând pentru elevi, scopul este să reuşim ca cele opt competenţe cheie despre care vorbim cu toţii în spaţiul public să fie cu adevărat competenţe pe care liceenii să le dobândească. (...) Acest proces trebuie început de dragul elevilor, sunt planurile pe care orice ministru, în această fază trebuie să le pună în dezbatere publică pentru a ajunge, după aceea într-o variantă finală", a transmis Daniel David, joi, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat că mâine, după ora 18:00, vor fi publicate proiectele de planuri-cadru pentru învăţământul liceal, iar ministerul aşteaptă propuneri din partea publicului.
"Vom analiza serios feedbackurile şi, dacă lucrurile merg bine, la sfârşitul lunii mai să le adoptăm, să începem lucrul la programe", a afirmat Daniel David.
Ministrul a precizat că planurile vor pune accent pe competenţe şi vor exclude influenţele ideologice, având o distribuţie mai clară a tematicilor în trunchiul comun şi în disciplinele elective.
De asemenea, va fi încurajată implicarea specialiştilor din diverse domenii, ca educaţia juridică sau rutieră, în procesul educaţional.
Planurile vor include un trunchi comun care va varia între 35% şi 65% în funcţie de anii de liceu şi vor permite elevilor să aleagă între componente fixe şi mobile, în funcţie de interesul lor.
"O componentă va fi legată de aceste teme care ne amintesc că lucrăm cu adolescenţi şi să particularizăm planurile-cadru pentru adolescenţi. Doi: vor fi anumite teme care sunt propuse oarecum printr-un curriculum naţional, sugerate de minister, care sunt importante, şcoala le vede, le oferă elevului, acesta poate să aleagă. Şi lăsăm a treia componentă care vine din oferta pe care o face şcoala. Având aceste trei componente lăsăm o libertate foarte mare elevilor să aleagă, dar îi conştientizăm în acelaşi timp de lucruri importante", a explicat Daniel David.
Ministrul a menţionat că "va conta foarte mult cum vom gândi conţinuturile acestor teme şi discipline".
"Mă aştept să avem o dezbatere civilizată, aşa cum se cuvine mediului educaţional. Eu, ca ministru, spun că propunerile noastre nu trebuie să fie bătute în cuie. Ascultăm argumentele, dar orice discuţie avem să ne amintim că aceste planuri cadru sunt pentru elevi", a precizat Daniel David
El recunoscut că nu se aşteaptă la "modificări mari per sistem în ceea ce priveşte normele".
Opinia Cititorului