Departamentul de Justiţie al SUA nu exclude divizarea Google, pentru combaterea încălcării legii în domeniul concurenţei

J.P.
Internaţional / 21 octombrie 2020

Departamentul de Justiţie al SUA nu exclude divizarea Google, pentru combaterea încălcării legii în domeniul concurenţei

Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a înregistrat marţi un proces în domeniul concurenţei împotriva Google, divizie a grupului Alphabet, acuzând compania cu o valoare de piaţă de 1.000 de miliarde de dolari că se foloseşte în mod ilegal de poziţia dominantă pentru a-şi respinge rivalii, instituţia avertizând că nu exclude nimic, inclusiv divizarea companiei care oferă servicii de căutare pe internet şi publicitate, relatează Reuters, conform news.ro.

Procesul marchează cel mai puternic atac al Statelor Unite împotriva puterii tot mai mari a companiilor de tehnologie din ultima generaţie, comparabil cu un proces împotriva Microsoft intentat în 1998 şi cazul împotriva AT&T din 1974, care a dus la divizarea Bell System.

Plîngerea, la care s-au alăturat 11 state federale, afirmă că Google a acţionat în mod ilegal pentru a-şi păstra poziţia pe piaţa căutării şi a publicităţii pe internet şi că "în absenţa unui ordin judecătoresc, Google va continua să îşi pună în practivă strategia anticoncurenţială, afecând procesul competitiv, reducând opţiunile pentru consumatori şi împiedicând inovaţia".

Guvernul a arătat că Google atrage aproape 90% din toate interogările generale de pe motoarele de căutare din Statele Unite şi aproape 95% din căutările pe mobil.

Procurorul general Bill Barr a declarat că anchetatorii săi au constatat că Google nu concurează prin calitatea rezultatelor căutării sale, ci şi-a cumpărat succesul prin plăţi către producătorii de telefoane mobile şi alţii.

"Rezultatul final este că nimeni nu poate contesta în mod fiabil dominaţia Google în serviciile de căutare şi de publicitate", a spus Barr.

Întrebat înbtr-o conferinţă telefonică dacă departamentul doreşte o divizare sau un alt remediu, Ryan Shores, un oficial al Departamentului de Justiţie, a spus: "Nimic nu este exclus, dar subiectul remediilor este abordat cel mai bine de către o instanţă care a avut opostunitatea să audieze toate probele".

În plângerea sa, Departamentul Justiţiei afirmă că americanii au fost afectaţi de acţiunile Google.

"În cele din urmă, consumatorii şi agenţii de publicitate au de suferit pentru că au la dispoziţie opţiuni mai puţine, mai puţine inovaţii şi preţuri mai puţin competitive pentru publicitate", se arată în plângere.

"Prin urmare, cerem instanţei de judecată să întrerupă controlul Google asupra distribuţiei căutărilor, astfel încât competiţia şi inovaţia să se dezvolte."

Google a numit procesul ca fiind "profund greşit", adăugând că oamenii "folosesc Google pentru că aleg, nu pentru că sunt obligaţi sau pentru că nu găsesc alternative".

Procesul federal de marţi marchează un caz rar de acord între administraţia Trump şi democraţii progresişti. Senatoarea americană Elizabeth Warren a scris pe Twitter pe 10 septembrie, folosind eticheta #BreakUpBigTech, că doreşte "o acţiune rapidă şi agresivă".

Totuşi, venind cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, momentul depunerii plângerii ar putea fi văzut ca un gest politic, deoarece îndeplineşte promisiunea făcută de preşedintele Donald Trump susţinătorilor săi de a cere ca anumite companii să dea socoteală pentru limitarea dreptului de exprimare a conservatorilor.

Republicanii se plâng adesea că operatorii reţelelor de socializare, inclusiv Google, iau măsuri pentru a reduce răspândirea punctelor de vedere conservatoare pe platformele lor. Parlamentarii au căutat, fără a explica cum, să folosească legile antitrust pentru a obliga companiile Big Tech să oprească aceste presupuse limitări.

Cele 11 state care s-au alăturat acestui procesului au procurori generali republicani.

Ar putea avea loc mai multe procese, deoarece sunt în desfăşurare anchete ale procurorilor generali asupra unor afaceri mai largi ale Google, precum şi o investigaţie a afacerilor acesteia în domeniul publicităţii.

Procurorii generali, în frunte cu cel din Texas, sunt aşteptaţi să iniţieze un proces separat, axat pe publicitatea digitală, în luna noiembrie, în timp ce un grup condus de Colorado are în vedere un al proces împotriva Google.

Procesul vine la mai mult de un an după ce Departamentul de Justiţie şi Comisia Federală pentru Comerţ au început investigaţiile antitrust împotriva a patru mari companii de tehnologie: Amazon.com, Apple, Facebook şi Google.

În urmă cu şapte ani, Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) a soluţionat o investigaţie antitrust împotriva Google cu privire la presupusa părtinire a funcţiei sale de căutare pentru a-şi favoriza produsele, printre alte probleme.

Google a fost ţinta unor acuzaţii similare în străinătate. În 2019, Uniunea Europeană a amendat Google cu 1,7 miliarde de dolari, pentru că nu a permis site-urilor că utilizeze serviciile unor companii concurente pentru a găsi advertiseri. În 2017, UE a amendat Google cu 2,6 miliarde de dolari pentru că a favorizat serviciul său de cumpărături în rezultatele căutărilor, ia în 2018 a impus o altă amendă, de 4,9 miliarde de dolari, pentru că a blocat accesul companiilor concurente pe sistemul său de operare Android.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb