Dilemele anului

Ca tot editorialistul care se res-pectă, mi-am zis că nu putem începe anul fără un răspuns, fie el şi tentativ, la întrebarea: Ce ne aşteaptă în 2010? Plus ramificaţiile principale: O să fie bine? O să fie mai rău? Cît de rău sau cît de bine? Pentru cine o să fie mai rău şi pentru cine mai puţin rău? Ne mai ţine criza, sau ne mai lasă olecuţă, măcar la toamnă, cît să ne revenim de revelionul următor? Unde investim şi ce vindem? Ce cumpărăm: acţiuni sau aur, case sau terenuri? Din ce ne plătim ratele, sau din ce mai trăim, dacă nu mai avem serviciu? etc. Acum, doar nu vă aşteptaţi să vă răs-pund eu la toate întrebările as-tea! Şi dacă aş şti răspunsurile tot nu vi le-aş livra, aşa....pe gratis! Iar, dacă nu le ştiu, nici nu mă prefac, şi atunci prefer să spun doar ceea ce se vede, de aici, de la mine, din foişor. Adică, despre răspîntiile care se aştern în faţa noastră în acest an şi prin care vom trece, fie că vrem, fie că nu, chiar dacă alegerile sau macazurile nu o să le facem noi, după bunul plac, ci după cum vor cei ce ne guvernează.

Cu politica este relativ uşor. Guvernul va avea în faţă, tot timpul, o singură problemă: de unde să adune bani, cît mai mulţi şi cît mai repede, pentru a menţine în funcţiune cele trei mori pe care este însărcinat să le administreze: moara datoriilor de stat, cea a salariilor şi a pensiilor, respectiv moara care produce venituri pentru magnaţii partidului şi pletora lor de acoliţi-susţinători, din teritoriu. Alegerile, aici, sunt simple! Moara salariilor şi a pensiilor va fi salvată prin scoaterea din pîine a cîtorva sute de mii de angajaţi ai statului, iar "argumentul" forte va fi rata medie a şomajului din Europa, care s-a dus binişor către 11%. Al doilea motor va fi rata mortalităţii, care va contribui substanţial la succesul politicilor guvernamentale în materie de cheltuieli cu "capitalul uman", conform prescripţiilor FMI. Moara datoriilor nu poate fi susţinută decît prin alte împrumuturi, ceea ce Minis-terul de Finanţe, dimpreună cu alte autorităţi administrative, vor fi bucuroase să facă, atîta vreme cît nu există nimeni care să le întreabe cu ce drept, în limita căror competenţe, pe ce criterii şi cu ce efecte/costuri o fac. Cît despre cea de-a treia moară, ea nu s-a oprit niciodată, cît a fost ea tranziţia de grea, deci, nu se va opri nici acum. Diferenţa va fi dată doar de ordinea în care vor fi serviţi clienţii şi, desigur, de cantitatea resurselor alocate fiecărei clici.

Dilema politică a Preşedintelui este dacă să facă reforma statului, cu politicieni, sau fără ei. Instinctul de "jucător" l-ar împinge să-i cam lase deoparte; experienţa ultimelor alegeri îl trage însă de mînecă şi-i aduce aminte că e rău cu ei, dar fără ei ar fi putut fi groasă de tot, adică să piardă mandatul! Oricum s-ar hotărî să facă, cu actuala majoritate parlamentară este imposibil să realizeze ceva. În consecinţă, ori reuşeşte să distrugă PNL şi/sau PSD, ca centre de rezistenţă politică, ori le toacă mărunt şi pregăteşte în "laboratoare" rezultatele viitorelor alegeri parlamentare. În ambele cazuri, timpul nu pare să fie de partea sa, iar împotriva timpului...nu e uşor să cîştigi!

Partidele politice vor avea o scuză seriosă să nu se reformeze, sau să încerce măcar o reorganizare mai serioasă, în acest an. PD-L-ul pentru că este la putere; PSD şi PNL pentru că nici dacă ar vrea nu ştiu cum şi nici dacă ar şti cum, nu pot să fie altceva decît ceea ce sunt. Nişte structuri formale, slabe, care, în schimbul promisiunii de acces la "tainul" guvernării, captează temporar sprijinul unor grupuri de interese organizate în afara partidului şi a regulilor sale. În esenţă, toate partidele din România ştiu să funcţioneze doar pentru a gestiona cea de "a treia moară". Ele sunt făcute să paraziteze statul, cîtă vreme se află la guvernare, iar în restul timpului să promită că vor face acest lucru, celor care i-ar putea susţine, cu votul lor, să ajungă la putere. Dilema pe care partidele nu o vor putea ocoli, în schimb, este dacă să sprijine sau nu reforma instituţională anunţată de Traian Băsescu. O dilemă grea, pentru că un nou eşec politic, rezultat din opoziţia faţă de Preşedinte şi proiectele sale ar putea fi echivalent cu certificatul public de deces.

Cu politica ne-am lămurit! În economie, însă, ce răspîntii avem? Niciuna, spun eu, cu toată siguranţa. Iar motivul este simplu: România nu mai are ceea ce se numea în termeni clasici "economie", adică structuri sistemice-complexe, de activităţi economico-sociale modelate cu ajutorul instrumentelor politice şi statale, ale guvernării. Pe teritoriul Româ-niei se desfăşoară activităţi economice, slavă Domnului!, dar ele nu mai formează un sistem integrat, oricum nu unul care să poată fi influenţat decisiv de politicile şi deciziile guvernamentale. Desigur, cu excepţia deciziei radicale a reducerii masive, a închiderii totale sau a transferului de activităţi, atunci cînd afacerile nu mai beneficiază de condiţiile privilegiate ale mult hulitelor, dar atît de vînatelor "pieţe emergente". Gogoriţa cu "marile proiecte de investiţii ale Guvernului" şi alte tămîieri cu iz keynesian, n-o mai crede nimeni, că nu prea mai e de unde. Pînă şi creditul de care se poate bucura Guvernul are o limită, iar ea a fost atinsă, ba chiar depăşită de acest guvern, încă din 2009!

Ce ne facem cu răspîntiile sociale? Va fi sau nu va fi 2010 anul marilor şi poate al incontrolabilelor "ridicări sociale"? Ipoteza aceasta nu o fac eu şi nu se referă doar la Româ-nia. "Analiştii-predictologi", care-şi vînd marfa sub marca unor firme seriose, cum ar fi "Economist Intelligence Unit", o fac, pe bani grei! Eu, unul, nu cred că aceasta va fi dilema socială a României, ci alta, cea cu care suntem obişnuiţi din moşi strămoşi, la vremuri de restrişte: supravieţuire sau sub-supravieţuire!

Pentru supravieţuire, unii dintre noi ar trebui "să se bată", să se organizeze, să facă ceva dimpreună cu alţii, nu neapărat pentru a trage un folos imediat, ci pentru a reglementa raporturi sociale de care vor beneficia, poate, copii sau nepoţii noştri. Asemenea lucruri, însă, au fost la noi dintotdeauna şi au rămas pînă în zilele noastre, doar nişte extravaganţe, la care se dedau, în mod cu totul excepţional şi rar, doar cîţiva rătăciţi! Mult mai uşor este să schimbi registrul şi să te adaptezi la regimul de sub-supravieţuire. Acelaşi care a "ajutat" România să treacă peste faza "tranziţiei", scoţînd pur şi simplu din circuitul socio- economic jumătate din populaţia ţării, trimisă de voie şi fără de voie să mănînce şi să trăiască din ceea ce creşte în curtea din spatele casei părinteşti, de la ţară, ori pe cele două hectare şi jumătate redobîndite în proprietate. Desigur, cine vrea mai mult, poate căuta, în altă parte, adică prin celelalte colţuri ale economiei europene, unde unii au aflat pe pielea lor că sclavia nu a fost încă abolită, iar drepturile salariale şi sociale sunt constituţionale doar pentru "băştinaşi".

În rest, cred că avem toate motivele să fim optimişti! Va fi un an mai bun decît 2009, cu condiţia ca alegerile pe care le vom face să nu ne ducă de la modelele supravieţuirii, la cele ale sub-supravieţuirii.