Un drum extrem de lung. De traumatizant. Cu un număr uriaş de victime. Cum nu s-au mai pomenit de la Al Doilea Război Mondial. Şi cu pagube colosale pentru întreaga omenire. Rădăcinile Războiului Ruso-Ucrainean se află la Bucureşti. Atunci când în 2008 a avut loc Summit-ul NATO şi în curând, nodul gordian al conflagraţiei va fi tăiat. De Donald Trump.
Sunt 17 ani de ani la Bucureşti a avut loc un Summit NATO care practic se află la originea războiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei. Şi de fapt, detonarea s-a produs în mod straniu nu în timpul lucrărilor Summit-ului, ci la cina festivă, protocolară, organizată la Palatul Cotroceni. Când în jurul unei mese s-au adunat cei mai importanţi lideri NATO, mai puţin Traian Băsescu, care îndeplinea doar rolul de gazdă. Singurul care mai este în funcţie dintre participanţii la această masă festivă este liderul rus Vladimir Putin, Federaţia Rusă fiind în acel moment, printr-un parteneriat, un asociat NATO. Acolo, Putin a aflat printr-o remarcă lansată de George Bush că în perspectivă Ucraina şi Georgia urmează să fie primite în NATO. A urmat o discuţie destul de tensionată în care şi Traian Băsescu s-a băgat ca musca-n ciorbă, fiind admonestat de Angela Merkel, şocată şi ea de afirmaţia lui Bush. În cursul săptămânii trecute, printr-o declaraţie cât se poate de oficială, Vladimir Putin a confirmat indirect că întreg conflictul dintre Federaţia Rusă şi Occident desfăşurat prin procură în Ucraina este declanşat de acea decizie anunţată la Bucureşti într-un cadru neoficial şi peste capul reprezentanţilor NATO de aderare în perspectivă a Ucrainei şi Georgiei la NATO. De fapt, la Bucureşti, Putin a înţeles în 2008 că, în raport cu Federaţia Rusă, Statele Unite joacă un rol perfid. Din acel moment, Kremlinul şi-a schimbat întreaga politică în scopul de a preveni acest deznodământ al aderării Ucrainei la NATO.
Zilele trecute, liderul Federaţiei Ruse a comunicat că este dispus să dea curs demersurilor lui Donald Trump şi de a pune capăt războiului din Ucraina dacă şi numai dacă vor fi îndeplinite o serie întreagă de condiţii. Una dintre condiţiile sine qua non este o garanţie din partea Statelor Unite că Ucraina nu va fi primită în NATO. Se va conforma Donald Trump? Şi, în definitiv, care ar putea fi celelalte condiţii?
Rusia ar putea să pretindă şi probabil să obţină păstrarea unor teritorii pe care le-a ocupat încă de la începutul declanşării războiului, peninsula Crimeea şi încă trei regiuni locuite preponderent de o populaţie de etnie rusă. De asemenea, este de presupus că Vladimir Putin va solicita ridicarea graduală a sancţiunilor impuse federaţiei Ruse, inclusiv indisponibilizările unor depozite financiare şi bunuri care în prezent sunt blocate în Statele Unite şi în alte state occidentale. Dar ce aşi în mânecă are Donald Trump? Cum poate forţa acesta pe de-o parte mâna Ucrainei şi pe de altă parte mâna Federaţiei Ruse? Avem un indiciu, furnizat alaltăieri de Donald Trump Jr., În ceea ce îl priveşte pe Zelenskiy. Acesta, într-o manieră extrem de abruptă, ne-a informat, citez, că "Zelenskiy este un om mort care umblă" şi că după ce se va încheia un acord cu Vladimir Putin, "Zelenskiy merge în sicriu". Sunt afirmaţii de o duritate extremă, lansate de un personaj care nu numai că face parte, în calitate de fiu, din familia lui Trump, dar este şi unul dintre cei mai importanţi membri ai echipei cu care acesta conduce Statele Unite. Afirmaţiile nu sunt întâmplătoare, iar scopul lor este de a îl "frăgezi" pe Volodimir Zelenskiy şi de a preveni şi pregăti opinia publică asupra unor procese aflate deja în curs de desfăşurare. Iar dacă va fi cazul, dacă vor fi necesare şi alte presiuni, Statele Unite pot sista susţinerea financiară şi militară pe care o acordă Ucrainei. Ceea ce ar echivala cu pierderea rapidă a războiului.
