Defiscalizarea producţiei de valoare adăugată

Impozitul a ajuns - din mijloc instituţional de susţinere a existenţei împreună şi de stimulare a afacerilor - un instrument confecţionat politic prin care Puterea, confiscând în interes propriu mandatul exercitării suveranităţii încredinţat de suveran, forţează prin mecanisme de "condiţionare" a producţiei de valoare adăugată "rămâ­nerea la frâie" şi nu finanţarea bunurilor şi serviciilor publice!

• Consideraţii de fond

Poziţia de "stat eşuat" în care a fost adusă România este rezultatul firesc al prevalenţei - în raport cu satisfacerea cererii de bunăstare a populaţiei - a unui consens îngust pentru reconstrucţia spaţiului demo- economic pe dimensiuni uzurare şi para-economice guvernate de clientelism, de interese înguste de grup şi de clan, de corupţie şi arierate fiscale care au deturnat raţiunea şi logica tranziţiei către un regim democratic bazat pe statul de drept spre cea a unui regim plutocratic guvernat de dictatura liberului arbitru.

Producţia de bunuri şi servicii de consum privat (intermediar şi final) şi de consum public, de venituri fiscale, de rente, de oportunităţi şi venituri curente a devenit un "mall" în care şi-au stabilit fieful camarila politică şi clientela din dotare care - fără culoare politică - au optat pentru congestionarea fiscală a fluxurilor economice, pentru ipotecarea Ţării şi pentru coborârea în bernă a indicatorilor demo-economici ai nivelului de trai.

Spre a ieşi din criză, Guvernele, în disperare de cauză, au convenit la instituţionalizarea "curbelor de sacrificiu" în economia reală, în economia publică şi în economia veniturilor de înlocuire (economia asigurărilor sociale) care au repercusiuni dramatice asupra complexului economic naţional şi efecte tragice asupra întregii populaţii a României.

Soluţia adoptată, creşterea fiscalităţii şi contractarea de datorie publică internă şi externă, dincolo de impasul constituţional, îndreaptă România spre eşecul total/final, fie că vorbim de bunăstarea populaţiei sau de bunăstarea afacerilor şi nu face decât să amâne deznodământul !

Factual, politicile dezvoltate de Putere după decembrie '89 au avut ca rezultat :

- dispariţia fizică a peste 300.000 de active importante din economia naţională care - în termeni comparabili - depăşesc pierderile cumulate înregistrate de România în urma celor două conflagraţii mondiale la care a fost parte !

- scăderea ocupării salariale - prin dezafectarea locurilor de muncă - cu peste 3,7 milioane de persoane (resursele de venituri curente <  aruncate la coş > pe această cale în perioada 1990-2012 însumează aproximativ 225 miliarde euro),

- creşterea insuportabilă a presiunii veniturilor de înlocuire (populaţia de pensionari a crescut - în principal ca urmare a măsurilor de licenţiere cu peste 1,9 milioane de persoane);

- creşterea extraordinară, fără precedent, a îndatorării externe a Ţării (circa 100 miliarde euro) ; serviciul datoriei externe (rate scadente, costuri şi rostogoliri) depăşeşte 40 miliarde euro /an !; plăţile ca "serviciu al datoriei" la stocul de datorie publică externă depăşesc 9,8 miliarde euro/an (echivalentul a 43,6 miliarde lei, sau, a 20,3 milioane salarii medii brute lunare);

- creşterea excesivă a îndatorării publice interne (pe sold, la 31.10.2013, însuma aproximativ 120,0 miliarde lei !); plăţile ca "serviciu al datoriei" publice interne în 2013 depăşeşte 51,0 miliarde lei (echivalentul a peste 11,5 miliarde euro, sau a 23,7 milioane salarii medii lunare)!

