De la politică spre economie: drumul bunăstării

Cu numai o zi înainte de întîlnirea Executivului cu echipa FMI pentru încheierea scrisorii de intenţie, primul ministru lansa, pe un canal de televiziune, o declaraţie suveranistă, reiterînd ideea că politica României se face de către guvern. La numai cîteva ore mai tîrziu, după reuniunea cu FMI, au fost anunţate, însă, mai multe măsuri de natură fiscală.

Pe de o parte, accizele la energie electrică, energie termică şi gaze naturale vor creşte în 2005, conform memorandumului încheiat cu FMI în 2004, dar acestea vor fi aplicate mai devreme cu două luni - ceea ce va aduce peste 3.700 de miliarde de lei la buget. Pe de altă parte, va fi majorat impozitul pe veniturile din dobînzi sau din capital, de la 1% la 10%, iar impozitul pe tranzacţiile imobiliare ale persoanelor juridice va creşte de la 10% la 16%. Prin aceste metode se intenţionează reducerea deficitului fiscal ce a rezultat din modificarea Codului fiscal, la sfîrşitul lunii decembrie. Realitatea economică a obligat la o serioasă ajustare nu doar a politicilor, ci chiar a politicii, ca viziune pe termen mediu şi lung.

O asemenea mobilitate a politicii poate părea suspectă, dacă nu chiar dovada inconsecvenţei. Dar, politica se repliază rapid în funcţie de reperele economice doar în societăţile deschise. Perspectivele teoretice sau ideologice pot fi schimbate rapid în funcţie de dinamica economică doar cînd pluralismul, deci alternativa, funcţionează. Într-un spaţiu globalizat şi tot mai democratic, lipsa supleţei la guvernare se transformă într-un handicap competitiv. Deşi unii consideră că deciziile autoritare sînt necesare pentru a stimula creşterea bunăstării şi a oportunităţilor de afaceri, contextul economic, o dovedeşte practica, rămîne determinat. El este consecinţa unor opţiuni sociale şi individuale privind reglementarea schimburilor. Cînd acestea sînt influenţate de corupţie, democraţia, dar şi economia de piaţă liberă, sînt deja în primejdie. Corupţia este mult mai lesne protejată în regimurile autoritare, unde transparenţa şi controlul civil sînt limitate, dacă nu interzise.

Raporturile dintre politică şi economie reprezintă una din cele mai vii dispute ale ultimelor secole. Transformarea societăţii sub impactul economiei de piaţă a generat idei şi practici ce au dus la creşterea gradului de democratizare. Poate niciodată pînă atunci ideile nu avuseseră o aşa de mare influenţă asupra organizării sociale sau politice. Noua viziune despre societate şi individ a dat conturul liberalismului politic şi economic, dar totodată a stimulat şi inteligenţele adversarilor. Reacţiile, mai întîi conservatoare, apoi socialiste, au pornit de la alte supoziţii (rolul fundamental al comunităţii sau al societăţii) decît cea a primordialităţii individului raţional. Proiectul economic creează sau recreează spaţiul politic. Ultraliberalismul economic ce a stat la baza reducerii cotei unice de impozitare, s-a confruntat cu mecanismele fiscale greoaie, iar rezultatele au întîrziat să apară.

Economia şi politica se află într-o strînsă interdependenţă. Bunăstarea generală sau individuală depind în egală măsură de decizia politică şi de creşterea economică. Realizarea fericirii sau libertăţii oamenilor, fie din perspectivă politică, fie socială sau economică, sînt consecinţele dezvoltării. Creşterea economică este necesară dezvoltării, instrumentele pe care se sprijină contribuind la dezvoltarea proceselor participative. Dar, deşi necesară, creşterea nu este şi suficientă. Dezvoltarea durabilă, apărarea eficientă a libertăţilor dau seama despre articularea democraţiei cu dezvoltarea.

Deciziile politice luate la presiunea FMI privind creşterea impozitelor pot genera ajustări bugetare, dar pot afecta stabilitatea economică şi socială. Însă, oricare vor fi consecinţele acestor hotărîri, politica nu mai dictează economiei. Dincolo de aceasta, conflictele de interese dintre grupuri nu vor putea fi încheiate niciodată. Fie că e vorba de cei ce au acces la putere sau de cei ce nu o pot influenţa, spaţiul disputei publice va fi permanent gestionat de politicieni. Departe de a fi neproductive, aceste conflicte generează realitatea. Într-o lume a competiţiei, democraţia nu este un lux, nici o consecinţă a dezvoltării, ci una din bunăstării.