Dar ce mijloace are Donald Trump de a-l frăgezi pe Vladimir Putin? Liderul american, în mod indiscutabil, profitând de criza economică în care se zbate Rusia, poate să facă în aşa fel încât să scadă dramatic pe piaţa mondială preţul petrolului şi gazelor naturale. O diminuare semnificativă a preţului este posibilă şi poate deveni fatală pentru Federaţia Rusă, mai ales în condiţiile în care Statele Unite exercită presiuni asupra aliaţilor lui Putin şi în primul rând asupra Chinei, presiuni care se pot concretiza sub diverse forme. Furnizarea la preţ redus de petrol şi gaze, o creştere rezonabilă şi nu masivă a impozitelor şi taxelor pe produsele din China importate în Statele Unite şi, desigur, bomboana pe colivă reprezentată de Taiwan. De altfel, în mod discret, Donald Trump i-a transmis lui Xi Jinping că Statele Unite nu se vor opune unei reunificări a Chinei cu Taiwanul. Pentru Taiwan, Xi Jinping este capabil să sacrifice cu desăvârşire relaţiile sale de parteneriat cu Putin.
Cât priveşte bunurile şi fondurile financiare ruseşti indisponibilizate în Statele Unite şi în celelalte state occidentale, Donald Trump îl ameninţă pe Vladimir Putin că acestea, în valoare de cca. 500 de miliarde de dolari, vor fi puse la dispoziţia Ucrainei pentru a se înarma, în cazul în care Federaţia Rusă nu cedează. Aceasta este o carte extrem de discutabilă pe care o joacă Trump. Pentru că respectivele bunuri nu pot fi pur şi simplu confiscate, lichidizate şi transferate Ucrainei. Tot ceea ce se poate face, conform legislaţiei internaţionale se referă doar la dobânzi. Iar dobânzile nu reprezintă decât a zecea parte din valoare. Deci doar cel mult 50 de miliarde de dolari.
Una peste alta, avem toate indiciile că în curând, desigur după prima rundă de convorbiri directe Trump-Putin, acest război devastator se va încheia. Dacă totul a pornit de la Bucureşti, ar fi interesant ca tratatul de pace să se semneze tot la Bucureşti.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.01.2025, 10:32)
Lest go Trump !!
2. Prostovanu' de mine!
(mesaj trimis de Pricinosu' în data de 27.01.2025, 12:32)
Eu credeam ca samburele razboiului din Ukraina a fost plantat in 1994 la Washington, la intalnirea dintre Boris Yeltzin si Bill Clinton. Atunci cand Boris l-a 'rugat' pe Clinton sa lase Europa in sfera de influenta a Rusiei, iar Clinton l-a refuzat.
De suparare, Boris s-a imbatat atat de tare in avion, in drum spre Europa, incat nici nu a mai fost in stare sa coboare in Irlanda, unde ar fi trebuit sa faca o escala oficiala si era asteptat la aeroport de inalti demnitari islandezi!
Urmarea celor prezentate, a fost numirea de catre Boris, ca succesor, a lui Vladimir Putin.
3. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 27.01.2025, 13:08)
Se joaca tare .Cuvintele sunt mai dure decit realitatea .Efectele deciziei lui Trump , daca il lasa din mina pe Zelenski , pe cine favorizeaza ? Cresterea productiei de petrol si scaderea pretului la gaze pe cine favorizeaza ? Cine este beneficiarul de facto al acestor schimbari nemaivazute .Rusia nu este decit in masura in care i se ofera lui Putin o parte din Ucraina care si asa este acum distrusa la ras si care ii poate motiva in fata cetatenilor un gest de pace .SUA isi vinde gazul si petrolul dar pretul devenind mic profitul scade .SUA isi vinde si armamentul dar doar cel devedit performant in razboi .china poate doar avea profitul de a recapata de fascvto Taiwanul dar asta face ca SUA lui Trump sa fie privita cu scepticism de toti prietenii din zona care se vor detasa si vor cauta alte aliante .UE face ce face si reuseste sa atraga in NATO european Suedia si Finlanda iar daca Trump se retrage din Ucraina va beneficia de integrarea teritoriilor ramase ca si ucrainiene in UE si NATO european ceea ce ii convine de minune .Pe de alta parte toate echipamentele militare foste sovieice aflate in Europa de Est au fost distruse ba chiar si stocurile de armament vechi si occidentale .UE se poate acum inarma multumita deciziilor lui Trump ce ne obliga sa facem asta chiar daca decizia presupus anterioara a UE nu ne-ar fi convenit ca si cetateni .Acum vinovatul este altcineva .Germania se poate si ea inarma chiar si nuclear ceea ce o data cu mutarea trupelor europene catre est asigura pacea in Europa sute de ani .Una peste alta de la gazul si petrolul devenit ieftin pina la inarmarea Europei totul ne este extrem de favorabil .Uriasele sume de bani ce vor fi investite in refacerea Ucrainei ,Siriei sau in cea a Gazei ne ofera inca zeci de ani de bunastare pe masura ce atributele politice si economice de refacere vor atribuite in mare parte UE.Investitiile uriase din Romania si aparitia Trilateralei cu Ucraina si Rep.Moldova ne sunt extrem de favorabile .
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.01.2025, 15:05)
Aoleu,cat esti de optimist!Este prea frumos pentru a fi adevarat!Participam noi la reconstructia acestor tari,vezi sa nu!