DEVALORIZAREA YUANULUI Mai poate fi oprit războiul valutar global?

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 august 2015

Mai poate fi oprit războiul valutar global?

"Rezolvarea" situaţiei din Grecia ar fi trebuit să asigure o vacanţă liniştită pentru europeni. Socotelile de acasă nu se mai potrivesc, însă, cu acelea dintr-un "târg" globalizat, unde negustorii observă cu îngrijorare declinul generalizat al cererii.

După ce a beneficiat de pe urma crizei financiare mondiale, cu ajutorul programelor interne de stimulare, China a ajuns la concluzia că modelul de creştere din ultimii ani şi-a atins limitele, pe fondul creşterii explozive a datoriilor publice şi private, a căror dimensiune nu o cunoaşte nimeni.

Din păcate, aplicarea "planului" de măsuri a început cu deprecierea semnificativă a yuanului faţă de dolarul american, cea mai importantă din ultimii 20 de ani (vezi grafic).

După cum se observă, din 2005 până la maximul ultimilor 10 ani, înregistrat la începutul anului trecut, yuanul s-a apreciat faţă de dolarul american cu 27%. În această perioadă, cea mai mare economie din Asia a crescut cu rate anuale apropiate de 10%, iar excedentul comercial faţă de SUA a atins cote record.

Toate acestea sunt acum istorie. Prin deprecierea yuanului China doreşte să-şi păstreze avantajul competitiv faţă de SUA, Europa, dar şi faţă de economiile din regiune, la fel de dependente de exporturi.

Banca centrală a Chinei a declarat că deprecierea abruptă a yuanului este un eveniment singular. Ironiile nu au întârziat să apară pe blogurile financiare, iar neîncrederea a fost confirmată în zilele următoare.

Reacţia negativă a unor membri importanţi din Congresul SUA nu a întârziat. Ei au cerut administraţiei Obama să includă China în categoria ţărilor care îşi manipulează moneda pentru a obţine avantaje comerciale.

La fel cum s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani, când membrii Congresului erau nemulţumiţi că yuanul este prea puternic, Casa Alba nu va adopta niciun fel de măsură, mai ales că decizia autorităţilor de la Beijing este aprobată tacit de FMI.

Instituţia financiară internaţională consideră că noul regim valutar pentru yuan permite o influenţă mai mare a pieţei în stabilirea cursului de schimb, după cum scrie Financial Times.

Conform unui articol de la Bloomberg, Kevin Lai, economist la Daiwa Securities, a prognozat, în martie 2014, o depreciere a yuanului cu 10% până la sfârşitul acestui an, în condiţiile în care estimările privind creditul total în dolari din China se ridică la circa 3 trilioane de dolari.

Banca centrală a Chinei a încercat să liniştească pieţele, inclusiv prin declaraţii oficiale care neagă o astfel de depreciere şi prin "utilizarea" băncilor comerciale pentru stabilizarea cursului.

Pentru consultantul financiar Martin Armstrong, intervenţia Băncii Chinei nu a constituit o surpriză, deoarece "autoritatea monetară a Chinei a declarat public că utilizează analiza fluxurilor de capital", iar "profesionalismul de la nivelul instituţiei nu este depăşit de alte bănci centrale".

Decizia Băncii Chinei reprezintă, în opinia lui Armstrong, "semnalul pentru declanşarea unei creşteri accelerate a dolarului", care va crea "haos la nivel global", în condiţiile în care creditul denominat în dolari de pe piaţa internaţională a depăşit 9 trilioane de dolari.

O analiză recentă de la JP Morgan, preluată de Financial Times, arată că datoriile sectorului privat de pe pieţele emergente au crescut de la 73% din PIB în 2007, până la 106% din PIB la sfârşitul anului trecut, fiind declanşate astfel semnalele de alarmă pentru o nouă criză financiară, urmărite la nivelul Fondului Monetar Internaţional.

În cazul Chinei, creşterea accelerată a datoriei publice şi private poate determina autorităţile de la Beijing să facă irelevant profesionalismul de la nivelul băncii centrale.

Deşi pare să existe un consens în ceea ce priveşte nivelul foarte ridicat al datoriei publice totale, nimeni nu ştie adevărata sa dimensiune. Un articol recent din publicaţia online Caixin arată că "municipalităţile nu spun adevărul despre gradul de îndatorare", conform unui studiu al Universităţii Tsinghua, în condiţiile în care estimările privind datoriile administraţiilor locale variază între 16 şi 30 de trilioane de yuani (1,6 - 4,7 trilioane de dolari)

În ceea ce priveşte creditul bancar, tot Caixin scrie că valoare creditelor neperformante a ajuns la 1,8 trilioane de yuani la mijlocul acestui an (282 de miliarde de dolari) după creşteri consecutive în ultimele 14 trimestre. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea creditelor neperformante a crescut cu 35,7%, iar ponderea acestora în portofoliul total de credite al sistemului bancar a fost de 1,82%.

Este posibilă, în aceste condiţii, trecerea la o nouă paradigmă a dezvoltării?

Andy Xie, fost economist-şef pentru Asia-Pacific la Morgan Stanley, scrie în Caixin că modelul economic urmat de China până în prezent, bazat pe producţia de masă a bunurilor de consum şi investiţiile masive în infrastructură, şi-a atins limitele. "Programele de stimulare economică sunt orientate, prin definiţie, către trecut", deoarece "încearcă să extindă utilizarea capacităţilor existente", iar din acest motiv nu reprezintă o idee bună, după cum arată Xie.

Nici pentru James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", investiţiile de dragul investiţiilor nu reprezintă o cale sigură către dezvoltare. "Foarte mult depinde de calitatea investiţiilor, adică de capacitatea lor de a conduce la creşterea productivităţii, iar în China s-a descoperit că investiţiile din infrastructură au fost însoţite de o risipă masivă a resurselor în ultimii ani", scrie Rickards în "Moartea banilor".

Mai mult, "aceste investiţii au fost finanţate prin acumularea unor datorii care nu mai pot fi plătite", ceea ce face din economia Chinei "o bulă speculativă gata să explodeze".

Opinia lui Andy Xie este asemănătoare. "Construcţiile şi noi datorii par să fie ingredientele cheie ale oricărui plan de stimulare, dar China are deja prea mult din ambele", mai scrie fostul economist de la Morgan Stanley, care propune, în schimb, concentrarea investiţiilor guvernamentale către sectorul cercetării industriale şi dezvoltarea ramurilor industriale care nu beneficiază de prezenţa companiilor multinaţionale.

În urma anunţului Băncii Chinei, James Rickards a scris pe Twitter că "dolarul a rămas singura monedă puternică", iar creşterea dobânzii de către Federal Reserve a ieşit din discuţie.

Reacţiile sunt aşteptate şi din partea BCE, mai ales pe fondul scăderii masive a indicelui bursei germane, DAX, care include în structura sa numeroase companii exportatoare.

Direcţia şi intensitatea acestora este ilustrată de minutele ultimei şedinţe de politică monetară a Băncii Centrale Europene. "Evoluţiile financiare din China pot avea un impact negativ peste aşteptări, având în vedere rolul proeminent al ţării în comerţul global", se arată în documentul preluat de Zerohedge.

În Japonia reacţia a fost mult mai deschisă şi directă. "Dacă deprecierea yuanului va reduce prea mult cererea externă pentru Japonia, Banca Japoniei va relaxa şi mai mult politica monetară", a declarat un consilier al premierului Shinzo Abe pentru Bloomberg.

Odată cu sfârşitul vacanţei, efectele deprecierii yuanului se vor transmite destul de rapid la nivel global. Oare atât a mai rămas din promisiunea dezvoltării economice, pe fondul globalizării care trebuia să aducă prosperitatea? Doar un război valutar fără sfârşit, unde nu există învingători?

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Dansul inceput in 74 la Bretton Woods nu poate sa inceteze pentru ca pentru mii de oameni intretinerea acestui dans este o ocupatie extem de banoasa. Sper sa se danseze in continuare dupa muzica americana. Muzica chinezeasca este prea stridenta pentru urechile mele iar cea germana naiv-rigida

    1. Ba da, va inceta.

      vorba este;noi romanii,castigam ceva sau piedem de la acest eveniment?

      PIERDEM!!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb