Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, democrata Nancy Pelosi, a anunţat astăzi crearea unei comisii speciale privind asaltul, încheiat cu victime, asupra Capitolului, derulat la 6 ianuarie de susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump, după blocarea de către republicani a unei comisii de anchetă independente, relatează AFP, citată de Agerpres.
"În această dimineaţă, cu mare solemnitate şi tristeţe, anunţ crearea de către Camera Reprezentanţilor a unei comisii speciale asupra insurecţiei de la 6 ianuarie", derulată în timp ce congresmenii americani se adunaseră pentru a certifica victoria democratului Joe Biden în faţa miliardarului republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut.
"Este fundamental să căutăm adevărul asupra a ceea ce s-a întâmplat şi să ne asigurăm că un atac ca acela nu se va mai putea repeta", a adăugat şefa democraţilor din Congres.
La sfârşitul lunii mai, liderii republicani s-au opus creării unei comisiei independente, cu cinci membri aleşi de democraţi şi alţi cinci aleşi de republicani, pe modelul celei create după atentatele de la 11 septembrie 2001. Ei au spus atunci că sunt deja în derulare investigaţii parlamentare şi că este suficientă ancheta poliţiei.
În lipsa unui sprijin suficient, chiar dacă şase senatori republicani s-au alăturat democraţilor, Congresul nu a aprobat crearea comisiei.
O lună mai târziu, democraţii au anunţat această nouă comisie, menită a centraliza multiplele anchete parlamentare deja lansate. Formată din congresmeni, ea riscă să fie percepută ca mai puţin imparţială.
"Cu siguranţă, ar fi fost preferabil să avem o comisie externă", a recunoscut joi Nancy Pelosi într-o conferinţă de presă.
"Însă nu am intenţia de a mă feri de responsabilităţile noastre", a adăugat ea, exprimându-şi speranţa că liderul minorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, va numi "oameni responsabili" în această comisie specială.
"Este evident că republicanii se tem de adevăr", a declarat ea.
Nancy Pelosi nu a oferit un termen pentru redactarea raportului final.
"Calendarul va fi atât de lung cât va trebui pentru ca ei să îşi desfăşoare ancheta asupra cauzelor" asaltului, a subliniat ea.
Din ianuarie, poliţia federală a mobilizat mijloace considerabile pentru a identifica cele circa 800 de persoane implicate în asaltul asupra Capitoliului, care a şocat America.
Până acum, au fost găsite 500 de persoane, ele fiind inculpate pentru diferite capete de acuzare, mai mult sau mai puţin grave.