De la locomotivă la remorcă

Axa Paris-Berlin şi-a schimbat zilele acestea polaritatea. Locul pe care-l vor căuta acele busolelor s-a mutat la Berlin, iar evenimentul a devenit vizibil cu ocazia ultimei reuniuni la nivel înalt Merkel-Chirac, chiar pe teritoriul Franţei, în fastuosul decor al Palatului de la Versailles. Noul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, a preluat cu mînă sigură destinul unei relaţii esenţiale pentru Europa, din cele, tot mai nesigure, ale Preşedintelui Franţei.

Spre surpriza multora, Cancelarul Germaniei a realizat, în doar cîteva săptămîni de la preluarea mandatului, performanţa de a-şi crea un profil internaţional consistent, credibil şi viguros. Meritele sînt desigur ale echipei care o înconjoară, dar şi ale structurilor "gînditoare" din mecanismul care pregăteşte politica externă a unui stat de importanţa Germaniei. Lucrînd cu perspectivă, ele au scos la iveală, pentru noua formulă de conducere a ţării, soluţii politice şi diplomatice capabile să redea Germaniei iniţiativa în perimetrul strategic definit de triunghiul Statele Unite, Rusia, Franţa.

În relaţia cu Statele Unite, Merkel a readus în primul rînd încrederea. Spre deosebire de francezi, germanii, chiar dacă au fost net împotriva războiului din Irak, nu au confundat această opţiune cu anti-americanismul. Cu atît mai puţin cu varianta lui idologico-militantă pe care o cultivă clasa politică franceză şi căreia fostul Cancelar Schroeder îi făcuse prea multe concesii, de dragul relaţiei cu Preşedintele Chirac. Cele trei ore petrecute în Biroul Oval de Angela Merkel au fost deajuns pentru a livra credibil un mesaj pe care Statele Unite aveau nevoie să-l audă, pronunţat răspicat de responsabilii politici germani: relaţia Germaniei cu Statele Unite este esenţială nu doar sub aspect economic, ci şi politico-strategic. Alianţa ale cărei fundamente au fost puse după al doilea război mondial nu a scăzut nici în importanţă, nici în tonus, după încheierea războiului rece. Dimpotrivă, există o lungă listă de motive care o fac încă şi mai semnificativă. Dezacordurile, acolo unde există, vor fi exprimate clar şi fără reţinere, dar ele vin de la aliat, la aliat, de la democraţie, la democraţie, cu preocuparea de a găsi întotdeauna soluţiile de cîştig reciproc. Drepturile omului, supremaţia legii şi lupta împotriva terorismului reprezintă o ecuaţie pentru care nimeni nu a găsit, încă, soluţia ideală. În acest context, criticile Angelei Merkel, privind regimul deţinuţilor de la baza americană de la Guantanamo, deşi clar pronunţate, au sporit doza de credibilitate a Cancelarului, fără să strice în nici un fel atmosfera quasi-euforică cu care Preşedintele Bush şi-a înconjurat înaltul oaspete.

În relaţia cu Rusia, noul cancelar al Germaniei a readus un ton mult mai apropiat de natura reală a raporturilor dintre cele două state, punînd capăt "cochetăriilor" suspecte Schroeder-Putin. Iar cum tonul face muzica, nici preşedintele Rusiei nu şi-a mai adus aminte cît de bine vorbeşte limba germană şi a recurs cu încredere la ajutorul translatorilor oficiali. Schimbarea nu este doar de ton, ci şi de atitudine. Merkel a reafirmat cu claritate interesele majore care leagă cele două state, în primul rînd din punct de vedere economic. Ea a mers chiar mai departe, apărînd proiectul de gazoduct prin Marea Baltică, ce va lega direct resursele Rusiei de consumatorii germani, iniţiat de predecesorul său. Proiectul nu este făcut "împotriva altora", ci în beneficiul Germaniei şi desigur şi al Rusiei, a spus Merkel. Pe de altă parte, ea a combătut cît se poate de clar ideea că, datorită relaţiilor economice şi a dependenţei energetice crescînde a Germaniei faţă de Rusia, marea putere de la răsărit ar putea "remorca" politic Germania. De zîmbit, s-a zîmbit mult mai puţin decît la Washington, aproape deloc, în schimb criticile la adresa unora dintre tendinţele dure, din politica internă a Kremlinului, au fost accentuate. Răspunsul lui Putin la aceste critici a venit chiar zilele acestea, sub forma unui nou scandal al spionilor, dar cei vizaţi au fost britanicii, nu germanii. Evident, relaţiile economice ruso-britanice sînt mult mai puţin consistente decît cele ruso-germane!

În sfîrşit, triunghiul s-a închis la Versailles, în clinchetul de cristal nobil al paharelor de şampanie şi al unei bune dispoziţii prea ostentativ afişate de gazde, pentru a putea fi autentică. Cancelarul Merkel a venit să preia de la omologul său francez iniţiativa asupra procesului de construcţie europeană. Soarta primei încercări de realizare a unei Constituţii Europene va fi administrată politic, de acum înainte, de Germania şi nu de Franţa. Iar la nevoie, Europa ar putea avea o Constituţie şi fără ca Franţa să o aprobe. Ea a fost deja aprobată la Berlin şi în alte 12 capitale! Chiar dacă nu a fost pronunţat ca atare, acesta este mesajul pe care Angela Merkel l-a lăsat pe urma ei partenerilor francezi, amestecat desigur cu parfumul celui mai fin parfum francez, pe care l-a folosit cu această ocazie. În criza Iraniană, Germania, deşi nu a rupt definitiv cu troica europeană, a spus răspicat Franţei că nu e dispusă să facă un joc anti-american. Dacă negocierea cu Teheranul mai are substanţă, ea trebuie făcută într-un calendar precis, pe care Berlinul l-a solicitat Parisului. Jocul amînărilor şi al opoziţiei faţă de "politica americană", doar de dragul opoziţiei, pe care Franţa sprijinită de Schroeder l-a făcut cu ocazia crizei Irakiene, nu mai este acceptabil pentru Germania cancelarului Merkel.

Ascensiunea fulgurantă a Angelei Merkel pe arena internaţională face tot mai clar drumul inevitabil pe care a angajat Franţa cel mai inconsistent, lipsit de viziune, de program şi de realizări mandat prezidenţial al celei de-a V-a Republici, al cărui bilanţ pentru istorie va fi înregistrat sub numele lui Jaques Chirac.