Democraţie şi inegalitate

În acest ianuarie devenit dintr-o dată arctic, pe una din marile scenele bucureştene a avut loc premiera unei piese de teatru cu un titlu incitant şi dubitativ: "Contra democraţiei". Ceea ce vorbeşte despre o stare de spirit ce tinde să se generalizeze. Căci, dincolo de mesajul propriu zis al piesei citate mai sus, contra democraţiei se manifestă o reacţie de revoltă nutrită de imaginea unei lumi injuste. Căci, dacă democraţia se legitima prin promisiunea unei lumi prospere şi mai drepte, de două decenii - şi mai ales odată cu criza economică - făgăduiala nu pare să mai conteze. Iar reflecţia asupra subiectului nu are doar expresii artistice sau politice, ci face obiectul unor cercetări ştiinţifice. Un astfel de studiu a fost dat publicităţii pe 20 ianuarie de Oxfam- "Working for the few. Political capture and economic inequality" (Muncind pentru câţiva. Politică capturată şi inegalitate economică) - privind evoluţia sărăciei în lume. Iar studiul în discuţie este cu atât mai relevant cu cât a apărut pentru a fi discutat la Forumul Economic Mondial de la Davos de anul care se concentrează chiar asupra creşterii inegalităţilor în lume. Concluzia cercetării celor de la Oxfam - pe scurt, de dimensiunea unuia ca un sms care să nu obosească decidenţii din toate domeniile - este că 87 cei mai bogaţi indivizi ai lumii posedă mai mult decât 3 miliarde. Altfel spus, cei 87 de oameni sunt mai bogaţi decât o întreagă jumătate de omenire. Asta să fie, oare, promisiunea democraţiei?

Din acelaşi studiu rezultă mai multe concluzii interesante care nu pot lăsa indiferenţi nici oamenii de afaceri responsabili, nici politicienii. Spre exemplu, că 70% dintre locuitorii planetei trăiesc în state unde inegalităţile s-au accentuat. Sau, că 1% cei mai bogaţi locuitori ai planetei şi-au văzut veniturile crescând în 24 din cele 26 de state în care s-a realizat o cercetare aprofundată. Ori, că într-o ţară precum SUA, condusă de o administraţie considerată de adversarii săi (precum cei din Tea Party) prea "liberală" (în terminologia americană asta înseamnă prea spre stânga), cei 1% cei mai bogaţi au fructificat 95% din creşterea post-criză de după 2009. Inegalitatea a crescut, cu excepţia a patru ţări - Coreea de Sud, Brazilia, Argentina şi Mexicul - în toate celelalte supuse analizei. Mai mult, cei 1% cei mai bogaţi din lume au o avere care totalizează peste 110 miliarde de dolari, adică de 14 ori mai mult decât averea celor 70% cei mai săraci.

Pe de altă parte, dacă inegalităţile nu au făcut decât să crească, sărăcia în schimb s-a redus semnificativ: din 1970 până astăzi rata de sărăcie s-a diminuat cu 80%. În acest context, o apariţie editorială interesantă la acest început de an este şi cartea Pourquoi les riches ont gagné (De ce bogaţii au câştigat) a lui Jean-Louis Servan-Schreiber apărută săptămâna trecută la editura pariziană Albin Michel. Pentru Servan-Schreiber cei mai bogaţi au câştigat prin cumularea succesivă a mai multor avantaje: pe de o parte aceştia au acumulat în ultimele decenii o putere superioară celei a politicienilor, şi, pe de altă parte, dispun de o libertate de mişcare mondializată, spre deosebire de concetăţenii lor defavorizaţi care sunt limitaţi de frontierele naţionale şi fiscale. Dar, ceea ce consideră Servan-Schreiber ca cea mai importantă victorie a celor bogaţi este una morală: astăzi nu mai există vreo ideologie influentă care să li se opună. Nu e de mirare că acum valoarea se măsoară doar în bani. Ca şi cei de Oxfam, şi Servan-Schreiber constată că suntem într-un impas moral şi politic. Democraţia, nici măcar în varianta sa liberală şi socială, nu mai este credibilă câtă vreme inegalităţile de toate felurile explodează. În această lume globalizată, impasul este al tuturor, iar soluţiile nu mai pot fi naţionale. Vom reuşi să ieşim onorabil din această fundătură?