DEŞI UNELE SURSE SUSŢIN CĂ ÎNŢELEGEREA ESTE ÎN ATENŢIA PROCURORILOR, Chinezii de la CEFC susţin angajamentele din Memorandumul dintre Rompetrol şi statul român

A.A.
Ziarul BURSA #Companii / 16 decembrie 2016

Chinezii de la CEFC susţin angajamentele din Memorandumul dintre Rompetrol şi statul român

Parteneriat strategic pentru cumpărarea a 51% din KMG International, care controlează 48,11% din Petromidia

Titlurile Rompetrol Rafinare s-au apreciat cu 14,64%

În aprilie, Ministrul Economiei Costin Borc şi-a arătat susţinerea pentru investiţii strategice ale CEFC în mai multe domenii din România şi din ţările din regiune

Compania Naţională KazMunayGas Kazahstan şi CEFC (China Energy Company Limited) au semnat, ieri, un acord, care atestă angajamentul de a efectua tranzacţia de cumpărare a 51% din acţiunile KMG International, anunţată în aprilie, potrivit unui comunicat de presă al celor două companii.

"După o perioadă în care ambele părţi au clarificat anumite aspecte tehnice şi juridice ale acordului, KMG NC şi CEFC au reafirmat angajamentul de a sprijini implementarea planurilor de dezvoltare KMGI în România şi în regiunea Mării Negre", se arată în comunicatul citat.

Unele dintre aspectele care trebuiau clarificate erau legate, probabil, de faptul că, în mai, procurorii DIICOT au pus sechestru de 3 miliarde de lei pe bunuri şi acţiuni ale "KazMunayGaz International NV" (fostă The Rompetrol Group NV), "Oilfield Exploration Business Solutions" (fostă "Rompetrol") şi "Rompetrol Rafinare", într-un nou dosar "Rompetrol", disjuns din cauza trimisă în judecată în anul 2006, în care a fost judecat Dinu Patriciu, alături de alte persoane.

La data respectivă, Azamat Zhangulov, senior vicepresident al KMG International, spunea că tranzacţia cu chinezii nu ar trebui să fie afectată de anchetă.

Ulterior, au apărut în presă informaţii că DNA îl cercetează pe fostul premier Victor Ponta, cu privire la memorandumul Rompetrol.

Memorandumul prevede faptul că Rompetrol (actualmente KMG International) va achiziţiona cu 200 de milioane de dolari o participaţie de 26% din Rompetrol Rafinare, dar şi înfiinţarea unui fond comun de investiţii de un miliard de dolari.

Ministrul Energiei Victor Grigorescu a spus, în septembrie, că Guvernul ar putea prelungi memorandumul semnat cu Rompetrol, care expiră la finele acestui an, însă analizează şi alte soluţii, deşi senatorii din Comisia economică, industrii şi servicii dăduseră aviz negativ proiectului de lege privind aprobarea Memorandumului de Înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. la 15 februarie 2013.

Cu toate acestea, comunicatul de ieri al Companiei Naţionale KazMunayGas Kazahstan şi CEFC nota: "Susţinem ferm toate angajamentele noastre derivate din Memorandumul de Înţelegere cu statul român, inclusiv stabilirea unui Fond de Investiţii Româno-Kazah în valoare de până la 1 miliard de dolari, în funcţie de condiţiile de piaţă în cursul perioadei de investiţie de 7 ani.

KMG International a identificat deja o serie de proiecte profitabile pentru Fondul de Investiţii - extinderea reţelei de staţii de carburanţi de pe piaţa locală, construirea unei noi centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi continuarea investiţiilor în sectorul de upstream - pentru a genera beneficii în mod direct şi indirect pentru economia României, pentru comunităţile în care aceste proiecte vor fi implementate, inclusiv crearea unui număr de aproximativ 2.000 de locuri de muncă în cadrul diferitelor etape ale proiectelor.

Pentru a accelera aceste proiecte, KMG International este preocupată de procedurile administrative luate de către Guvernul României, care vor permite implementarea proiectelor".

