Bacalaureatul 2020 începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Acesta este primul examen susţinut în condiţii de pandemie de absolvenţii de liceu, care pentru a intra în sălile de examen vor trece prin triajul epidemiologic similar celui de la Evaluarea Naţională, anunţă G4media.ro.
Examenul de Limba română din cadrul BAC-ului va începe la ora 9:00, dar absolvenţii de liceu trebuie să fie în clase între 7:30 şi cel târziu ora 8:30. Accesul în examen se face pe baza unui act de identitate cu fotografie. Proba scrisă la Limba română durează 3 ore.
Pentru rezolvarea subiectelor de Bacalaureat, elevii au voie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. La examene, hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.
Toate sălile de examen au camere funcţionale de supraveghere video şi audio, potrivit Ministerului Educaţiei.
Candidaţii sunt repartizaţi în săli, în ordine alfabetică, câte unul în bancă.
Subiectele de BAC sunt concepute de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie - instituţia din subordinea Ministerului Educaţiei care realizează subiectele tuturor examenelor naţionale. Amintim că, în mod excepţional, subiectele de la Bacalaureatul de anul acesta nu vor conţine subiecte din materia prevăzută în programa clasei a XII-a - al doilea semestru, deşi şcolile s-au închis pe 11 martie, la 2 două de la începerea semestrului.