Criza din Grecia ar putea afecta în mod direct economia Statelor Unite, mai precis exporturile americane şi sistemul financiar, este de părere directorul regional al Federal Reserve Atlanta, Dennis Lockhart.
Oficialul Fed a afirmat: "Văd trei moduri în care criza elenă poate afecta direct economia SUA. În primul rând, ajustările din unele state membre ale Uniunii Europene la problemele fiscale generate de Grecia ar putea afecta dezvoltarea economică a zonei euro şi exporturile americane către această regiune. UE este cea mai mare piaţă de export pentru produsele americane".
Lockhart consideră, totodată, că turbulenţele din Grecia ar putea determina investitorii să caute refugiu în dolari, în detrimentul euro, ceea ce va duce la aprecierea monedei SUA, respectiv la reducerea competitivităţii exporturilor americane.
În plus, este posibil ca problemele bugetare ale Greciei să creeze un şoc pe pieţele financiare, care se poate propaga în sistemul bancar sau poate determina retragerea investitorilor de pe piaţa datoriilor din SUA.
Lockhart este primul oficial Fed care avertizează în legătură cu efectele situaţiei financiare a statului grec.
• Grecia îşi va rezolva problemele pe cont propriu
Ministrul elen de finanţe, George Papaconstantinou, a declarat, ieri, că Grecia nu are nevoie de sprijin financiar şi a subliniat că ţara sa îşi va rezolva problemele fiscale pe cont propriu.
Totuşi, Papaconstantinou a afirmat că partenerii europeni ai Greciei ar trebui să stabilească un mecanism de sprijin care să asigure stabilitatea în zona euro.
"Grecia nu a solicitat nimănui ajutor financiar. Noi nu-i cerem cuiva să ne salveze", a spus ministrul, adăugând: "Pentru acele ţări care fac ceea ce trebuie să facă, trebuie să existe un fel de mecanism european care să asigure stabilitatea".
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, consideră că un eventual pachet de sprijin financiar acordat Greciei de către zona euro nu va reprezenta o acţiune de salvare, anunţă Financial Times. Barroso este încrezător că Germania va sprijini, într-un final, acordarea de ajutor Greciei.