Reporter: Care sunt destinaţiile cu cea mai mare căutare, în 2013?
Lucia Morariu: Consider că cel mai mult a crescut cererea pentru destinaţiile exotice şi pentru cele de calitate din ţări îndepărtate, dar şi pentru circuitele de lux. În general, acestea încep să-şi revină la ceea ce erau ele înainte de debutul crizei. Clientul acordă mai multă atenţie seriozităţii agenţiei de la care îşi cumpără vacanţele şi calităţii produsului. Cred că turistul român a început să devină un turist mult mai experimentat, educat, pretenţios şi care nu mai este în măsură să înghită orice fel de ofertă. Au fost multe situaţii de pubicitate mincinoasă şi mulţi turişti păcăliţi, iar acum aceştia sunt mult mai atenţi decât anul trecut cui dau banii, pentru că este foarte simplu ca o agenţie să afişeze un preţ la jumătate decât cel corect şi să nu mai existe în momentul în care trebuie să-i ofere clientului serviciul.
Reporter: Cum acţionează ANAT pentru combaterea acestui fenomen?
Lucia Morariu: Noi, ca asociaţie, îndemnăm clienţii să fie atenţi la agenţia de unde cumpără serviciile, care trebuie să îndeplinească anumite prevederi legale, să deţină o licenţă de turism etc. Aceste lucruri trebuie verificate. Ne dorim modificarea legislaţiei, astfel încât firmele care vor să fie agenţii de turism să îndeplinească unele condiţii mult mai serioase decât cele pe care le avem în prezent.
Reporter: Ce ar trebui să se modifice, mai exact, în legislaţia de profil?
Lucia Morariu: Atât noi, cât şi autorităţile ne străduim să găsim un mod viabil de a înăspri modalitatea de licenţiere a agenţiilor de turism, în condiţiile protejării capitalului românesc investit de tur-operatori. Avem nevoie de agenţii de turism credibilie, corecte, plătitoare de taxe şi impozite la bugetul de stat, cu patriomoniu şi cu valoare. Pentru agenţiile de turism, ne dorim capital social minim mai mare decât pentru orice SRL, vrem o poliţă de asigurare de un alt tip care să acopere 100% banii turiştilor, să nu mai fie aprobată plata în rate sau franciza etc. Vom discuta cu asigurătorii să aibă o abordare corectă faţă de agenţiile de turism. De asemenea, ne gândim şi la alte forme de garantare a banilor avansaţi de turişti, pentru că vrem ca, în circuitul nostru, să intre doar operatorii onorabili.
Reporter: Câţi expozanţi din cadrul ANAT participă la Târgul de Turism?
Lucia Morariu: Circa 100 de membrii ANAT sunt prezenţi la târg, fiind principalii expozanţi, pe o suprafaţă de circa 9.000 de metri pătraţi.
Reporter: Cu ce oferte se prezintă aceştia în faţa turiştilor care vin la eveniment?
Lucia Morariu: Ofertele de sezon au un grad de repetabilitate destul de bun. Vorbim despre programele de tip early booking, cu termene pentru plata în avans la sfârşit de martie. Sunt promovate ofertele în care plăteşti mai puţine zile de vacanţă şi stai mai multe zile, atât pe intern, cât şi pe extern, precum şi o serie de facilităţi suplimentare cum ar fi asigurările medicale oferite gratuit sau bonus pentru achiziţionarea mai multor produse, servicii de transfer şi transport oferite bonus în cadrul anumitor campanii punctuale, în general mai multă calitate şi diversitate la produsele turistice, dar şi estinaţii noi.
Reporter: Care sunt destinaţiile noi promovate de agenţiile de turism?
Lucia Morariu: Portugalia, Muntenegru, Croaţia şi Slovenia sunt destinaţii noi, care au început să prezinte interes pentru turiştii români. De asemenea, Emiratele Arabe Unite, care nu reprezintă o destinaţie nouă, are o dinamică de creştere foarte mare din punct de vedere al volumui de vânzări. Cele clasice, foarte reprezentate cu produse, sunt Turcia, Grecia, Italia, Spania, Bulgaria, Franţa.
Reporter: Ce neajunsuri are turismul românesc, în comparaţie cu cel din ţările menţionate?
Lucia Morariu: La noi, problemele sunt reprezentate de infrastructura generală şi de cea specifică, pentru că investiţiile în unităţile de cazare sunt serioase. De asemenea, lipsa unei strategii investiţionale pe destinaţia turistică România face imposibil ca doar hotelurile să atragă turişti. Rezolvarea acestor neajunsuri ţine de autorităţi. O altă problemă este calitatea forţei de muncă angajată în turism, care nu este plătită bine şi care preferă să lucreze în străinătate.
