Decizii amînate

Odată cu eliminarea oricăror incertitudini privind data alegerilor generale, partidele şi actorii politici au rămas pe agendă doar cu o singură problemă: pregătirea confruntării cu electoratul. Aceasta presupunea, în afară de stabilirea colegiilor electorale, desemnarea, pregătirea candidaţilor, respectiv punerea la punct a modului în care maşinăriile de partid vor lucra în contextul ceva mai complex al votului din acest an: mixt; uninominal, plus ponderea etichetei (partidului) în totalul voturilor exprimate.

Inundaţiile şi dezastrul pe care l-au provocat, în acest an, ca în toţi ceilalţi ani cînd apele au îndrăznit să crească peste genunchiul broaştei, au schimbat orarul şi preocupările imediate ale politicienilor. Un motiv a fost chiar starea de fapt, ce nu putea fi ignorată, mai ales din postura politicienilor cu responsabilităţi în guvernare. Dar nici de către ceilalţi, pentru că toată lumea a văzut aici o resursă de voturi exploatabilă. Drept pentru care, cu mic cu mare, politicianul şi-a pus cizme de cauciuc în picioare, a încărcat nişte baxuri cu apă şi ceva de-ale gurii şi s-a dus degrabă să se lase filmat vobind cu atît de autenticii şi candizii calamitaţi ai patriei.

Momentul a fost consumat în episoade ce merg de la acţiunea necesară, de urgenţă, a autorităţilor, cu efect de limitare a consecinţelor grave cauzate de ape, prostie, rapacitate şi indolenţă administrativă, dar şi de lipsa de coordonare instituţională, pînă la simple şi stupide exerciţii de imagine şi auto-promovare ce pot fi puse sub genericul: "Vino lume să mă vezi, cum lucrez la spaţii verzi!"

În felul acesta, partidele şi principalii actori politici şi-au luat o mică şi deloc meritată vacanţă de la problemele pe care le aveau de soluţionat. Adică, au amînat, cu oarece justificare, deciziile impor-tante ce trebuiau luate.

Consecinţele acestei turnuri a anului electoral nu sunt deloc benefice, nici pentru politica din România, nici pentru speranţa ieşirii democraţiei noastre din faza infantil-debilitată.

Să le luăm, deci, pe rînd, ca la moară.

Stabilirea colegiilor electorale ar fi trebuit să fie momentul de clarificare, atît de necesar partidelor şi mai ales electoratului. Cum se face o asemenea delimitare? După ce criterii? Ce consecinţe decurg pentru structurarea locală a electoratului? Dar pentru activitatea partidelor? Pentru strategiile de campanie ale candidaţilor şi ale partidelor? În fapt, dezbaterile politice şi discuţiile în mediile de informare asupra acestor aspecte ar fi trebuit să lămurească electoratul cu privire la condiţiile noi de exprimare a votului şi la semnificaţia, impactul politic, pe care îl au diferitele opţiuni de vot. Nimic din toate acestea nu s-a întîmplat, iar rezultatul final este că democraţia reprezentativă va fi mai degrabă o bîjbîială fără ieşire pentru electorat şi probabil la fel de puţin profitabilă şi pentru soluţia de guvernare ce se va naşte din acest joc de ruletă rusească.

Desemnarea şi pregătirea candidaţilor ar fi trebuit, de asemenea, să contribuie la clarificarea strategiilor generale ale partidelor, dar şi la împrospătarea ofertei lor electorale. Practic, echipele tehnice de campanie ale partidelor ar fi trebuit să întocmească profile ale candidaţilor, pe colegii electorale, căutînd apoi, în interior sau în afară, personalităţile care se apropiau cel mai mult de profilul standard. Singurul lucru remarcabil întîmplat în această perioadă este mai degrabă apariţia unei neaşteptate şi destul de impresionante "liste a refuzului". Inaugurată de Ion Iliescu şi continuată de alte figuri politice remarcabile ale PSD, dar extinsă şi la alte partide, mai mult sau mai puţin istorice. Ceea ce electoratul a aflat, deci, este cine nu va participa la competiţie. Nu că ar fi lipsit de importanţă, dar mult mai semnificativ ar fi fost ca partidele să scoată în faţă cu cine intră în competiţie şi, mai ales, de ce i-a ales pe unii şi nu pe alţii, dintre cei disponibili. Nimic din toate acestea.

Deşi partidele politice vor fi, în continuare, actori de seamă ai alegerilor din noiembrie, mai ales beneficiari, ele sunt mai puţin transparente şi explicite în privinţa opţiunilor politice şi electorale, decît oricînd în istoria tinerei noas-tre democraţii post-revoluţionare. Ceea ce, oricum ai lua-o, nu este deloc un semn de progres al democraţiei!

Mai mult decît în oricare din alegerile de după Decembrie 1989, partidele politice din România se pregătesc să intre în alegeri lăsînd improvizaţia să dicteze cele mai multe din decizii, strategice sau de parcurs, dar mai ales dezbrăcate de orice veşmînt ideologic, de orice pretenţie programatică, care ar fi permis electoratului să le aşeze pe harta opţiunilor sale. Rezultatul este că inerţia va ţine locul alegerii bazate pe cunoaştere, informare şi formarea opţiunii, iar cei ce se vor duce la vot vor alege ceva, care în realitate este altceva decît îşi închipuie ei şi complet diferit de ceea ce vor sau vor face partidele, după alegeri.

Şi uite-aşa, după democraţia originală, iată-ne inventînd şi democraţia fără conţinut.