- dezvoltarea unei fiscalităţi aberante care, în loc să stimuleze, sancţionează eforturile de producere a valorii adăugate şi, delaolaltă, puterea de cumpărare a veniturilor curente (din muncă şi capital).

n.a. Odată cu schimbarea "cârmei" în finanţe - agreerea regimului rezervelor fracţionare ca "buffer" al depozitelor băneşti ale populaţiei şi al producţiei de credite - Banca Centrală (BNR) s-a alăturat pernicios lipsei de probitate care "mână-n luptă" mandatarii Suveranului în procesul de ruinare sistemică a Ţării ! Mai mult, interpretând venal oportunitatea operaţiunilor de "open market", BNR concură la monetizarea creaţiei de credite "fără acoperire" (supra-monetizează economia prin luarea în custodie a titlurilor de creanţă emise de bănci şi de Guvern) şi la diseminarea iresponsabilităţii în ambientul de risc în care se mişcă sistemul bancar (contractele "repo" au fost separate, funcţional şi operaţional, de contractele "reverse-repo"şi înlocuite cu operaţiuni de sterilizare !)

În fapt, spre a se perpetua "la frâie", Puterea şi contra-Puterea (Opoziţia în versiune dâmboviţeană) au convocat o situaţie fără precedent (intrarea în depresiune economică a României !), context în care Guvernele de după decembrie '89 - poziţionându-se în dezacord flagrant cu actorii sociali-, în loc să devină parte a soluţiei, au devenit parte a problemei!

Sintetic, rescriind tematic o frazare de excepţie a prof. Ciocâlteu, se poate afirma că România a fost ajunsă "în pragul zilei fără mâine".

În opinia autorului, pentru ieşirea din criza sistemică în care ne târâm, este necesar un "sumum" de condiţionalităţi:

1. voinţă politică, virtute şi asumare plenară a actului de guvernare (responsabilizarea politică a "politicului" în dreptul comun şi în dreptul civil & separarea serviciilor civile de carierele politice);

2. atragerea şi desţelenirea resurselor financiare pentru

- restaurarea producţiei economice autohtone şi a ocupării (capitalizare, investiţii "de novo" şi/sau "în continuare"),

- susţinerea consumului final al populaţiei (resurse de venituri curente "economice" şi "de înlocuire"),

- îndestularea financiară a economiei/politicilor publice şi pentru

- resorbţia excesului de datorie publică;

3. crearea şi consolidarea unui pachet de stimulente instituţionale - funcţionale şi operaţionale - pentru atragerea investiţiilor străine directe;

4. restaurarea normalităţii în aplicarea codului comercial şi reconstrucţia pe criterii de eficienţă economică şi eficacitate socială a fluxurilor de producţie, repartiţie şi valorificare a valorii adăugate;

5. remobilarea pragmatică - pe criterii de expertiză, utilitate, necesitate şi prioritate - a funcţiei publice;

6. consolidarea inter-pares a justiţiabilităţii ca vector de restaurare a statului de drept democratic;

7. eliminarea ingerinţelor politicului şi autorităţii în economia reală;

8. aşezarea intereselor reale ale suveranului ca "sărindar" în adoptarea oricărei decizii de interes societal (ex. majoritatea dublă invocată de von Hayek).

Spre a ieşi din situaţia "fără ieşire" în care se află, România ar trebui să devină :

- un "spaţiu de libertate" pentru producţia de valoare adăugată (ca formă utilă de valorificare economică a capitalurilor) şi pentru realizarea ei marfară,

- un mediu în care guvernează respectul faţă de iniţiativa privată, în respectul solvabilizării cererii de bunăstare, de justiţie "inter-pares" şi de securitate a persoanei, indiferent că vorbim de persoane fizice sau morale.

Doctrinar, pornind de la premiza că participarea efectivă a capitalurilor la realizarea producţiei de valoare adăugată, indiferent de categoria tipologică în care acestea se încadrează, este un proces "inter pares" (între egali), soluţia propune - ca măsură generică - eliminarea oricărei discriminări de tratament în fructificarea economică a capitalurilor.

Factual, pentru a ajunge la dezideratele expuse, eu susţin ştiinţific - ca "start-up" - "mutarea sediului creerii produsului fiscal din sfera producţiei veniturilor curente (sfera producţiei de valoare adăugată) în ambientul pieţii" (sfera realizării marfare a producţiei de valoare adăugată) în temeiul unei paradigme care, recunoscând sensul originar al economiei (contracararea rarităţii în consum), să condiţioneze realizarea produsului fiscal de marfarizarea producţiei economice de bunuri şi servicii destinate consumului intermediar şi consumului final al populaţiei.

Noua paradigmă fiscală avută în vedere vine în întâmpinarea - şi rezolvă, în bună măsură - cinci deziderate mereu prezente în agenda politicilor publice real dedicate bunăstării populaţiei, respectiv,

- responsabilizarea politicului cu privire la regimul şi nivelul sancţionării prin politica fiscală a producţiei de venituri curente (economice şi de înlocuire) şi, implicit, cu privire la asigurarea bunăstării în consum a populaţiei,

- eliberarea producţiei primare de venituri de sarcini fiscale,

- evitarea dublei/triplei impozitări pe care o aduce cu sine fiscalitatea indirectă,

- restaurarea funcţională a principiilor constituţionale privind regimul fiscal (universalitate, egalitate de tratament, proporţionalitate, observarea capacităţii contributive a titularului) şi

- rescrierea operaţională a principiilor democratic-directoare în factualizarea impunerii (legalitate, neutralitate, rentabilitate în percepere, interdictia arbitrariului, garanţia procedurii, coexistenţa principiilor).

Paradigma fiscală pe care o aduc în discuţie ia în considerare, inclusiv, interesul prefigurat la nivelul UE şi în concluziile Summit-ului G20 de la Toronto (26-27 iunie 2010) cu privire la taxarea tranzacţiilor (propunerile preliminare avute în vedere) şi observă în mod universal tranzacţiile aşa cum sunt ele definite în lexiconul întocmit de Jack P. Friedman, "Dictionary of Business Terms" - Barron's, second edition 1994 (p. 626), respectiv,

"any sale, assignment, lease, license, loan, advance, contribution, or other transfer of any interest in or right to use any property (whether tangible or intangible) or money, however such transaction is effected, and whether or not the terms of such transaction are formally documented" (orice fapt de vânzare, de alocare, de închiriere, de licenţiere, de împrumut, de arvună, de contribuţie sau de transfer al unui drept de uzufruct, de folosinţă sau de dispoziţie asupra oricărei proprietăţi (tangibile sau intangibile) sau a unui capital monetar, indiferent cum a fost efectuat şi indiferent dacă acest fapt are ca suport justificări formale).

Noua paradigmă are în vedere următoarele aliniamente în structurarea sistemului fiscal:

- renunţarea la fiscalizarea producţiei de valoare adăugată prin TVA (în fapt, alimentarea produsului fiscal prin crearea "ex-nihilo" de valoare adăugată);

- recuzarea impozitării succesului în afaceri (impozitul pe profit);

- revenirea la fiscalitatea directă prin impozitarea tranzacţiilor din economia reală prin care se marfarizează bunurile şi serviciile economice; cota avută în vedere : 3,3%

- renunţarea la impozitul pe câştigul salarial şi înlocuirea lui cu impozitul pe marfarizarea forţei de muncă; cota avută în vedere: 3,3% (n.a. marfarizarea evită orice "excepţie de la regulă"!)

- impozitarea la preţul de cost (principal + fructificarea/an) a tranzacţiilor financiare (marfarizarea monedei şi a instrumentelor cu suport în monedă); cota avută în vedere: 0,11% (1/30x3,3%) şi

- agreerea ca element de panoptică spre arbitrajul şi consolidarea regularităţii pe fluxurile economice a marker-ilor "fiscali" prin care se asigură observarea cinematicii pe fluxurile de fructificare a capitalurilor şi prevenţia apariţiei monopolurilor):

- > 0,11% din nominalul realizat pe fluxul profiturilor ce se realizează în economia reală, în economia financiară, în economia publică şi în economia socială şi

- > 0,11% pe fluxul creaţiei ex-nihilo de monedă de schimb; demersurile de implementare a acestei cereri necesită un mecanism de raportare ritmică a masei credale asumate de fiecare bancă comercială din sistem.

Schimbarea paradigmei fiscale, în fapt a mecanismelor de bază care guvernează funcţionarea sistemului fiscal obligă iniţiatorul să analizeze ex-ante, dintr-o multitudine de perspective  - cel puţin, mulţumitoare - condiţionalităţile pe care le emană cinematica fiscalizării:

1. Productivitatea impozitelor propuse ca elemente constitutive ale noii paradigme (randamentul fiscal) trebuie să îndestuleze nevoile de finanţare ale economiei publice (cea căreia i se adresează !) şi, implicit, nu poate fi mai mică decât cea a impozitelor pe care le desconsideră instituţional ;

2. Prin modul specific de prelevare, produsul fiscal trebuie să răspundă necesităţii de ritmicitate, neputând afecta fluenţa prestabilită funcţional de paradigma pe care o contestă;

3. Costurile de agenţie pe care le incumbă funcţionalizarea şi operaţionalizarea noii paradigme trebuie să nu depăşească factual costurile deja probate de paradigma contestată;

4. Efectele de finalitate aşteptate de la implementarea noii paradigme fiscale trebuie să nu afecteze negativ (înrăutăţire) bunăstarea contribuabililor şi nici fluxurile de valori şi de inter-activitate consolidate în şi între economia publică, economia reală, economia financiară şi economia socială.

• Statisticile de referinţă:

1. Resursele de venituri fiscale colectate la Bugetul General Consolidat conform paradigmeni fiscale actuale

(vezi Tabel 1)

Schimbarea de paradigmă - ca aplicabilitate - incumbă toate fluxurile economice degajate în condiţii de normalitate ca procese de marfarizare a producţiei de bunuri şi servicii de consum (intermediar şi final) şi de monedă.

Realizarea factuală a schimbării de paradigmă - creditată minimal cu contracararea într-o anume măsură a rarităţii în consum şi cu o apropiere semnificativă de echitatea de tratament a capitalurilor - presupune reconvenţionalizarea cinematicii relaţiilor sociale pe dimensiunea economică, fiscală, financiară, alocativă, instituţională şi instrumentală, având ca arbitri calitativi eficienţa economică şi eficacitatea socială şi ca arbitri morali virtutea politică, onestitatea şi respectul faţă de interesul naţional real.

Noua paradigmă observă şi dă materialitate - în literă şi spirit - inclusiv art.13 din Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului (1789) care consfinţea prima oară ca principiu fiscal impunerea persoanelor "en raison de leurs facultes"!

n.b. Completarea legislaţiei anti-trust (modelul american de control şi sancţiune a practicilor monopoliste şi evazioniste rămâne de referinţă!) se impune ca o condiţie "sine qua non", ca şi, scoaterea în afara legii contabilităţii şi sancţionarea drastică a practicilor, posturilor şi evidenţelor extra-bilanţiere!

2. Structura asietei fiscale de interes pentru noua paradigmă este următoarea (datele provin din studii de piaţă pentru 2008 şi 2009; pentru 2010-2012 estimări prin interpolare efectuate de autor):

(vezi Tabel 2)

3. Produsul fiscal estimat conform paradigmei fiscale propuse (nivel VIII< 2 >: 3,3%* 0,11%):

(vezi Tabel 3)

• Efectele imediat aşteptate care decurg din schimbarea paradigmei fiscale

• 1. În domeniul veniturilor populaţiei ocupate salarial/indemnitar

Fiscalizarea câştigului salarial ca tranzacţie (ca act de comerţ ce se derulează pe piaţa muncii, având ca obiect vânzarea/cumpărarea prestaţiei în muncă a salariatului) cu 3,3% ar creşte venitul permanent din câştiguri salariale cu aproximativ 10 p.p. În perioada analizată, în termeni nominali, creşterea venitului permanent al salariatului (conform noii paradigme) ar fi/ar reprezenta un plus de 157 - 196 lei/lună.

Corespunzător sumelor astfel disponibilizate, populaţia ocupată salarial ar fi beneficiat - fără nicio intervenţie! - de un plus de resurse băneşti echivalente cu un....al 13-lea salariu "brut"!

• 2. În domeniul finanţării afacerilor

Reducerea cu 15,89 p.p. a ratei de fiscalizare a profiturilor din activităţi economice reprezintă, în termeni procentuali, o diminuare cu 99,31% a puncţiei pe succesul mediu în afaceri (vorbim de produsul fiscal efectiv al impozitului preluat din execuţia BGC pentru fiecare an) şi conduce la creşterea semnificativă a disponibilului de capital propriu. Măsura are ca efect creşterea în termeni absoluţi şi relativi a ratei profitului şi lasă la dispoziţia mediului de afaceri, la profitabilitatea medie a afacerilor observate în economia reală, aproximativ 30 miliarde lei/an!

Renunţarea la fiscalizarea prin TVA a fluxului de producere a valorii adăugate elimină ingerinţa autorităţii în economia preţului de revenire şi scade cererea de co-finanţare din resurse atrase a acestuia. Implicit, se elimină - odată cu extincţia fiscalizării producţiei de valoare adăugată - efectul pernicios al TVA asupra cheltuielilor cu salariile (calul de bătaie al "reformiştilor de profesie!); pe această cale, are loc o diminuare a costurilor adiacente ocupării salariale care coboară de la 58,1% la 27,5% din "bază" (-30,6 p.p.)!

Efectele - multiple - pot fi prezumate ca exclusiv pozitive pentru economia reală [stimulează capitalizarea naturală a afacerilor şi propensiunea spre investire şi consum (intermediar şi final) a dezvoltatorilor de afaceri, reduce presiunea cererii de credite pentru refinanţarea afacerii şi, delaolaltă, presiunea costurilor fără echivalent asupra eficienţei economice a activităţii ş.a.m.d.] şi ambigue pentru economia financiară.

• 3. În economia consumului final

Defiscalizarea producţiei de valoare adăugată utilă convoacă o creştere semnificativă a disponibilului de resurse băneşti la nivelul persoanelor fizice (gospodăriile de salariaţi, de pensionari), la nivelul persoanelor morale (agenţii economici angajaţi în producţia economică de bunuri şi servicii marfare) şi la nivelul economiei publice.

Prin renunţarea la TVA, nivelul general al preţurilor în consumul intermediar şi în consumul final se prezumă să scadă, în medie, cu circa 13 puncte procentuale ca urmare a dispariţiei creaţiei ex-nihilo de costuri prin TVA; delaolaltă, prezumând "mişcarea de contracarare a puncţiei nou-instituite prin creşterea echipolentă a preţului", puterea de cumpărare a veniturilor destinate consumului ar creşte factual cu aproximativ 13,1 p.p. < 3 >

În fapt, defiscalizarea producţiei de valoare adăugată induce o creştere importantă a ratei de solvabilizare - pe cale naturală/ortodoxă - a cererii ferme de consum şi a cererii de fonduri publice.

• 4. În economia comerţului, noua paradigmă,

(1) stimulează stabilizarea preţurilor (dezinflaţia)

- prin efectul de volum,

- prin redimensionarea preţului de revenire (şi implicit a profitului)

(2) stabilizează surplusul de putere de cumpărare pe care noua paradigmă îl lasă la dispoziţia producătorilor de valoare adăugată,

(3) creşte semnificativ bunăstarea în consum a populaţiei (persoane fizice şi morale) şi, delaolaltă,

(4) stimulează capitalizarea economiei reale din influxul de capitaluri interne (pe care-l susţine organic) şi externe (stimulentele pe care le oferă fructificării capitalurilor devin, paradigmatic, cert superioare ofertei internaţionale!).

• 5. În domeniul economiei fianciare

Intervenţia pe fluxurile uzurare (implementarea impozitului direct pe tranzacţiile financiare)

(1) rescrie regularitatea în tratamentul unitar al fructificării capitalurilor aducând "acasă" (în curtea sistemului fiscal) - cu costuri extrem de rezonabile (0,11%) - producţia de valoare adăugată realizată "ex-nihilo" din creaţia "ex-nihilo" de monedă (monetizată prin operaţiunile de "open maket"),

(2) crează baza necesară pentru observarea uzurarului (panoptica de regularitate),

(3) limitează operaţiunile în regim "short" (vânzarea/cumpărarea "în lipsă" de credite, titluri financiare sintetice, mobiliare),

(4) reduce semnificativ aplicabilitatea "churning"-ului (în primul rând, aplicaţia mecanismului în manipularea pieţei titlurilor financiare şi mobiliare prin exces de tranzacţii) şi

(5) dă sens universalismului în domeniul fiscal.

• 6. În domeniul economiei publice

Se estimează că excedentele şi randamentele pe care le poate degaja noua paradigmă ar putea fi următoarele:

(vezi Tabel 4)

Ca finalitate, schimbarea paradigmei fiscale - renunţarea la fiscalizarea producţiei de valoare adăugată prin TVA, la impozitul pe profit, relaxarea cu circa 65% a impozitului salarial şi universalizarea fiscalizării directe prin introducerea impozitului pe tranzacţiile din economia reală şi economia financiară - conduce la:

- reconstruirea asietei fiscale prin co-încatenarea segmentelor nefiscalizate şi a economiei subterane;

- creşterea produsului fiscal anual, în medie, cu aproximativ 29,6% (aproximativ 23,1 miliarde lei/an);

- recondiţionarea costurilor de funcţionare a infrastructurii financiare (eliberarea de resurse bugetare, de personal, informatice ş.a.m.d.) care convine ( se poate face faţă mai uşor) penuriei de resurse bugetare convocate de serviciul datoriei publice, context în care, este de aşteptat ca mecanismul rostogolirii ratelor scadente (restructurarea datoriei pe termen scurt în datorie pe termen mediu şi lung sau plata ratelor scadente însoţită simultan de tragerea de noi credite) să fie înlocuit cu onorarea din resurse bugetare proprii a ratelor scadente la datoria publică (resorbţia treptată);

- crearea suportul necesar resorbţiei costurilor fără echivalent pe care le convoacă apelul la "resurse atrase" pentru a suplini deficitul (real sau convocat) de finanţe publice; mai mult,

- creşterea cererii solvabile a populaţiei care prezumă o creştere semnificativă a consumului final şi intermediar, se va reflecta cert şi în creşterea veniturilor publice prin efectul de levier generat de creşterea consumului!

- diminuarea presiunii costurilor de exploatare pe care le incumbă administrarea produsului fiscal (evicţiunea de resurse băneşti spre îndestularea bugetului public) face inutile ingineriile financiare dedicate evitării "default"-ul financiar şi eşuarea "de facto" a statului.

• 7. În domeniul economiei sociale

Renunţarea la TVA relaxează finanţarea veniturilor de înlocuire (contribuţiile sociale aşezate în sarcina angajatorului spre a fi avansate în sistem!) ca urmare a exonerării acestei finanţări de obligaţia ce decurge din specificul regimului TVA, respectiv, de condiţionarea onorării obligaţiei de avansare în sistem a contribuţiilor de vărsământul unei "taxe" de 24% calculată la cuantumul acestora.

• 8. În domeniul politic

- resoarbe deficitul de democraţie convocat prin adoptarea fiscalităţii indirecte ca sistem şi regim de finanţare a economiei publice;

- convoacă un impas în legătură cu asimilarea acquis-ului comunitar (non-înregimentare în sistemul pan-european de fiscalizare a producţiei de valoare adăugată prin TVA) care necesită re-negocierea capitolul 10 (Impozitarea) şi capitolul 6 (Politica de concurenţă);

• 9. În domeniul schimburilor internaţionale

Conferind o mai mare flexibilitate în negociere, realizarea marfară a produselor "made in Romania" va deveni semnifiativ mai competitivă (mai atractive prin preţ) pe pieţele externe.

Din perspectiva dezvoltatorilor autohtoni de afaceri, creşterea marjei de profit realizabile (impactul diferenţialului pe care-l convoacă restructurarea preţului de revenire) va constitui un vector pentru exprimarea mai consistentă a propensiunii de investire în afacere, de dezvoltare fără costuri de agenţie a acesteia şi de motivare a capitalurilor externe spre a mobila economia României.

Deşi, prin finalitatea pe care o prezumă, paradigma propusă se constituie într-un demers de normalizare la nivel "micro-" , "mezo-" " şi "macro-" economic a fluxurilor de realizare marfară a producţiei economice de valoare adăugată - pe fond, vorbim de fructificarea productivă, ortodoxă, a capitalurilor economic utile - sunt "de aşteptat", date fiind practicile pan-europene în domeniu şi interesele hegemonice din "arriere-garde" care le susţin, "contre" de varii naturi, de la "erezie!" până la "excomunicare".

• 10. În domeniul indicatorilor macro-economici

Prin implementarea paradigmei de non-fiscalizare a producţiei de valoare adăugată, respectiv, prin renunţarea la taxa pe valoarea adăugată (TVA),

- măsura în unităţi monetare a PIB va scădea - în termeni nominali - cu circa 7,5 p.p. corespunzător scoaterii din substanţa acestuia a creaţiei "ex-nihilo" de valoare adăugată (o parte din PIB-ul futil) pe care a consacrat-o instituirea regimului de fiscalizare a producţiei de valoare adăugată prin TVA < 4 > (manufacturarea de valoare adăugată fără echivalent în utilitatea economică pentru a îndestula cererea de finanţare a economiei publice);

- scăderea va fi compensată - indubitabil - prin scoaterea la suprafaţă (terranizarea) a unei părţi importante din economia subterană (neagră şi gri);

- măsura PIB-ului nu va mai reflecta în structură valoarea adăugată futilă generată pe calea creerii ex-nihilo de PIB prin TVA.

Decrepitudinea şi venalismul grosier care guvernează minţile politicienilor aduşi de "tzunami"-ul portocaliu şi de para-liberalism în băncile puterii şi contra-puterii şi în jilţurile guvernamentale vor face probabil "chetă" printre formatorii de opinie năimiţi şi printre grupurile de interese - cărora soluţia le aduce atingere - spre a pune "la zid" noua paradigmă!

Pe fond, însă, dincolo de temeritatea demersului de rescriere a fiscalităţii în sfera impozitelor directe (singurele care emană şi cer responsabilitate), starea de avarie care guvernează economia reală, economia socială şi economia publică, inconvenientele pe care criza financiară pandemică le strămută - prin contagiune - şi în România şi restrângerea oportunităţilor accesibile de România spre a ieşi ea înseşi din criza de sistem în care a fost târâtă de Putere, nu lasă loc de întors.

Fie, luăm taurul de coarne (implementarea noii paradigme - singura care poate resuscita producţia, valorificarea şi consumul în România!), fie menţinem sistemul fiscal în vigoare şi acceptăm osânda: eşuarea definitivă a STATULUI şi extincţia treptată a titularului de drept al suveranităţii, POPORUL ROMÂN.

(vezi Anexă Matricea 5x5)