De-căderea casei de Cluj

Demisia celor trei reprezentanţi ai grupului de la Cluj, din conducerea PSD, nu e deznodământul unei furtuni într-un pahar cu apă. Şi cu atât mai puţin "o reacţie pertinentă". E semnul unei crize de viziune care afectează PSD. Căci, spre deosebire de Constantin Niţă de la Braşov, alt vicepreşedinte "dizolvat" prin decizia de la Mamaia, grupul de la Cluj, prin Vasile Dâncu, Vasile Puşcaş şi Ioan Rus, reprezenta o orientare doctrinară. De altfel şi singura cât de cât coerentă şi europeană din interiorul PSD. Grăbindu-se să se răfuiască cu clujenii şi folosind un argument , absenţa performanţelor electorale, tabăra "păpuşarilor" a dat o lovitură greu de evaluat partidului. Jucând pe mai multe fronturi - atât în partid, cât şi în afara lui - convinşi că metodele lor sunt infailibile, mult prea siguri că vor participa la guvernare, "pragmaticii" şi-au impus viziunea. Sau mai bine zis lipsa de viziune. Forţând dezideologizarea partidului, interesaţi doar de rezultate pe termen foarte scurt, ascultând doar de ritmul politicii locale, nu şi al celei naţionale, ca să nu mai vorbim de cea europeană, aceşti politicieni ai trecutului au creat o factură internă pe care cu greu o vor putea acoperi până la alegerile legislative.

Şi cum rezultatul incert al alegerilor locale lasă pe toamnă tranşarea conflictului politic intern, "pragmaticii", confundând tactica cu strategia, au pus carul înaintea boilor. Mai întâi înlăturarea "ezitanţilor" de la Cluj, apoi soluţiile improvizate, dar prea puţin statutare, au forţat demisia singurului centru de reflecţie ideologică din PSD. Mai mult, grăbindu-se să lovească în ardeleni, liderii PSD au neglijat atât potenţialul electoral al Transilvaniei, cât şi autonomis-mul ardelenesc. Lipsa de supleţe ideologică şi "miticismul" oligarhilor nu este un atu pentru confruntarea din toamnă.

De-căderea casei de Cluj lasă PSD fără alternative ideologice. Deja, pregătindu-se pentru guvernarea cu liberalii, socialiştii români au renunţat, fără prea multe dezbateri, la impozitarea progresivă. Fără busolă doctrinară, deviind spre un neoliberalism desuet, luând distanţă faţă de colegii lor europeni în majoritatea temelor importante, de la Irak la NATO, sau de la laicitate la efectele globalizării capitaliste, socialiştii români au devenit anexa altor familii politice. Partidul lor doar strânge voturi, fără însă a reuşi să-şi asigure orientarea lor ideologică. Cu gândirea pervertită de tranziţie, extaziaţi în faţa unor modele economice la modă cu ani în urmă, dependenţi de avatarurile capitalismului fără faţă umană pe care l-au sprijinit, aşa zişii social democraţi români nu au în comun cu socialismul decât numele.

Obligându-i pe clujeni să se retragă, liderii regăţeni ai partidului au optat, de fapt, pentru continuarea incoerenţei organizaţionale şi doctrinare care a adus PSD nu doar în opoziţie, ci şi într-un impas strategic. Refuzând să facă o analiză lucidă a stării sale interne, PSD se amăgeşte electoralist. Mai devreme sau mai târziu, tergiversarea reformei interne tot se va resimţi. Şi atunci s-ar putea să fie prea târziu.