Danone analizează opţiunile juridice după ce Moscova i-a naţionalizat operaţiunile din Rusia

S.B.
Companii / 17 iulie 2023

Danone analizează opţiunile juridice după ce Moscova i-a naţionalizat operaţiunile din Rusia

Producătorul francez de lactate Danone analizează opţiunile juridice după ce Moscova a anunţat că a naţionalizat subsidiara Danone din Rusia, a declarat luni pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar, informează Agerpres.

Potrivit unui decret semnat duminică de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, participaţiile deţinute de investitorii străini la Danone Russia precum şi cele deţinute de producătorul danez de bere Carlsberg la o companie rusească producătoare de bere au fost puse "sub administrarea temporară" a agenţiei ruseşti care administrează proprietăţile statului Rosimushchestvo.

Sursa citată de Reuters a dezvăluit că Danone va trimite o scrisoare Kremlinului şi în paralel este în contact cu autorităţile franceze, inclusiv cu biroul preşedintelui Emmanuel Macron.

Decizia Kremlinului scoate în evidenţă poziţia vulnerabilă a producătorilor străini de bunuri de consum care mai au operaţiuni în Rusia, dintre care unii au anunţat că intenţionează să plece. Producătorul săpunului Dove, grupul Unilever şi gigantul elveţian Nestle activează în continuare pe piaţa din Rusia, la fel ca şi producătorul de ţigări British American Tobacco, care încearcă să îşi vândă subsidiara rusească.

În luna octombrie a anului trecut, Danone anunţa că va ceda controlul operaţiunilor sale din Rusia. Cu toate acestea, sursa citată de Reuters a dezvăluit că grupul francez mai avea nevoie de câteva săptămâni pentru a ajunge la un acord de vânzare a subsidiarei din Rusia, carr regrupează 7.500 de angajaţi şi 13 fabrici. Sursa a adăugat că, la fel ca toată lumea, Danone a aflat din presă vestea că operaţiunile sale din Rusia vor fi naţionalizate şi a fost foarte surprinsă de această informaţie, în special având în vedere că grupul a iniţiat un proces foarte organizat de ieşire de pe piaţa rusească.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Doar occidentul are dreptul sa nationalizeze active rusesti,

    invers e incalcare in picioare a drepturilor juridice internationale 

    1. Despăgubirile de război doar cresc.

      Când ești un pol de putere mică, nota de plată e mare. 

      bine punctat

    O optiune ar fi sa bage lapte adevarat in produsele lor, sa vezi atunci ce il oftica pe Putin.

    pai Franta livreaza rachete,tancuri,laptarii de la Danone castiga bani buni pe care binenteles ca-i repatriaza,trebuie sa fii prost sa nu faci asta cand toate activele gazprom au fost nationalizate,sa nu vorbim de aur,prea s-au trezit tarziu!

    daca erau americanii,erau sechestrate de 500 de zile!

    danezii,f16 si vor sa suga banii si pe bere!nu se poate decat daca ai o conducere ca a noastra care intoarce si celalalt obraz si daca nu i destul,ne intoarcem si cu spatele! 

    1. O să-l întoarceți. :

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb