Dezumanizarea României

Graba, nepăsarea, laşitatea, apetenţa necenzurată, aş spune chiar delirantă, pentru ideologie şi propagandă în detrimentul Adevărului, cu care România a mimat "despărţirea de trecut", încheierea "definitivă" a socotelilor cu "moştenirea socialistă", este sursa principală a neorînduielilor şi a rînduielilor strîmbe care produc distrugerea în ritm accelerat a condiţiilor fără de care orice societate se destramă şi dispare. Adică, ceea ce se întîmplă sub ochii noştri.

Ceea ce s-a întîmplat în plan economic, din 1989 încoace, nu are nevoie de nici o caracterizare sofisticată: s-au vîndut en gros iluzii. Cum ar fi aceea a "înlocuirii naturale" a economiei vechi, socialiste, neperformante, rău orientate în raport cu sursele şi mecanismele de creare a avuţiei, burată de reglementări anapoda, birocraţie şi piedici nesfîrşite în calea performanţei, finanţată alandala şi întoarsă într-o rînă sau de tot cu spatele la Piaţă etc. Tot ceea ce trebuia făcut, au spus pe toate tonurile şi glasurile evangheliştii "noului model", era doar să demolăm. Să înlăturăm din calea viitorului vestigiile trecutului! Trei decenii mai tîrziu, raportul sec al realităţii spune cu totul altceva. Pe locul fostelor ruine, demolate cu sîrg, au răsărit doar afaceri imobiliare şi acelea îngropate într-o doză bună de înşelătorie, pe care au plătit-o şi o mai plătesc "fraierii" care s-au vîndut pe viaţă pentru un apartament mai răsărit într-o casă pe pămînt. Că vile, mai puţine şi, deci, mai rare. Sau, au răsărit mall-uri. Nu pentru că ar fi dat peste noi cine ştie ce val neaşteptat de bunăstare şi comerţul ar fi fost sufocat de spaţiile prea înguste! Nu, în România spălarea de bani este încă o afacere superprofitabilă, aproape la liber, mai ales dacă este pe picior suficient de mare. Economia bazată pe producţie a devenit microscopică, un fel de capră rîioasă cu care nu vrea nimeni să se încurce. Sau, o "activitate de lux" rezervată mai ales pogorîţilor cu hîrzobul din cer pentru salvarea şi propăşirea neamului românesc, "investitorilor străini", care au grijă să plătească taxe spre zero şi să "repatrieze" profitul cam spre 99%. Desigur, salariile plătite lucrătorilor români rămîn în România. Ceea ce este, desigur, foarte folositor şi mult mai mult decît nimic. Avem o "economie de servicii" în schimb, cum spunea cu mîndrie patriotică unul dintre pafariştii ajunşi prim miniştri în România tranziţiei de la dezastru spre un dezastru încă şi mai mare. Dovada că acesta este drumul pe care am apucat hotărît şi fără gînd de întoarcere este simplu de găsit: România şi societatea ei trăiesc zi de zi, lună de lună şi an de an, pe bani împrumutaţi, adică din vînzarea propriului viitor şi, desigur, a oricăror aseturi, parte din avuţia naţională, care ar mai avea valoare la un moment dat şi din care creditorii şi-ar putea scoate înapoi banii avansaţi. Aşa încît, datoria României creşte ca Făt Frumos, într-un an cît alţii în şapte. Cu peste 100 de miliarde de euro în trei decenii. E ceva!!!

Modelul aplicat în economie a fost tras la indigo pentru uzul altor domenii sociale esenţiale: infrastructuri critice, transporturi, educaţie, cercetare şi sănătate, administraţie publică, cultură etc. Toate în stare de dezastru calificat şi cu certificate în regulă! De dezastru, vreau să zic. Cine este de vină? Nimeni! Cine poartă răspunderea? Nimeni! Îţi vine să strigi, dimpreună cu disperarea marelui poet (Paul Celan): Lăudat fi tu Nimeni. Ţie bucuroşi ne închinăm. Ţie îţi aşternem. ("Psalm")

Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, morbul distrugerii s-a dezvoltat nu doar la nivelul "structurilor", "instituţiilor", "domeniilor" sociale, ci şi, aş putea spune mai ales, la nivelul "omului de rînd". "Omul este măsura tuturor lucrurilor", ne-a învăţat sofisticatul Protagoras. Doar că învăţăturile lui s-au pierdut de mult pe drumuri. Pe drumurile modernităţii a început marea rătăcire. Acum, pe drumurile postmodernităţii rătăcirea este definitivă, irecuperabilă. Modernitatea a preferat să creadă şi să propovăduiască nu omul ca măsură a lucrurilor, ci uneltele sale, tehnologia dezvoltată de el, ştiinţa din izvorul căreia tehnologia se adapă. Ce se întîmplă cu omul cînd unealta sa îi devine stăpîn ne-a învăţat Hegel. Omul se pierde pe sine, se înstrăinează, se leapădă, nu rareori bucuros, de umanitatea sa, se dezumanizează. Acesta este omul care dă măsura lucrurilor sociale azi. Lumea aceasta nu este cîtuşi de puţin întîmplător sau neconsecvenţional hîdă, alandala, cvasi haotică, săracă şi sărăcindă, amorală, imorală şi nonmorală. Ea este oglinda omului care o "secretă". Dar, cine în vremurile acestea mai are chef şi coardă pentru vibraţiile de idei ale acestor dinozauri ai epocilor revolute. Modernitatea şi-a inventat proprii filosofi, dar mai ales a generat şi hrănit o pletoră largă de "filozofi", agenţi activi ai lucrativelor pieţe de mărunţit idei şi bătut apa în piuă, create de hipertrofierea instrumentelor de comunicare în masă, de expandarea fără noimă a spaţiilor universitare unde nu se învaţă nimic, în fapt instrumente de tîmpire ideologică şi propagandistică, de "prostire a proştilor" şi, în general, de aruncat praf în ochii oricui ar vrea să vadă şi ar spera să înţeleagă totuşi ceva din ceea ce se întîmplă prin jur. Nu vă vine să credeţi? Uitaţi-vă la mareea WOC şi la victoria ei zdrobitoare asupra a tot ceea ce mai rămăsese încă nedistrus din raţionalismul şi umanismul modernităţii.

Dezumanizarea României nu este, se vede acum destul de limpede, datorată vreunei tare speciale a românilor sau vreunor condiţii speciale în care se mişcă istoric societatea noastră. Ea este produsul unor mega-tendinţe care, la nivel universal, sapă şleaurile către rîpa civilizaţiei. Asta pe care, de bine de rău, o parte din omenire s-a străduit să o ridice în ultimii 500 de ani. Adevărat, însă: uitînd sau ignorînd într-adins că Omul rămîne măsura tuturor lucrurilor! Mă rog, pînă nu va fi înlocuit de roboţi, mai mult sau mai puţin umanoizi!