Dar anul viitor mai sunt bani pentru plata pensiilor şi salariilor?

Întrebarea adresată recent guvernului de către preşedintele Klaus Iohannis, cu privire la existenţa fondurilor necesare pentru plata pensiilor şi salariilor bugetarilor, a primit un răs­puns rapid, întâi de la ministrul de finanţe, Eugen Teodorovici, apoi de la premierul Viorica Dăncilă.

Ministrul Teodorovici a declarat că "pentru acest an, toate plăţile se regăsesc în buget" şi "nu este niciun fel de pericol pentru pensii şi salarii în acest an".

Noţiunea temporală cheie din răs­puns este "acest an". Dar anul viitor vor fi bani pentru plata pensiilor şi salariilor?

Iniţial am înţeles că preşedintele Iohannis a întrebat doar dacă mai sunt bani pentru pensii şi salarii, iar minis­trul de finanţe a "fentat" cu un răspuns diplomatic. Din păcate, şeful statului a arătat aceeaşi înţelegere statică şi mi­oapă cu privire la capacitatea guvernului de a-şi onora obligaţiile financiare, deoarece întrebarea se referea doar la acest an.

Se pare că totul se reduce la "mai avem bani şi anul ăsta". Din păcate, afirmaţia oficialilor guvernamentali are o slabă "acoperire" pentru anul viitor şi aproape deloc pentru o perioadă mai lungă.

De ce? Pentru că nu există nicio corelaţie între măsurile de relaxare fiscală şi reducerea cheltuielilor guvernamentale. Probabil că încă se mai "visează" la capacitatea guvernului de a acoperi deficitul bugetar prin îm­prumuturi.

Nici măcar naţionalizarea Pilonului II de pensii nu este suficientă, pentru că este un eveniment singular, în timp ce plata pensiilor şi salariilor majorate are caracter permanent.

Fără schimbarea radicală a modului de construire a bugetului, problema capacităţii de plată a salariilor şi pensiilor va fi amânată, probabil, cu câţiva ani, deoarece efectele politicilor economice absurde sunt accentuate o de tendinţă demografică extrem de negativă.

Aşa-zisele programe de încurajare a natalităţii nu vor reprezenta o soluţie, măcar din simplul motiv că femeile refuză să fie pur şi simplu "reproducătoare" într-un "şeptel" al statului, care mai este şi mânat către păşuni pârjolite.

În viitorul apropiat se mai ridică şi spectrul deteriorării condiţiilor economice la nivelul principalelor des­tinaţii ale exporturilor României, zona euro şi Uniunea Europeană. În minuta ultimei şedinţe de politică monetară a BCE se arată că "a cres­cut incertitudinea cu privire la pers­pectivele economice", iar "o slăbire mai pronunţată a cererii nu poate fi exclusă".

Toţi participanţii la "luptele" politice interne par să ignore, într-un mod iresponsabil, această dinamică externă, fiind convinşi, probabil, că este suficient să dai vina pe factorii "exogeni" pentru a te "izbăvi" de orice res­ponsabilitate, iar apoi să ceri senin încrederea electoratului la viitoarele alegeri.

Din păcate pentru jefuitorii interni ai ţării, care nu ratează nicio ocazie să-şi declare iubirea neţărmurită pentru patrie, mai există o "mică" problemă.

Numele ei este costul de finanţare al datoriilor "acumulate" pentru îndeplinirea promisiunilor electorale. Este drept că încă nu am ajuns în situaţia Turciei, unde preşedintele Recep Tayyip Erdogan a caracterizat dobânda drept "mama şi tatăl tuturor relelor", dar nu mai suntem aşa de departe.

În 2010, în plină recesiune, s-au înregistrat 10 eşecuri ale licitaţiilor pentru plasarea titlurilor de stat pe piaţa primară. Acest nivel a fost atins doar în 5 luni din 2018, după o creştere economică substanţială în anul precedent şi o aparentă stabilizare a finanţelor publice.

De ce? Pentru că situaţia absurdă a unui deficit bugetar de circa 3%, în condiţiile unei creşteri a Produsului Intern Brut de circa 7%, nu mai poate continua.

Conform ultimelor date de la BNR, în luna mai 2018 guvernul a împrumutat circa 1,9 miliarde de lei de la bănci, în condiţiile în care prospectul iniţial al emisiunilor de obligaţiuni arăta o sumă programată de 3,835 miliarde, adică mai puţin de jumătate.

Reticenţa băncilor de a împrumuta guvernul a condus la creşterea accelerată a costurilor de finanţare, care se apropie accelerat de maximul ultimilor patru ani (vezi graficul 1).

Randamentul obligaţiunilor pe termen scurt a crescut cu circa 25% faţă de începutul anului curent, până aproape de 3%, în timp ce randamentul obligaţiunilor de 10 ani a crescut cu 11%, până aproape de 5%.

Faţă de începutul anului trecut, randamentul titlurilor pe termen scurt a crescut, în medie, cu circa 200%, iar cel al titlurilor cu maturitatea la 10 ani a crescut cu circa 40%.

Această dinamică este departe de a caracteriza o ţară membră a Uniunii Europene. Poate doar o ţară bananieră, care se confruntă cu o molimă pe plantaţiile producătoare de banane.

Ultimele licitaţii pentru plasarea titlurilor de stat arată că problema finanţării deficitului bugetar se agravează.

După o licitaţie eşuată pentru atragerea de fonduri prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni cu maturitatea în octombrie 2020 (n.a. cu ISIN-ul RO1720DBN072), licitaţia finală a lunii a avut succes, dar numai din punct de vedere al sumei atrase.

Au fost împrumutaţi 200 de milioane de lei cu scadenţa în septembrie 2031, la un randament de 5,15%, în condiţiile în care rata cuponului este de 3,65%.

În cadrul emisiunii RO1631DBN055 s-au mai atras 100 de milioane de lei în februarie 2018, la un randament de 4,75%, în timp de licitaţia pentru acelaşi titlu din martie 2018 a eşuat.

La penultima licitaţie a lunii mai 2018, pentru titlul cu ISIN-ul RO1720DBN072, băncile au oferit doar 435 de milioane de lei, în condiţiile unei cereri de 600 de milioane, pentru obligaţiuni cu un cupon de 2,3%.

La licitaţia anterioară pentru acelaşi titlu, din ultima zi a lunii aprilie 2018, suma împrumutată a fost de 614 milioane, în condiţiile unui împrumut programat de 575 de milioane, dar la un randament de 3,42%.

Creşterea accelerată a costurilor de finanţare pentru deficitul bugetar a fost "susţinută" de avansul dobânzilor de pe piaţa interbancară, care au cres­cut, în medie, cu 30% faţă de începutul anului şi de peste 2 ori faţă de începutul anului trecut (vezi graficul 2).

Dobânda de referinţă pentru cea mai mare parte a creditelor oferite populaţiei, ROBOR la 3 luni, a crescut de peste 3 ori faţă de începutul anului trecut. O influenţă semnificativă a avut-o intervenţia BNR pe piaţa interbancară, prin care sunt atrase depozite de la bănci şi se reduce lichiditatea pieţei interbancare. Poate că instituţia monetară a statului român a aflat, în sfârşit, că excesul de lichiditate anulează efectele deciziilor de politică monetară.

În aceste condiţii, Programul Tezaur nu poate avea succes, deoarece valoarea nominală a unei obligaţiuni, de 1 leu, arată că se adresează şi celor care vor avea probleme tot mai mari de administrare a bugetelor familiale, pe fondul creşterii inflaţiei şi a dobânzilor.

De fapt, este foarte probabil ca Programul Tezaur să-şi încheie prematur existenţa, pentru că cetăţenii vor fi mai preocupaţi de propria supravieţuire, decât de participarea la măreţele "viziuni" de prosperitate ale guvernanţilor.

Criza de la sfârşitul deceniului trecut ne-a arătat că autorităţile, din ignoranţă, prostie sau ticăloşie, au acţionat doar când funia a ajuns la par, dar au reuşit, printr-un "miracol", să "transfere" funia pe grumazul cetăţenilor.

Acum funia se apropie, din nou, de par şi nimic nu arată că lecţiile istoriei foarte recente au fost învăţate.

Mai rămâne, totuşi, o întrebare. De fapt, două. Anul viitor vor fi bani pentru plata pensiilor şi salariilor? Şi dacă răspunsul este afirmativ, banii vor fi suficienţi pentru menţinerea puterii de cumpărare sau ne vom îndrepta către o nouă "eră" în care vom fi toţi, din nou, milionari?