Directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), Delia Nica, şi-a dat demisia, după ce a fost filmată lovind cu o geantă şi jignind un activist de mediu la finalul unor discuţii, la Ministerul Mediului, privind reciclarea, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
"În urma situaţiei create înţeleg să-mi asum responsabilitatea pentru maniera în care am reacţionat, care nu poate fi în niciun fel acceptabilă, deşi nu mă caracterizează. În acest sens, mi-am înaintat demisia către board-ul Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România - AMRCR - pentru că nu doresc ca evenimente colaterale să aducă atingere imaginii asociaţiei şi membrilor săi", afirmă Nica.
Ea a adăugat că îşi doreşte ca proiectele şi reuşitele de la AMRCR să fie "mult mai puternice şi durabile decât emoţia produsă de acest eveniment regretabil".
"În viitor mă voi dedica altor activităţi personale şi profesionale, în care sper ca expertiza mea să fie utilă", a mai spus ea.
Pe site-ul unei organizaţii de mediu a fost postat un material video în care Nica apare lovind cu geanta şi jignind o persoană care o filmează, după discuţii care au avut loc miercuri la Ministerul Mediului, unde s-a decis formarea unui grup de lucru care să reformeze sistemul de reciclare. La întâlnire au participat oficiali ai Ministerului Mediului, reprezentanţi ai producătorilor, reciclatorilor şi societăţii civile.
AMRCR a transmis presei, joi, un comunicat în care cere anularea taxelor de penalitate pentru ambalaje şi sistem de colectare garantat de stat. Asociaţia susţinea că acestea se ridică în unele cazuri, pentru 2015, la 1,5 milioane euro pentru o singură companie.
De asemenea, reprezentanţii marilor retaileri cereau abrogarea textelor normative care au dus la crearea unui sistem nefuncţional în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor de ambalaje şi la nerespectarea normelor europene şi a ţintelor asumate de România în acest context, precizează sursa citată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2016, 15:39)
asta e tehnocrata?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2016, 15:58)
Hwhaha.Banu' i ochiul dracului.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.02.2016, 19:56)
cred ca asta e aia care il intorcea cu fundu in sus pe d.constantin atunci cand retailer luau banii din tva scazut de la ponta si cresteau preturile
2.2. dezinflatie (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Make Don în data de 19.02.2016, 22:34)
In mod normal cand cresc preturile avem inflatie, nu dezinflatie.
Probabil e vorba de influenta pupinbasismului asupra conditiilor macromononeuronice.
D-na de la aprozar nu vrea sa plateasca taxa de mediu, atât.