Nu este clar care sunt condiţiile în care KMG International intenţionează să respecte angajamentele din memorandum, în condiţiile în care acesta urmează să expire la finalul anului, dacă nu va fi prelungit.

Compania chineză CEFC a anunţat, în mai, că va plăti 680 milioane de dolari pentru achiziţia a 51% din acţiunile KMGI, fostul Rompetrol Group, şi s-a angajat să investească cel puţin 3 miliarde de dolari în următorii cinci ani, potrivit unui comunicat. Acesta arată că cele două părţi îşi vor integra resursele pentru o explorare comună a pieţelor internaţionale de petrol şi gaze: "Ele vor face, de asemenea, investiţii strategice în sectorul energetic prin intermediul KMGI şi vor pune bazele unui fond de investiţii şi dezvoltare în energie, vor achiziţiona mai multe benzinării la nivel global (...). În următorii cinci ani, cel puţin 3 miliarde de dolari vor fi investiţi în proiecte în linie cu ţintele strategice ale companiei. KMGI va continua să primească suport din partea Guvernului kazah şi a KMG, cea din urmă promiţând să asigure cel puţin 125 de milioane de tone de ţiţei brut pentru KMGI în următorii 15 ani după achiziţie".

În mai, Azamat Zhangulov preciza: "China este cel mai mare investitor din Europa. În 2015, a avut investiţii de peste 200 miliarde de dolari, în Europa, şi pentru acest an sunt estimate investiţii de 300 miliarde de dolari".

În 2007, Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile Rompetrol Group companiei petroliere KazMunayGaz din Kazahstan într-o tranzacţie estimată la 2,1 miliarde de dolari. Omul de afaceri nu a vrut să precizeze preţul tranzacţiei, dar a menţionat, într-un interviu pentru Jurnalul Naţional, că valoarea de piaţă a întregului grup a fost estimată la 3,616 miliarde de dolari.

O întrebare care se pune este de ce ar accepta kazahii o asemenea pierdere, în decurs de 9 ani. Kazahstanul este foarte presat, din cauza scăderii cotaţiilor petrolului, având nevoie de bani pentru finanţarea unor proiecte de investiţii interne, consideră unii analişti, care amintesc că rafinăria Petromidia (Rompetrol Rafinare) reprezintă un activ strategic, principala problemă pentru Kazahstan fiind să aibă o capacitate de prelucrare cât mai aproape de punctele de desfacere.

Rompetrol Rafinare (RRC) este evaluată, la Bursa de Valori Bucureşti, la 2,4 miliarde de lei (537,1 milioane de euro), cotaţia RRC înregistrând, ieri, o creştere de 14,64%, la 0,0548 lei/unitate, pe fondul unor tranzacţii de 205.811 lei, semnificativ mai mari decât în şedinţele precedente.

KMG International N.V. deţine şi desfăşoară operaţiuni în domeniul rafinării, petrochimiei, retail şi trading, pe mai multe pieţe internaţionale. Reţeaua de retail cuprinde peste 1100 puncte de alimentare carburanţi în România, Georgia, Bulgaria şi Moldova. Grupul derulează operaţiuni de upstream, servicii industriale şi la sondă.

Zhanat Tussupbekov, CEO KMG International, a declarat: "Strategia KMG International cu noul acţionar vizează ample proiecte de dezvoltare, România fiind prioritatea de business. Având în vedere potenţialul energetic al Kazahstanului, resursele financiare ale Chinei, vom avea un aport considerabil la dezvoltarea României. Ne propunem să creştem capacitatea de rafinare, la 10 milioane tone ţiţei pe an, să construim până la 200 de noi puncte de alimentare carburanţi, dezvoltarea serviciilor industriale în zona de upstream şi downstream, şi construcţia unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia. Investiţiile realizate până în prezent, modelul de afaceri implementat şi parteneriatele de afaceri care urmează să fie dezvoltate în viitor sunt factorii necesari care ne ajută să fim optimişti în ceea ce priveşte creşterea în continuare a businessului".

Ministerul Energiei a transmis, ieri, potrivit Agerpres, că acţionariatul societăţilor deţinute de KMGI în România rămâne neschimbat: "Faptul că mai mulţi investitori deschid operaţiuni în România întăreşte faptul că piaţa energiei din România este atractivă. O intrare a investitorilor chinezi ar fi cea mai recentă dintr-o serie de noi investiţii în explorarea de resurse petroliere, energie electrică, acum şi în rafinare. În acest moment, tranzacţia dintre cele două companii private nu a fost încă finalizată, dar România rămâne un stat deschis investiţiilor străine, mai ales în sectorul energetic, urmărind ca toate drepturile ce se cuvin statului, inclusiv cele din tranzacţii anterioare, să fie pe deplin respectate. În ceea ce priveşte acţionariatul societăţilor deţinute de KMGI în România, acesta rămâne neschimbat".

Dar acest acţionar, care rămâne neschimbat, a transmis, la sfârşitul lunii iulie, că intenţionează să se adreseze instanţelor internaţionale de judecată, împotriva autorităţilor noastre. Diferendul de arbitraj priveşte tratamentul aplicat de autorităţile române investiţiilor realizate de NC KazMunayGas JSC şi KMG International în subsidiarele din România.

În ciuda acestor acuzaţii ale companiei kazahe, relaţia cu guvernul nostru tehnocrat a părut una bună.

Pe 16 aprilie, vicepremierul Costin Borc şi Ministrul Energiei Victor Grigorescu au discutat cu Zang Jianjun, Executive Director al CEFC China Energy Company Limited, şi Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International (KMGI), în contextul negocierilor dintre cele două companii.

Potrivit unui comunicat al CEFC de atunci, Costin Borc a apreciat colaborarea dintre CEFC şi KMG şi şi-a arătat susţinerea pentru investiţii strategice ale CEFC în mai multe domenii din România şi ţările din regiune.

Victor Grigorescu a adăugat că România a stabilit deja o cooperare strategică cu KMG, ale cărei active în România sunt de importanţă strategică, potrivit comunicatului citat: "El (n.r. Victor Grigorescu) a fost foarte bucuros de venirea unui nou partener strategic".

Cu toate acestea, statul român, care deţine, prin intermediul Ministerului Energiei, un pachet de 44,7% din Rompetrol Rafinare, nu a demarat procedura de lansare a licitaţiei pentru vânzarea pachetului din RRC de către stat.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Strategia KMGI de dezvoltare și investiții se concretizează și prin acest parteneriat încheiat cu China. Se urmărește creșterea capacității de rafinare la 10 milioane tone de țiței pe an și se are în vedere un plan de ridicare a 200 de noi benzinării. Trebuie sa ținem cont că toate aceste invetiții se fac într-o period grea pentru rafinăriile din România și chiar di Euroap, multe fiind azi închise. Super tare! Asta înseamă activitate, locuri de munca, și o contribuție semnificativă la bugetul de stat.

    Foarte bine ca nu merge la rusi! Rompetrol este importanta pentru Romania - mai bine intelegere cu chinezii decat cu rusii. Romanii au nevoie ca aceasta rafinarie sa fie separata de interesele rusesti.

    Acum, ca americanii pun ministru de externe (secretary of state) un sef de mare companie energetica - Exxon - care e bun prieten cu rusii, cred ca e bine pentru Romania sa fie cat mai departe de interesele rusesti! Bravo - bine ca n-au cumparat rusii compania asta...

    Mi se pare ca e un lucru bun ca apar noi investitori. Poate ca vor fi lasati, in sfarsit, sa si faca investitiile pe care le-au promis anii trecuti. Daca nu, daca vor fi hartuiti in continuare, sunt convins ca isi iau jucariile si merg in Bulgaria sau Grecia, oricum, departe de Romania. Si, atunci, noi ce-am facut? Ramanem si fara locuri de munca, dar si fara companii energetice puternice acasa. Adica, numai bine pentru rusi...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb