Grupul PDL din Camera Deputaţilor condamnă decizia parlamentarilor USL din Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială şi din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci de a respinge iniţiativa legislativă a PDL care prevede majorarea alocaţiilor pentru copii, după trei ani consecutivi de creştere economică, potrivit unui comunicat de presă.
Proiectul de lege semnat de reprezentanţii PDL propune majorarea alocaţiei pentru copiii până la 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi până la 3 ani de la 200 la 300 de lei, a celei pentru copiii între 2 şi 18 ani de la 42 la 75 de lei, iar a celei pentru copiii între 3 şi 18 ani cu dizabilităţi de la 84 de lei la 150 de lei, conform sursei citate.
Deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonatoare a portofoliului Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Alternativă PDL, a declarat: "Majorarea sumelor acordate drept alocaţii pentru copii este una dintre politicile necesare pentru a încuraja natalitatea, în condiţiile în care nivelul actual este unul din cele mai scăzute din Europa. Proiectul meu şi al colegilor din PDL ţine cont de realităţile economice, astfel că majorarea propusă poate fi susţinută din bugetul pentru 2014. Doamna ministru Câmpeanu promitea în campania electorală de anul trecut şi în primăvara acestui an că alocaţiile vor fi mărite în anul următor, însă, brusc, în septembrie s-a răzgândit, afirmând că nu susţine această propunere din cauza lipsei fondurilor necesare. Este o motivare profund ipocrită şi mincinoasă, având în vedere că numai anul acesta bugetul Ministerului Muncii a pierdut la rectificări 1.6 miliarde de lei, practic cât am avea nevoie pentru a acorda această creştere minimală a alocaţiilor pentru copii".
Şi primvicepreşedintele PDL Andreea Paul, membră în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, consideră că asigurarea sursei de finanţare de către Guvern ar fi fost posibilă cu condiţia să existe voinţă politică în acest sens. "USL a mărit semnificativ bugetul lui Dragnea şi salariile primarilor în 2014, dar nu a găsit 151 milioane lei în plus pe lună pentru cei 3,8 milioane copii şi tineri. < Nu sunt bani > este argumentul cinic al USL în condiţii de creştere economică de 2,7% în primele trei trimestre ale acestui an şi de 2% prognozat pentru anul viitor", este de părere Andreea Paul.