Cetăţenii ucraineni pot lucra în România în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă, fără a fi nevoie de un aviz de angajare şi fără respectarea limitei de nouă luni dintr-un an pentru un contract de muncă, conform regulilor uzuale, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, dreptul de şedere în scop de muncă este prelungit fără a fi necesară obţinerea unei vize de muncă de lungă şedere. Cetăţenii ucraineni din zona de conflict armat din Ucraina care nu au documente care să ateste calificările lor profesionale sau experienţa profesională necesară pentru un loc de muncă pot fi angajaţi pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire cu perioade de câte şase luni până la un an, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere care să ateste că (i) îndeplinesc condiţiile de calificare profesională şi de experienţă profesională necesare pentru locul de muncă pentru care urmează să fie angajaţi şi (ii) nu au antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care intenţionează să o desfăşoare în România. Declaraţia pe propria răspundere nu se aplică anumitor profesii, cum ar fi medici, dentişti, farmacişti, asistenţi medicali generalişti, moaşe, medici veterinari, arhitecţi etc.
Prevederile de mai sus se aplică celor care nu solicită vreo formă de protecţie (ex. azil) în România, notează sursa citată.
În contextul invaziei armate a Ucrainei de către Rusia, Consiliul Uniunii Europene a emis Decizia 382/2022, care stabileşte existenţa unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina şi introduce protecţie temporară pentru aceştia. Prezenta decizie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 4 martie 2022. Ulterior, România a emis Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2022, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 8 martie 2022. Ordonanţa a intrat în vigoare pe 11 martie.