De mâine, şoferii agresivi în trafic pot fi reclamaţi prin aplicaţia MAI

A.D.
Miscellanea / 26 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Participanţii la trafic pot reclama, începând de mâine, 27 octombrie, comportamentul agresiv al celorlalţi şoferi.

Astfel, prin intermediul aplicaţiei Ministerului Administraţiei şi Internelor, şoferii pot trimite o sesizare, precum şi probele sau indiciile care pot duce la obţinerea probelor, pentru combaterea comportamentului agresiv în trafic, relatează news.ro.

"Prevenirea şi combaterea violenţelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acţiune pentru Poliţia Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituţionale, identificarea şi implementarea de noi mecanisme de lucru, astfel încât victima să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie traşi la răspundere. Începând cu data de 27 octombrie 2024, pe aplicaţia M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secţiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor putea transmite informaţii despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice," a anunţat, astăzi, Poliţia Română.

Sesizarea privind comportamentul agresiv trebuie să conţină, obligatoriu, datele de identificare ale celui care face reclamaţia - nume, prenume şi codul numeric personal ori, după caz, codul de identificare, datele de contact, număr de telefon şi adresa de corespondenţă - declaraţie pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor percepute şi a înregistrării audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravenţională, precum şi semnătura.

Legea interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.

Comportamentul agresiv în traficul include manevre precum: deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens; întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare; circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia.

Tot în categoria manevrelor considerate comportament agresiv sunt incluse şi folosirea repetată a semnalelor sonore şi/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în faţa sa să elibereze banda de circulaţie; conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi; mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia sau realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia şi conducerea intenţionată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.

Sancţiunea pentru comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice este prevăzută de articolul 100/3/i din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi presupune 4-5 puncte de amendă (660-825 de lei). Totodată, şoferilor cu comportament agresiv li se reţine permisul de conducere pentru 30 de zile.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Și polițiștii care sunt trimiși să dirijeze intersecții aglomerate, care nu fac față situației chiar mai mult încurcă și creează adversitate sau chiar agresivitate vor fi considerați circumstanțe atenuante?

    1. Cred ca ești unul dintre acei Cocălari participanți la trafic.Hai să scoatem poliția de pe drumurile publice

      Să îi scoatem pe cei ce nu au ce căuta. Multă poliție, mulți tineri care chiar nu au ce căuta pe stradă, mulți tineri refulați și dornici să creeze probleme din nimic. Ducă-se și ei și șefii lor !

    In trafic exista si prostalai needucati . Acese jeguri infecte trebuie eliminate de pe drumurile publice si lasate fara permis minim 75 ani.

    1. Eu,cred ca cei mai multi PROSTALAI sunt in POLITICA ,care ii intrec ca numar pe participantii la trafic.Suntem in pragul alegerilor parlamentare si prezidentiale. Iata o solutie la indemana romanilor de a scapa de IMBECILII de DREAPTA care OTRAVESC TARA si care candideaza la diferite functii in SPARLAMENT si la PRESIDENTIE. Dupa SONDAJE,se pare ca ROMANII,asta vor la VOT.!

      Aurar?

      Nu,REALIST.!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb