Der Spiegel

Oglinda, adică. Nu, nu vreau să epatez cu germana mea de baltă. Am vrut doar să trimit cititorul, direct şi fără preaviz, în spaţiul politic şi cultural unde începe istoria cuvintelor de azi. În Germania. Tocmai ce s-au încheiat nişte alegeri la nivel de land, adică "regiune", ţinut, "ţară" interioară. Structură politică şi administrativă cu funcţie şi vocaţie de constituire a entităţii statale federale, Republica Germană. Cu arhitectură completă a instituţiilor de guvernare locală, de la Parlament, la Guvern şi de acolo la Justiţie. Există, de asemenea, o amprentă locală semnificativă, atît la nivel economic (structura şi performanţa activităţilor), cît şi al caracteristicilor socio-identitare ale populaţiei. Noutatea, altfel cîtuşi de puţin vreo noutate: în această parte a Germaniei, care acoperă teritoriul fostei RDG, Partidul Alianţa pentru Germania (AfD) a adunat aproape 33% din voturi în Turingia, ocupînd primul loc în totalul opţiunilor de vot exprimate, iar în Saxonia aproape 31%, cu un singur procent în urma Uniunii Creştin Democrate. Ca să fie tabloul complet, partidul cu nume de femeie, nu mumificată între file de istorie, ci vie şi activă pe scena politicii germane la zi (o insolită şi admirabilă insolenţă politică!), "Uniunea Sahra Wagenknecht" desprinsă dintr-un trunchi al stîngii tradiţional comuniste, a devenit a treia forţă politică reprezentată în parlamentele celor două landuri, cu circa 12-16% din voturi. Aceasta este oglinda în care s-au uitat şi se mai tot uită comentatorii scenei politice germane, pentru a încerca să descifreze elementele care vor hotărî, în viitorul imediat şi pe termen ceva mai lung, dinamica politică generală, la nivel de Uniune. Las cititorului meu bucuria şi plăcerea de a urma căile, nu de puţine ori foarte întortochiate, ale acestor analize, evaluări, şi de a face singur predicţiile pe care le consideră mai aproape de realizare. Eu, deşi mă uit în aceeaşi oglindă, aş vrea să citesc, dacă se poate citi ceva, despre politica noastră, dîmboviţeano-carpato-danubiano-pontică! Este vreo legătură? De ce ar fi, vreuna?

Un motiv demn de luat în calcul este aşa zisul pendul al orientării electorale care ar funcţiona la nivel european. El se mişcă, nu neapărat foarte regulat, dar suficient de stabil, de la stînga la dreapta şi de la dreapta la stînga. Mă rog, există ici şi colo desincronizări, dar analizele macro ale politicii la nivel continental operează cu această ipoteză, folosită şi ca structură explicativă. Limba pendulului face de mai bine de două decenii drumul de la sistemele democraţiilor "tradiţionale" şi stabile ale Europei către "euro-neo-fascismele" de secol XXI, botezate pudic de diverşi analişti, cînd opţiuni iliberale, cînd populisme de dreapta, cînd radicalisme de dreapta. Mă rog, o sumă de eufemisme, pentru că nimănui nu-i convine să constate "cu acte-n regulă" că după 50 plus 20 de ani de "victorii" şi consolidări succesive ale democraţiei în Europa, terenul politic a hrănit intens, de la Est la Vest şi de la Vest la Est, specii noi ale periculoasei şi otrăvitoarei ciuperci din vechea familie a fascismului! Celelalte linii de tensiune ale politicii la nivel macro european sunt generate de alte dihotomii tradiţionale: "stînga-dreapta", pro-european/anti-european şi nu în ultimul rînd pro-Washington/pro Moscova. Toate aceste "aliniamente" au fost active în alegerile recente din Germania, chiar dacă ele s-au desfăşurat la nivel local. AfD este vîrful de lance al discursului anti-european, pro-moscovit, "anti-sistem", pro-localist şi ultra-suveranist. Acest amestec ideologic nu s-a născut în pădurea de buruieni şi nici în cîmpurile de ciulini ale "bărăganelor din Est", ci pe ţarinile bine întreţinute şi atent cultivate ale uneia dintre societăţile cu solidă cultură politică, susţinută mai bine de jumătate de secol prin programe educaţionale şi acţiuni direcţionate de formare şi integrare socială. Faptul că, în ciuda unei reacţii de respingere în bloc, venită din partea frontului politic tradiţional din Germania (SPD, CDU, Verzi, Liberali), AfD a cîştigat şi continuă să cîştige reprezentare electorală, ba chiar să surclaseze partide tradiţionale cu o redutabilă infrastructură politică şi cu o experienţă pe măsură, rămîne "un mister" încă neelucidat. Nu că nu ar exista şi nu s-ar fi formulat explicaţii. Unele dintre ele cît se poate de verosimile. Majoritatea adunate, ca într-un ciorchine, în jurul temelor "reunificării ratate", sau incomplete. Doar că explicaţiile acestea sunt mai degrabă nişte scuze neîndemînatice pentru lipsa unor analize de profunzime şi au funcţia principală nu de a explica, ci de a ţine loc de explicaţii. "Elitele" politice din Germania, ca şi cele din Franţa, Italia, Marea Britanie sau Spania, sunt în stare prelungită de "negare". Nu vor cu nici un chip să admită şi să calculeze realist urmările uriaşului eşec democratic pe care l-au cultivat, cu atît mai puţin să caute soluţii pentru a ieşi din groapa pe care şi-au săpat-o cu sîrg şi în care zac acum prăbuşite. Este preferată "placa" supra-uzată cu discursul: "Ceea ce vedem, nu este chiar ceea ce pare şi oricum este mai degrabă un fel de reacţie superficială a societăţii faţă de schimbările structurale care au năvălit peste Europa şi peste întreaga lume. Fenomene periferice". Rău sau slab gestionate, este adevărat, sunt dipuşi să recunoască, din cînd în cînd, cu glas scăzut şi doar pe la colţuri, reprezentanţii de seamă ai acestor elite.

Pe această linie de interpretare, la ce ar trebui să ne aşteptăm în alegerile din România? La parlamentare, partidele "tradiţionale" sau "de sistem" dacă preferaţi, ar urma să aibă scoruri sub potenţialul "istoric" constituit. Cît de mult sub potenţial? Dacă se duc cu doar 5% sub, atunci PSD rămîne partid de guvernare, în orice soluţie, în timp ce PNL ar putea fi înlocuit în diferite soluţii, bi sau tricolore, de "suveraniştii" locali. Dacă scăderea se duce dramatic către 10% şi operează proporţional pentru ambele partide ale actualei guvernări, atunci PSD va încasa blamul ratării obiectivelor politice asumate în campanie, dar va rămîne partidul fără de care nu se poate face nici o formulă de guvernare, în afara pseudo-soluţiei guvernării minoritare, ori a unor alianţe anti-psd adhoc, fără prea mari şanse de supravieţuire. Dacă potenţialul electoral tradiţional se reproduce şi la viitoarele alegeri parlamentare, atunci, mai mult ca sigur, PSD şi PNL vor fi condamante la un nou efort de susţinere a formulei "marii coaliţii". Aceeaşi Mărie cu aceeaşi pălărie! Dar, dacă "suveraniştii" noştri or fi mai breji ca ai lor şi vor deveni prima opţiune electorală a populaţiei cu, să zicem, ceva în jurul lui 30%? Atunci, ceea ce se întîmplă acum pe scena politică a Germaniei, la nivelul landurilor Turingia şi Saxonia, s-ar putea repeta şi în frumoasa noastră ţărişoară: orice alianţă, oricît de forţată sau "nenaturală" care va putea aduna mai multe locuri în parlament decît suveraniştii, luaţi de sine stătător, va fi alianţa de guvernare. Mai stabilă, mai puţin stabilă, vremea, vremurile, necunoscutele şi dificultăţile ecuaţiilor împărţirii ciolanului vor decide.

În teritoriul alegerilor prezidenţiale, împingerea candidatului suveranist în turul doi ar fi "victoria împotriva sistemului". Doar că ea va fi una a la Pirus. Coaliţia "anti" va funcţiona fără rateuri şi fără prea mare efort suplimentar din partea partidelor. Şi, astfel, la Cotroceni va ajunge "celălalt" candidat.

Să mai zică cineva că politica nu este clară şi simplă! Mă rog, privită în oglinda germană!