Deficitul comercial a crescut cu 70 milioane de euro în primele opt luni

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 octombrie 2014

Deficitul comercial a crescut cu 70 milioane de euro în primele opt luni

Deficitul comercial în primele opt luni ale acestui an a fost de 3,79 miliarde de euro, mai mare cu 70 de milioane de euro decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).

Exporturile FOB realizate în ianuarie-august 2014 au fost de 152,251 miliarde de lei (34,16 miliarde de euro), iar importurile CIF au fost de 169,123 miliarde de lei (37,9 miliarde de euro).

Comparativ cu primele opt luni din 2013, exporturile au crescut cu 8% la valori exprimate în lei (6,7% la valori exprimate în euro), iar importurile s-au majorat cu 7,3% la valori exprimate în lei (6,1% la valori exprimate în euro).

Astfel, deficitul comercial FOB-CIF în perioada ianuarie - august 2014 a fost de 16,87 miliarde lei (3,79 miliarde euro), mai mare cu 314,2 milioane lei (70 milioane euro) decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) în primele opt luni a fost de 107,9 miliarde de lei (24,2 miliarde euro) la expedieri şi de 127 miliarde lei (28,53 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 70,9% din total exporturi şi 75,2% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) în ianuarie-august 2014 a fost de 44,34 miliarde de lei (9,92 miliarde euro) la exporturi şi de 42,11 miliarde lei (9,43 miliarde euro) la importuri, reprezentând 29,1% din total exporturi şi 24,8% din total importuri.

În primele opt luni ale acestui an, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (42,2% la export şi 35% la import) şi alte produse manufacturate (33,0% la export şi, respectiv, 30,8% la import).

În luna august 2014, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat 17,1 miliarde lei (3,86 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 19,05 miliarde lei (4,3 miliarde euro).

Comparativ cu luna august 2013, exporturile au crescut cu 1% la valori exprimate în lei (0,9% la valori exprimate în euro), iar importurile au scăzut cu 3,9% atât la valori exprimate în lei, cât şi la valori exprimate în euro.

Faţă de luna iulie 2014, exporturile din luna august 2014 au scăzut cu 18,8% la valori exprimate în lei (19,1% la valori exprimate în euro), potrivit Mediafax, iar importurile s-au diminuat cu 18,4% la valori exprimate în lei (18,7% la valori exprimate în euro).

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a fost în luna august 2014 de 1,9 miliarde lei (441 milioane euro), mai mic cu 939,5 milioane lei (209 milioane euro) decât cel înregistrat în luna august 2013.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb