Despre superba inutilitate a ministerelor din România şi uriaşele pagube pe care ele ni le produc

Acum, că proiectul viitoarei Constituţii şi reforme administrative a căzut în haznaua încăpătoare a "Minunatelor iniţiative politice amînat-uitate", ar fi momentul să relansez dezbaterea publică despre rosturile, rezultatele şi costurile sociale ale funcţionării instituţiilor noastre de administraţie publică. Ştiu că nimeni nu poate avea coşmaruri chiar atît de rele încît să se scoale dimineaţă pe buze cu întrebarea: "Ce-o mai fi făcînd, astăzi, ministerul X? Cu ce şi-o mai fi ocupînd el, drăguţul, timpul? Ori, "Cam cîţi bani o să-mi mai ia el din pungă, în următoarele 24 de ore?". Mă încăpăţînez să cred că, din cînd în cînd, întrebarea trebuie totuşi pusă, iar dacă am pune-o mai des, mai tare şi mai răspicat, am putea obţine în cele din urmă şi nişte răspunsuri, cu subiect şi predicat, de la cei care îşi iau lefurile, privilegiile şi averile din buzunarul nostru şi al urmaşilor, urmaşilor noştri!

Departe de a avea vreo vocaţie, ori privilegiu de necesitate, ministerele sunt un fel de buboaie instituţionale care au împodobit faţa satisfăcută a promotorilor autoritarismului şi centralismului statal, născut pe la începutul secolului al XVI-lea din competiţia puterii regale cu cea a "marilor baroni locali"!!! Franţa este epicentrul nenorocirii! Generalizarea acestei formule nu are absolut nimic de a face cu eficienţa, ori cu performanţa administrativă, ci doar cu creşterea apetitului pentru soluţii autoritariste de guvernare, al celor care au ajuns, chiar şi pe căi democratice, să deţină puterea în statele Europei. De la administraţia lui Cobert, la administraţia Uniunii Europene de astăzi, nimic nu s-a schimbat, în punctele esenţiale. Ba, ar fi totuşi ceva! Pe vremea ilustrului inventator în materie de centralizare administrativă, ministerele erau un fel de maşinării care trebuiau să producă bani pentru vistieria regelui, iar în rest, averi pentru "noua clasă" a celor care ocupau înaltele funcţii ministeriale. Astăzi, ministerele, ale noastre în mod sigur, sunt maşinării de produs uriaşe deficite în averea şi finanţele publice!

Despre superba inutilitate a ministerelor din România s-ar putea scrie o întregă Halima! Iau un exemplu, doar aşa, de amuzament! Mă scol de dimineaţă şi citesc în gazetă (electronică!) următorul text: "Ministerul sănătăţii recomandă populaţiei să evite expunerea prelungită la soare"!!!!! Las la o parte că fraza e goală complet de conţinut practic! Dar, parcă-l şi văd pe onor ministerul, cum s-a adunat el de dimineaţă în careu, poate chiar înainte de venirea ministrului, şi s-a întrebat în cor: ce să mai facem noi astăzi pentru binele cetăţenilor patriei? "Păi, să-i ferim de soare", o fi zis careva; am auzit că e periculos!" "Aşa să facem!", au repetat cu toţii în cor, iar cînd s-a aşezat ministrul pe fotoliul său, i-a şi venit hîrtia la semnat! Dacă aş lua în serios textul, aş putea da onor ministerul în judecată pentru profesarea frauduloasă a meseriei de medic! Ministerul este o birocraţie, nu un conclav de medici autorizaţi! Nu are nici o cădere să dea sfaturi medicale! Cu atît mai puţin să-şi folosească autoritatea publică, administrativă, de care dispune, pentru a sugera sau impune o anume conduită terapeutică, ori preventivă, cuiva! Cît despre eficienţa cu care păstoresc avutul public pe care-l au în gestiune, ori cea cu care cheltuie banii publici alocaţi pentru diferite activităţi, mai ales cele investiţionale şi de dezvoltare, tabloul este absolut negru - de la un capăt la altul! Armata ministerială care păstoreşte transporturile în România cheltuie în fiecare an miliarde de euro, iar rezultatul este că trenurile merg cu viteza medie de 20 sau 40 de km/h, drumurile ţării sunt 10 din 12 luni desfundate, autostrăzi nu avem, iar transportul pe apă e o simplă amintire dintr-un trecut prea îndepărtat. Poate sunteţi curioşi ce face ministerul agriculturii, într-o ţară care a avut peste 4 milioane de ha de teren agricol irigat, iar acum importă peste 70% din necesarul de hrană al populaţiei sale?!!! Vă spun drept, şi eu sunt la fel de curios! Întrebări identice pot fi adresate oricărui alt minister din componenţa Guvernului României, de la Educaţie, la Industrie, şi de la Finanţe, la Administraţie! Iar răspunsurile, oricît v-aţi mira dumneavoastră, sunt absolut identice: nişte uriaşe găuri negre, în care se pierd anual zeci de miliarde de euro, lei şi alte monede cu circulaţie acceptată pe teritoriul României! "Da, dar ce ne-am face fără ele?", o să întrebe cineva, de bună credinţă! "Cum mai realizăm reglementarea unitară, controlul şi alte funcţii pe care ministerele sunt ţinute să le realizeze?" Nu pretind că am toate răspunsurile, ori că cele pe care le forumulez sunt toate capabile să reziste la proba practicii. Ceea ce vreau să semnalez este că în loc să se apuce să căute răspunsuri bune, simple, economice şi fezabile, la acest tip de probleme, societatea românească se adînceşte, de la un deceniu la altul, în mîlul supra-birocraţiei admnistrative, tot mai puţin profesionalizată, tot mai puţin eficientă, tot mai risipitoare şi tot mai lipsită de orice răspundere pentru răul pe care-l face! Iar, răul este uriaş! Nu exagerez cu nici o iotă cînd susţin că subdezvoltarea istorică a României se datorează cel puţin în proporţie de două treimi aberaţiilor administrative pe care le-am luat şi le luăm drept instrumente ale binelui public, cînd în realitate ele sunt unelte primitive ale distrugerii!

Aş putea ţine un rămăşag public! Facem un concurs tip "Debate" cu întrebarea: "Poate fi guvernată România fără instituţia "ministerului"?" Echipa mea va susţine răspunsul afirmativ! Pun pariu că nu ne bate nimeni! Vă las pe dumneavoastră să calculaţi cam ce resurse, atît umane, cît şi financiare, s-ar elibera anual, cu şansa de a realiza ceea ce este cu adevărat de realizat în această ţară! Mă rog, cît o mai fi, să fie!