DESPRE APLICAREA PROCEDURII DE "BAIL-IN" "Deponentul nu trebuie transformat în acţionar al băncii"

Reporter: Cum creştem investiţiile publice în România?

Sebastian Vlădescu: Investiţiile publice se referă la programele guvernamentale şi, în primul rând, trebuie să existe prevederi bugetare pentru acestea.

În opinia mea, este necesar ca autorităţile să stabilească foarte clar ce investiţii publice trebuie făcute şi să-şi concentreze fondurile - care niciodată nu sunt suficiente - pentru câteva proiecte consistente în fiecare domeniu.

De exemplu, în sănătate, modernizarea a 45 de spitale reprezintă un proiect care ar trebui realizat în întregime, probabil că ar costa câteva sute de milioane euro, dar poate fi terminat în doi ani, având efecte vizibile.

Atunci când discuţi despre programe, trebuie ca responsabilii să aibă capacitatea tehnică şi intelectuală să le implementeze, ceea ce lipseşte major în ţara noastră, dar şi onestitatea necesară, ceea ce, uneori, este inexistentă.

Dacă vom avea mai multă minte şi mai multă onestitate, sunt convins că vom putea implementa mai multe programe. Deocamdată, însă, avem mai mulţi bani decât programe care să se implementeze.

Reporter: Premierul Victor Ponta a spus că, până la sfârşitul anului, statul trebuie să cheltuiască 3 miliarde de euro pentru investiţii.

Nu este cam mare această sumă?

Sebastian Vlădescu: Există posibilitatea ca statul să facă plăţi în această perioadă.

A cheltui, din punctul de vedere al Ministerului de Finanţe, înseamnă a face deschideri de credite care se duc în plăţi.

Nu ştiu care este volumul plăţilor restante, de exemplu, ce datorii există în momentul de faţă. Este foarte probabil ca, ţinând cont de evoluţia bugetară din primele şase luni şi de încordarea vizavi de deficitul bugetar, să existe restanţe. Plata arieratelor înseamnă plata investiţiilor.

Reporter: Avem aceşti bani?

Sebastian Vlădescu: Da, România nu are probleme de lichiditate în acest moment. E adevărat că nu m-am uitat în ultimele luni pe execuţiile bugetare să văd dacă există sau nu un risc de deviere de la deficitul bugetar preconizat.

Pe de altă parte, o deviere în plus sau în minus de 1 miliard de euro nu mi se pare dramatică.

• "Creşterea nivelului investiţiilor străine din perioda 2005-2007 nu mai este posibilă"

Reporter: Cum creştem investiţiile străine (ISD)?

Sebastian Vlădescu: Investiţiile străine sunt o poveste mult mai complicată, delicată şi nu cred că există soluţii guvernamentale strict româneşti în momentul de faţă pentru creşterea acestora.

Personal, spre deosebire de ce se discută public, nu cred că mediul investiţional din România este anti-antreprenorial.

Există probleme, dar sunt aceleaşi ca şi în Polonia, Germania sau Statele Unite.

Reporter: Dar aceste ţări au mai multe investiţii străine decât noi.

Sebastian Vlădescu: Este adevărat. Au mai multe investiţii străine în primul rând pentru că multe din aceste state, la fel ca şi ţara noastră până la un anumit nivel, au reprezentat pieţe.

De asemenea, au mai multe investiţii străine datorită diferenţei de productivitate pentru că, la modul la care se face industrie în momentul de faţă, costul forţei de muncă devine un factor marginal în costul final al produsului.

Dar productivitatea forţei de muncă poate fi mult mai importantă. Ţin minte asta din discuţiile pe care le aveam cu cei de la Ford vizavi de productivitatea efectivă a lucrătorului român faţă de americani sau de nemţi.

Sunt nişte diferenţe care pleacă de la cele culturale şi merg până la cele de capacitate fizică, de antrenament etc.

România a avut, vizavi de capacitatea de absorbţie a pieţei, un exces de investiţii străine care s-au dus în zone care, în mod evident, în momentul de faţă sunt aglomerate, respectiv piaţa bancară şi real estate. Ambele zone se află acum în repoziţionare.

Piaţa bancară nu mai aduce bani, ci scoate bani din România, iar capitalizarea profiturilor nu mai înseamnă nimic în momentul de faţă, pentru că profiturile sunt marginale în sectorul bancar, cred că discutăm de câteva sute de milioane de euro pe ansamblul celor 40 de instituţii bancare.

În real-estate, observ că mai există câteva proiecte, dar oricum nimic, comparativ cu ce se întâmpla acum 6-7 ani.

Din punctul acesta de vedere, creşterea nivelului investiţiilor străine din perioda 2005-2007 nu mai este posibilă, nu mai pot exista privatizări de genul acela pentru că valoarea activelor, în momentul de faţă, nu mai are legătură cu valoarea din acele timpuri.

Din punctul acesta de vedere, nu putem estima o creştere semnificativă a investiţiilor străine în România. Nu are nevoie economia europeană de surplus de producţie, pentru că deja există excese de capacităţi de producţie.

După părerea mea, vor exista în continuare investiţii în agricultură pentru că acest sector va fi un element din ce în ce mai important în evoluţia României.

Nu cred că în sectorul bancar va exista vreo evoluţie, ci, dimpotrivă, restrângerea portofoliilor băncilor va continua cel puţin anul acesta, în 2015 şi, probabil, şi în 2016.

În real estate, paşii vor fi timizi comparativ cu ce a existat în trecut.

Capitalizarea profiturilor companiilor deja existente nu reprezintă un element pentru creşterea investiţiilor, pentru că profitul companiilor nu evoluează semnificativ.

În acelaşi timp, să nu uităm poziţionarea României care nu este un element de atractivitate, având în vedere ce se întâmplă în Est. Dacă cineva s-ar gândi la avantaje competitive în ţara noastră, ar realiza că România este unul din statele din prima linie în conflictul cu Ucraina şi ar da înapoi.

Nu văd ce ar putea face Guvernul în plus pentru creşterea ISD, schemele de ajutor de stat există în continuare, dar companiile nu apelează la ele consistent, deşi ar putea primi între 25 şi 50% din valoarea investiţiei drept grant, ceea ce mi se pare un mare suport.

• "Toată filosofia taxării în România trebuie regândită"

Reporter: Ce părere aveţi de proiectul noului Cod Fiscal?

Sebastian Vlădescu: Nu l-am văzut, nu ştiu ce elemente noi are.

Reporter: Şi nu aţi fost interesat să îl vedeţi?

Sebastian Vlădescu: Cred că atâta timp cât proiectul de Cod Fiscal nu este afişat, conform legii, pe site-ul Ministerului Finanţelor sau al Secretariatului General al Guvernului, nu există.

Probabil este vorba despre un document intern în Ministerul Finanţelor, ceea ce nu este o noutate pentru că, acolo, se lucrează în mod constant la Codul Fiscal.

Am văzut că există dorinţa pentru republicarea acestuia în formă completă. Mi-aş dori să se stopeze la un moment, timp de şase luni, orice modificare şi să se rescrie Codul Fiscal nu cu trimiteri, ci în mod direct, astfel încât să nu mai existe confuzii potenţiale.

Eu am opiniile mele despre ce ar trebui făcut şi ar fi vorba de o rescriere completă a sistemului de taxare, care nu prea ar bucura pe nimeni.

Reporter: Vreţi taxe mai mari pentru populaţie şi pentru companii.

Sebastian Vlădescu: Nu neapărat.

Eu vreau ca, în primul rând, să existe un sistem de taxare comprehensiv, să taxeze tot ceea ce înseamnă venit sau proprietate.

Mi-aş dori un sistem care să fie funcţional, să permită creşterea veniturilor bugetare într-un mod natural, să îmi permită să fac politici.

Dacă vreau să încurajez ceva într-o anumită zonă, ar trebui să am o taxare mai avantajoasă, iar dacă aş vrea să descurajez, ar trebui să am o taxare mai mare.

Dacă ţin cont de nevoia de stabilitate socială, economică, de solidaritate sau de umanism, avem nevoie de un sistem care să îţi permită redistribuirea, lucru care este necesar în anumite limite, din păcate, vorbind strict liberal, de dreapta şi ca antreprenor. Europa are nevoie de sistemul de taxare care trebuie să permită şi redistribuirea, ceea ce înseamnă un fel de solidaritate socială.

Dacă aş vorbi despre ceea ce cred că este bine pe termen lung pentru România, aş supăra multă lume, ceea ce nu mă opreşte însă să o spun, pentru că eu chiar cred că aşa este bine.

Toată filosofia taxării în România trebuie regândită - presupune ieşirea din cota unică, taxarea tuturor veniturilor, deci inclusiv a pensiilor.

Cu cât ar fi cota unică mai mică, cu atât mie, personal, mi-ar fi mai bine, dar cred, pe de altă parte, că sistemul, având cotă unică, nu este funcţional pentru România şi trebuie trecut la un altul care nu înseamnă neapărat taxe mai mari. Poate pentru cei bogaţi.

Pentru clasa medie, nu cred că ar fi impozite mai mari, dar aş pune în funcţiune sisteme de economisire dedicate, care să le permită evitarea traumelor când trec dintr-o zonă în alta - pensii, sănătate, şcoală etc.

Poţi să stabileşti plafoanele de deductibilitate şi, într-adevăr, pe termen scurt, omul este afectat pentru că îi iei banii, dar sunt sunt tot ai lui, doar că el are o sumă pe care o încasează, se duc în altă parte, pui sisteme de taxare la momentul utilizării efective, care te scot din actualul regim în care sunt o grămadă de venituri care nu se taxează.

Reporter: Toate veniturile se taxează.

Sebastian Vlădescu: Pensiile nu se taxează.

Aceasta este problema, pentru că în România pensiile nu se taxează. Contribuţia de asigurări sociale se deduce înainte de plata impozitului pe venit şi pensiile în România, de fapt sumele care se plătesc pentru acestea, nu se taxează nici la momentul realizării venitului sub formă salarială, nici la momentul realizării venitului sub formă de pensii.

Este una din explicaţiile pentru care avem 32-33% venituri în PIB, faţă de 40%. Astfel, una din zonele importante din venituri nu există.

Sunt de acord că sunt mici pensiile, dar valoarea consistentă a acestora ca şi cheltuială bugetară este pentru pensiile mici nu pe cele mari. Sub 50.000 de persoane au pensii peste 1.000 euro, dintr-un total de 6 milioane. Valoarea mare a plăţii pensiilor este în cele 5,8 milioane pensionari, care au sub 1.000 ron. Pentru că pensiile sub 1.000 ron nu se taxează.

Reporter: Nici nu ai putea să rezişti.

Sebastian Vlădescu: Economia este cinică. Dacă vreţi să discutăm de solidaritate socială şi de umanism este alt subiect şi am spus mai înainte că nu cred că se poate fără un sistem de solidaritate socială, dar acest lucru nu mă opreşte să văd unde sunt problemele.

• "Cred că anul acesta vom avea o creştere economică mai mare faţă de anul trecut"

Reporter: Cum credeţi că vom încheia anul 2014, având în vedere recesiunea tehnică pe care am avut-o în trimestrul al doilea?

Sebastian Vlădescu: Cred că anul acesta vom avea o creştere economică mai mare faţă de anul trecut.

Am avut şi pe primele trimestre creştere economică.

Faptul că cineva a spus că România este în recesiune tehnică - şi Marea Britanie este în aceeaşi situaţie - nu înseamnă că nu avem creştere economică, dar a fost mai mică decât în trimestrele anterioare.

Poţi să spui că a fost recesiune tehnică, dar nu are nici un fel de valoare, din punct de vedere practic.

Nu pot să dau o cifră pentru creşterea economică din acest an, deoarece nu ştiu încă producţia de rapiţă şi floarea soarelui care influenţează semnificativ datele macroeconomice.

Cert este că, pe zona consumului şi a exporturilor, creştem în continuare, nu avea de-a face cu reducerea consumului şi diminuarea exporturilor.

Cu cât va contribui agricultura, rămâne să vedem.

• "Nu cred că reducerea CAS va genera nu ştiu câte sute de mii de locuri de muncă"

Reporter: Sunteţi de acord cu reducerea CAS-ului?

Sebastian Vlădescu: În principiu da, îmi place orice reducere de taxe. Însă ca fost ministru de finanţe, consider că, în momentul de faţă, diminuarea CAS nu este oportună.

Ce mă frământă pe mine însă nu este influenţa asupra deficitului bugetar în 2014 sau 2015, pentru că ar fi marginală şi fezabilă.

Nu cred că reducerea CAS va genera nu ştiu câte sute de mii de locuri de muncă. Nu acolo e problema lipsei de locuri de muncă şi a şomajului în România.

Ceea ce văd eu ca potenţială problemă este echilibrul celor două sisteme, sistemul de asigurări de sănătate şi sistemul de asigurări de pensii. Ele sunt două sisteme profund dezechilibrate care funcţionează cu transferuri de la bugetul de stat, nu văd să poată funcţiona altfel.

Va trebui ca cei care câştigă mai bine să plătească mai mult şi cei care câştigă mai puţin să beneficieze de pensie şi de asistenţă de sănătate. Avem nişte limite care sunt mult sub ceea ce consideră un cetăţean european drept necesar.

• "Deocamdată capitalismul este mai funcţional decât era comunismul"

Reporter: Comunismul a avut un sfârşit destul de tragic, sunt curioasă capitalismul ce sfârşit va avea.

Sebastian Vlădescu: Nu ştiu, nu cred că apucăm să vedem asta.

Deocamdată capitalismul este mai funcţional decât era comunismul. Acum se încearcă experimente.

În mod evident suntem într-un moment de reaşezare a lumii, în care vechile reguli, structuri, paradigme nu mai funcţionează.

În mod evident, resursele sistemului capitalist sunt încă extrem de consistente şi deocamdată remodelarea lumii se face mult mai mult după capitalism decât după vreun alt sistem.

Cum, în ce fel şi în cât timp sistemul capitalist se va adapta la noua structură globală este o întrebare la care nu am răspuns. Cert este că va dura multă vreme, statele lumii vor continua să aplice modelul capitalist, pentru că are în el un element foarte important - antreprenoriatul.

Lumea nu poate să meargă înainte cu oameni asistaţi, cetăţeni care aşteaptă să le stabilească cineva direcţiile de viaţă.

Lumea merge înainte cu oamenii care iau decizii pentru ei şi pentru cei din jurul lor. Deocamdată sistemul în care funcţionează acest lucru este cel capitalist, ca definiţie largă.

• "Nu cred, de exemplu, că sistemul băncilor de investiţii va fi acceptat, la nivel de conştiinţă publică, ca un joc la cazino"

Reporter: Suntem în criză, băncile îşi fac un nou model bancar.

Sebastian Vlădescu: Faptul că sistemul financiar are o problemă majoră nu înseamnă că capitalismul dispare.

Cred că sistemul financiar se va reaşeza.

Reporter: Cum?

Sebastian Vlădescu: Nu ştiu.

Nu cred, de exemplu, că sistemul băncilor de investiţii va fi acceptat, la nivel de conştiinţă publică, ca un joc la cazino.

După părerea mea, ar fi una din primele reaşezări.

Am un sistem bancar care se bazează pe depozite şi pe creditarea economiei şi un sistem financiar care se bazează pe nororc, pe întâmplare şi care este zona investiţiilor.

În primul sistem câştig 1, 2, 3, 5% pe an, în cel de-al doilea 15%, 50%, 500% sau pierd tot.

Aceasta este prima separaţie care cred că ar trebui făcută. Oamenii trebuie să ştie foarte clar unde îşi pun banii.

• "Nu văd în România în momentul de faţă un risc vizavi de vreo bancă pentru care să se facă «bail-in»"

Reporter: Suntem pregătiţi pentru Uniunea Europeană Bancară?

Sebastian Vlădescu: Cred că suntem pregătiţi şi pentru trecerea la euro şi pentru Uniunea Bancară.

Reporter: Dar suntem pregătiţi pentru un eventual "bail-in" (n.r. salvarea cu banii creditorilor şi ai deponenţilor) al unei bănci şi din România?

Sebastian Vlădescu: Noi deponenţii, nu, pentru că deponenţii nu sunt niciodată pregătiţi pentru un şoc.

Reporter: Cum credeţi că vor reacţiona românii la aşa ceva?

Sebastian Vlădescu: Cred că va fi ca orice alt popor, se vor duce şi vor sta la coadă să-şi scoată banii.

Reporter: Retragerile vor fi masive.

Sebastian Vlădescu: Vor exista retrageri.

În momentul când ai o criză, se stabilesc şi reguli de retragere, nu vei putea să retragi oricât de mulţi bani vrei.

"Bail-in" cu acţionarii unei bănci se poate face oricând şi oricât. Când investeşti în acţiunile unei bănci este ca şi cum ai avea banii în acţiunile unei companii. Dacă banca dă faliment, primii care trebuie să răspundă sunt acţionarii.

Este o diferenţă foarte mare între acţionari şi deponenţi.

Când sunt deponent, nu vreau să fiu decât deponent, nu vreau să fiu acţionar şi tu, bancă, să te joci cu banii mei. Înţeleg că regulile bancare devin din ce în ce mai dure în această direcţie.

Nu văd în România în momentul de faţă un risc vizavi de vreo bancă pentru care să se facă "bail-in", pentru că sunt bănci mici raportat la sectorul bancar european.

Nu sesizez niciun pericol real pe termen scurt, în sectorul bancar românesc.

Acţiunile băncilor, în prezent, merg spre consolidare, securizare, nu în direcţia de asumare de riscuri.

Băncile se securizează în loc să se expună unor riscuri în momentul de faţă. Cred că sunt mai puţin riscante astăzi băncile româneşti decât erau acum doi ani sau un an.

Nu cred că "bail-in" este un subiect în momentul de faţă, iar aici avem o diferenţă de opinii - eu şi redacţia ziarului BURSA. Voi încercaţi să transformaţi "bail-in"-ul într-un fel de eveniment catastrofal împotriva depunătorilor.

Reporter: Vrem să anunţăm populaţia că există acest pericol.

Sebastian Vlădescu: Asta încerc să spun. Raportaţi operaţiunea drept un eveniment catastrofal vizavi de deponenţi, în timp ce direcţia în care se merge acum este că, în primul rând, trebuie să fie un dezastru vizavi de acţionari şi că deponenţii nu trebuie transformaţi în acţionari.

Între deponent şi acţionar trebuie să existe o delimitare clară şi deponentul nu trebuie transformat în acţionar.

Acţionarii trebuie să preia riscul eşecului băncii unde sunt proprietari, pentru că nu mai trebuie să vină statul cu ajutor.

Reporter: Dar nici eu deponent.

Sebastian Vlădescu: Asta spun şi eu - în nici un caz nu deponentul.

"Bail-in" înseamnă că acţionarii vor fi răspunzători, nu deponenţii, care, conform regulilor UE, sunt asiguraţi în limita de 100.000 de euro.

Cei care au peste 100.000 îşi asumă riscul să se transforme în acţionari.

Ce nu îmi este foarte clar şi nu ştiu cum va funcţiona sistemul este ce se va întâmpla cu banii firmelor, cu circuitele financiare ale companiilor.

Eu nu văd marele risc la deponenţii care au în conturi mai mult de 100.000 de euro, pentru că cei care au îi împart în mai multe bănci , fac arbitraj. 90% din populaţia Europei nu are 100.000 de euro în cont, deci pentru acest procent nu există riscul de "bail-in".

Poate doar pentru 3-5% din populaţia Europei care au depozite de peste 100.000 de euro şi care nu sunt suficient de sofisticaţi ca să-i împartă. Cred însă că, cu fiecare lună care trece, aceşti depunători îşi fac propria protecţie.

Reporter: Înţeleg că au loc mutări masive din băncile europene către Asia.

Sebastian Vlădescu: Aici este problema - dacă se iau sau nu banii companiilor din conturi, ce se întâmplă cu fluxurile comerciale normale.

Dacă banii speculativi pleacă din Europa către alte zone este o discuţie. Nu ne plac banii speculativi pentru că duc la bule, caută valorificare excesivă, care nu are legătură cu funcţionarea economiei normale.

Nu pleacă banii profesorului neamţ care şi-a strâns 200.000 euro şi îi ţine în trei bănci, nu într-una singură.

Europa este, până la urmă, cea mai reglementată zonă şi încearcă să aibă reguli din ce în ce mai dure în această privinţă. Faptul că Europa încearcă să evite apariţia unor bule prin reguli mai dure în sistemul bancar nu mi se pare neapărat rău. Faptul că autorităţile europene anunţă că, în cazul falimentului unei bănci, primii care răspund sunt acţionarii şi nu statele, aşa cum s-a întâmplat în alte părţi, iar mi se pare un lucru în regulă.

Importantă mi se pare discuţia despre stabilitatea sistemului bancar european, să vedem finalitatea testelor de stres, cât de stabil este sistemul.

Economia europeană are multe alte probleme în afară de cea pur financiară, legată de sistemul bancar. Apar probleme de competitivitate, trebuie să concurezi pe anumite pieţe cu luptători care nu existau.

Nu cred că statele mai sunt cele care decid, la nivelul de fărâmiţare actuală, şi grupurile economice, puternice, solide vor fi singurele care se vor putea bate între ele. Este exclus ca România să iasă pe pieţe de una singură.

Eu cred într-o Europă unită, mult mai solidă din punct de vedere al construcţiei europene, o Europă federală în care statele devin state, dar nu pe modelul existent azi, ci pe modelul american, în care avem bugete comune pe diverse direcţii.

În contextul actual, dacă afirm acest lucru, toţi se uită ciudat, deşi ne bucurăm de internaţionalizarea apărării şi securităţii naţionale a României, la modul neexprimat.

Dar nimeni nu ştie ce înseamnă acest lucru şi nimeni nu ia în considerare cât de minoră este participarea României la acest mecanism, cu excepţia efortului şi sacrificiului efectiv făcut de militarii care au mers în teatrele de luptă şi care într-adevăr ne-au dat consistenţă.

Ne bucurăm că avem NATO. Uniunea Europeană poate fi o umbrelă de aceeaşi formă.

Uniunea Europeană a făcut ca războiul între statele europene să devină extrem de puţin probabil, aproape imposibil, ceea ce nu înseamnă că disputele nu pot exista, ceea ce nu înseamnă că elemente de naţionalism nu răbufnesc în mod constant.