Reporter: Ce estimări aveţi pentru acest an, legate de cifrele din turism?
Lucia Morariu: Pentru 2014, estimăm o creştere de 5% a turiştilor români pe intern, iar pe extern credem că nu va fi înregistrată o creştere, având în vedere că acest an este unul electoral.
Reporter: Mulţumesc!
• Mareea: "Early booking-ul, tot mai apreciat"
Turiştii din ţara noastră sunt în căutare de oferte avantajoase şi au început din ce în ce mai mult să acorde importanţă early booking-ului, ne-a precizat Dan Dumitru, director de marketing şi PR la Mareea. Potrivit domniei sale, bugetul mediu al unui turist român este de 300-350 de euro.
Dacă, în trecut, turiştii mergeau în vacanţe mai mult cu autoturismul individual, acum sunt foarte căutate cursele charter, potrivit reprezentantului Mareea.
"Observăm o creştere a destinaţiilor de genul Croaţiei, însă vedetele rămân Grecia şi Litoralul Românesc, respectiv Mamaia. Din păcate, turismul rural nu este încă atât de căutat", potrivit lui Dan Dumitru.
Domnia sa ne-a menţionat că cifra de afaceri a agenţiei de turism Mareea a crescut anual, în 2013 aceasta fiind mai mare cu 18-20% faţă de cea din anul precedent, iar trendul se menţine.
• Perfect Tour: "Achiziţia de croaziere - pe trend ascendent"
Turiştii români s-au îndreptat, anul trecut, din ce în ce mai mult către achiziţionarea de croaziere, potrivit lui Răzvan Scăeşteanu, PR & Copywriter Specialist în cadrul Perfect Tour. Domnia sa ne-a spus că agenţia de turism pe care o reprezintă a crescut, în 2013, pe acest segment, cu 125%.
"Avem o ofertă de croazieră începând de la 90 de euro - 3 nopţi pe Marea Mediterană, Genova-Genova cu escală în Barcelona, iar reducerile ajung până la 60%, în perioada târgului. Pentru o croazieră de o săptămână, all-inclusiv, fără băuturile alcoolice, preţurile încep de la puţin peste 300 de euro", ne-a mai spus Răzvan Scăeşteanu.
Un alt segment care a crescut, anul trecut, este reprezentat de destinaţiile exotice cum ar fi Mexic, Riviera Maya, Cuba sau Republica Dominicană. O cerere foarte mare a fost înregistrată de agenţie pe circuitele speciale cu grupuri mici de 10-15 persoane, în destinaţii precum Peru, China, India, Israel, Iordania etc.
Potrivit domniei sale, la Perfect Tour, o vacanţă de trei nopţi la Disneyland începe de la 340 de euro pentru un adult, copiii până în şapte ani având vacanţa gratuită (mai puţin taxele de aeroport).
Cele mai interesante oferte de Paşte s-au dat încă din noiembrie, a afirmat reprezentantul Perfect Tour, subliniind că cifra de afaceri a agenţiei a crescut, anul trecut, cu 88%, până la 50 de milioane de euro. Pentru 2014, Răzvan Scăeşteanu estimează o creştere a cifrei de afaceri de circa 18-20%.
• Mercury Research: "Circa un sfert dintre români nu au fost în vacanţă în 2013"
Aproape un sfert (22%) dintre românii cu vârsta de peste 18 ani nu au fost în vacanţă în 2013, iar estimările pentru 2014 sunt de creştere a acestui fenomen, potrivit unui studiu realizat de Mercury Research.
Cercetarea arată că doar jumătate dintre cei chestionaţi intenţionează să meargă în concediu într-o destinaţie turistică, iar o treime îşi planifică să meargă în vacanţă abia în 2015.
Potrivit studiului, pentru 50% dintre respondenţi, cea mai populară destinaţie turistică a fost România.
La distanţă mare, în topul ţărilor vizitate, s-au situat Italia (13%), Ungaria (12%) şi Bulgaria (12%). Alte state în care românii au ales să-şi petreacă vacanţele, anul trecut, au fost Grecia, Germania, Austria, Turcia şi Spania.
Varianta de transport cea mai utilizată pentru deplasările internaţionale a fost maşina personală/privată (52%), fiind urmată de călătoria cu avionul (47%). Pentru vacanţele în ţară, doar 8% dintre români au ales avionul, în timp ce 85% au mers în vacanţă cu maşina personală.
Pentru acesta an, România rămâne atracţia turistică cea mai importantă, pe lista destinaţiilor care atrag cei mai mulţi turişti mai regăsindu-se Grecia (14%) şi Italia (6%).