Diana Şoşoacă: "Am propus alegeri prezidenţiale pe 10 şi 24 noiembrie, iar parlamentare pe 8 decembrie"

F.D.
Politică / 1 iulie

Sursa foto: https://sosro.ro/

Sursa foto: https://sosro.ro/

Preşedintele Partidului SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat luni că i-a propus premierului, la consultările de la Palatul Victoria, ca alegerile prezidenţiale să se organizeze pe 10 noiembrie, primul tur, şi 24 noiembrie, turul al doilea, iar alegerile parlamentare să fie organizate pe 8 decembrie, relatează Agerpres.

"Am solicitat, din punctul nostru de vedere, pentru a se respecta Constituţia României, să se facă 10 noiembrie şi 24 noiembrie - alegerile prezidenţiale şi 8 decembrie parlamentare, sau efectiv 10 - parlamentarele, 24 - primul tur, 8 - al doilea tur. Văd ca le-au plăcut datele acestea că sunt duminici, pică exact ca în urmă cu 5 ani, 10 şi 24, iar 8 (decembrie - n.r.) le-am spus, cred că nu ştiţi ce este. Este ziua Constituţiei României şi Sfânta Zămislire. Aşa că hai să zămislim un preşedinte pentru România care să respecte Constituţia şi să o facă superioară, aşa cum este ea de fapt şi cum a fost gândită, tuturor instituţiilor europene", a spus Şoşoacă la Guvern.

Ea a adăugat că premierul i-a spus că există şi posibilitatea comasării alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale.

"Premierul mi-a spus care sunt opiniile dânsului, există şi posibilitatea comasării alegerilor într-un anumit tur, ori turul unu, ori turul doi cu alegerile parlamentare, asta a venit de la premier, pentru că i-au solicitat probabil cei de la PNL. Am înţeles că sunt discuţii în coaliţie şi sunt luate absolut toate variantele posibile în calcul. Evident că în acel moment am făcut o argumentaţie juridică, constituţională, pe cele două decizii, din 2012 şi 2024, cu privire la comasarea alegerilor şi am spus că sunt neconstituţionale. Ni s-a invocat faptul că pe noi ne-ar avantaja. Pe mine nu mă poate avantaja încălcarea legii şi încălcarea Constituţiei. Pe mine aceste lucruri mă deranjează grav şi a fost o luptă continuă în aceşti ani, şi ca avocat înainte, pentru a implementa Constituţia ca fiind superioară tuturor directivelor şi regulamentelor", a precizat Diana Şoşoacă.

Premierul Marcel Ciolacu are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. M0as bucura sa puteti unutua o Declaratie Universala a Pacii prin UE si ONU. ASsa va faceti datoria de onoare pe Terra. Tot ce avem nevoie este PACE...RAZBOIUL NE FURA RESURSELE, aduce foamete, boli, lipsa de adapost...etc

    Eu va sprijin! SUCCES! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb