DIICOT Cluj:  Percheziţii într-un dosar de delapidare în care este vizat şi medicul Mihai Lucan

Vlad Dobrea
Anticorupţie / 20 decembrie 2017

 Percheziţii într-un dosar de delapidare în care este vizat şi medicul Mihai Lucan

Actualizare 12:04 Ungureanu: "Am sesizat încă din martie că există o deturnare de fonduri din programul de transplant"

În contextul în care se distruge justiţia, practic sunt ultimele zile în care procurorii pot să-şi facă treaba'', a declarat deputatul USR, Emanuel Ungureanu, reamintind că a sesizat încă din luna martie Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii.

Acesta a afirmat: "Nu pot decât să-mi dau seama că, în contextul în care se distruge justiţia în aceste zile, practic sunt ultimele zile în care procurorii pot să-şi facă treaba. Şi se pare că, de data aceasta, şi-o fac (...). Din păcate, acest dosar nu a putut fi făcut la Cluj datorită influenţei uriaşe pe care o are domnul Lucan asupra politicului (...) Încă din luna martie, în interpelările pe care le-am făcut către ministrul Bodog şi apoi către DIICOT am atras atenţia public cu privire la jaful care se întâmplă de 10 ani la Institutul de Urologie şi Transplant Renal. Târziu, dar se pare că nu prea târziu, procurorii DIICOT acţionează împotriva unor persoane despre care ştie tot Clujul că au jefuit mii de pacienţi, şi mă refer la familia Lucan - la tatăl şi fiul, şi cred că şi mama, care a lucrat la Curtea de Conturi".

Acesta a reamintit că a sesizat şi faptul că "există o deturnare de fonduri din programul de transplant", potrivit Agerpres.

El a adăugat: "Din informaţiile pe care le deţin, se pare că acestea sunt confirmate. (...) Iată, ceea ce părea imposibil devine un miracol de Crăciun pentru miile de bolnavi care nu vor mai fi jefuiţi".

(C.A)

----------

Procurorii DIICOT fac astăzi dimineaţă 5 perchezitii la Cluj, una fiind la o clinică medicală privată, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infractional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinte deosebit de grave, printre cei vizaţi fiind şi medicul Mihai Lucan.

Conform procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, inclusiv prin folosirea unui aparat utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapie, aparat care a fost transferat la clinica privată fără acte, conumabilele necesare find achitate tot de institut. Astfel au fost trataţi 159 de pacienţi, findu-le percepute sume cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie, relatează News.ro.

Pe lângă medicul Mihai Lucan, suspecţi în acest dosar mai sunt Valeriu Ciprian, Mihai Lucan Dan, Emil Fofiu Sânpetreanu, care, potrivit procurorilor au constituit un grup infracţional organizat, în calitate de angajaţi ai Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul institutului., respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul clinicii medicale aparţinând SC LUKMED SRL, entitate prin intermediul căreia susnumiţii şi-au promovat interesele. Perioada vizată este începutul anului 2005 - sfârşitul anului 2016, când, prin faştele lor, suspecţii au prejudiciat institututl cu o sumă în cuantum de 5.169.406,91 lei.

Această sumă reprezintă contravaloarea serviciilor medicale constând în determinările anatomo-patologice, a spitalizării unui mare număr de pacienţi şi a materialelor/bunurilor cu destinaţie în domeniul sanitar utilizate în cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Potrivit procurorilor, în perioada 2007-2009, 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/renală) în cadrul SC LUKMED SRL cu ajutorul aparatului GALIL, în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kit-urilor necesare utilizării acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de către Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, iar pacienţilor le-au fost percepute sume cuprinse între 3000 şi 6.700 euro/intervenţie, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum şi kit-ul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale plus alte consumabile specifice (butelii cu gaze - heliu şi argon), întreg setul constând aproximativ 3.800 euro/ pacient, conform News.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. S-au privatizat cu aparatura statului. Pai daca altii au facut -o si sunt bine merci, de ce sa nu o faca si ei? Cu noul cod penal iau pedeapsa la domiciliu....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb