Departamentul ANAF care va verifica persoanele cu venituri mari va fi operaţional în august

F. A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 februarie 2011

Guvernul va asigura până la finele lunii martie necesarul de personal pentru departamentul din ANAF care va verifica persoanele cu venituri mari, structura urmând să devină operaţională până în august, după ce vor fi aprobate şi normele de aplicare, reiese din scrisoarea de intenţie convenită cu FMI.

"Vom continua eforturile pentru a îmbunătăţi administrarea taxelor şi lupta împotriva evaziunii. Ordonanţa privind persoanele cu venituri mari a fost aprobată la finele lunii decembrie, îndeplinind astfel ţinta indicativă. (...) Vom asigura necesarul de personal pentru noul departament de analiză până la finele lunii martie şi vom dezvolta şi implementa o strategie de risc în linie cu cele mai bune practici până în august 2011", se arată într-un document oficial citat de Mediafax.

Decizia Guvernului în ceea ce priveşte metodele indirecte, care vor sta la baza controalelor, urmează să treacă de Parlament, fiind o acţiune prioritară în acord.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Dan Lazăr declara săptămâna trecută că normele de aplicare a ordonanţei privind veniturile nedeclarate ale persoanelor fizice vor fi finalizate până la sfârşitul lunii februarie.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat în ianuarie că Guvernul va forma un grup de lucru care să stabilească procedurile de impozitare a veniturilor nedeclarate şi va solicita asistenţa tehnică a Băncii Mondiale atât la elaborarea normelor de aplicare a acestei operaţiuni, cât şi la instruirea angajaţilor care vor fi implicaţi în acţiunea de control. El a menţionat că impozitarea averilor mari va ţinti 1-2% dintre contribuabili.

Executivul a decis, la finele anului trecut, că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb