DCS: Piaţa telecom din mediul rural ar putea creşte cu 25%, în următorii trei ani

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 29 iulie 2011

Piaţa serviciilor telecom din mediul rural ar putea înregis-tra o creştere de circa 25%, în următorii trei ani, potrivit estimărilor făcute de Digital Cable Systems (DCS).

Potrivit reporezentanţilor acestei companii, criza economică a stopat, în acest an, rata de creştere a gradului de penetrare în mediul rural, în condiţiile decalajului actual semnificativ faţă de mediul urban.

Pentru 2011 şi 2012, DCS estimează că penetrarea serviciilor de cablu în mediul rural nu va avea o evoluţie semnificativă, "însă vor apărea oportunităţi interesante de achiziţii". În ceea ce priveşte serviciile de acces Internet, compania estimează o uşoară creştere, cu câteva procente, a ratei de penetrare în mediul rural, până la sfârşitul acestui an. O creştere similară, dar mai mică, de circa 1%, este estimată şi pentru serviciile de telefonie fixă.

"Repoziţionarea viziunii operatorilor telecom, şi nu numai, asupra mediului rural duce la creşterea investiţiilor în acest sector, potenţialul de dezvoltare fiind semnificativ, în special în ceea ce priveşte Internetul. De asemenea, intensificarea nevoilor de informare şi instruire ale populaţiei, precum şi progresul tehnologic, vor face ca în anii următori să asistăm la o reluare a creşterii ratelor de penetrare a serviciilor telecom în acest mediu", a declarat Dinu Malacopol, CEO Digital Cable Systems.

Potrivit DCS, cauzele stagnării curente din mediul rural sunt reprezentate de criza economică, în-târzierea investiţiilor semnificative în infrastructură şi producţie, disponibilizările din sectorul bugetar, precum şi de reducerea veniturilor populaţiei non-active (alocaţii, pensii, ajutoare sociale).

"Actualul context economic determină menţinerea, dacă nu creşterea decalajului dintre mediul urban şi cel rural. În acest moment, gradul de penetrare a Internetului este de circa 20% în mediul rural, faţă de peste 60% în cel urban, ceea ce face din serviciile de Internet un motor de creştere important pentru noi în următorii ani", a adăugat Dinu Malacopol.

Înfiinţată în 2005, compania DCS oferă servicii de transmisie prin cablu a programelor de televiziune, soluţii de transmisiuni date şi acces Internet, precum şi telefonie fixă, atât pe segmentul business, cât şi pe cel al clienţilor rezidenţiali, pe piaţa din ţara noastră.

Neelie Kroes, vicepreşedintele Comisiei Europene pe Agenda Digitală, sublinia, recent, în cadrul unei vizite pe care a avut-o în Româ-nia, că gradul nostru de conectare la Internet este îngrijorător de mic, menţionând că 54% dintre români nu au Internet.

Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale susţinea, la rândul său, că Internetul reprezintă baza afacerilor, specificând că, până în 2015, ţara noastră va avea acoperire pentru Internet în proporţie de 98%. Domnia sa a menţionat că, în prezent, rata de penetrare, la nivelul gospodăriilor, a conexiunilor în bandă largă este de 82%, ţara noastră având 3.548 de "zone albe".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb