Dilemele puterii

Puterea are logica ei. Jocul începe cu ispita. Mirajul promisiunilor pe care le face este atît de puternic, încît pretendenţii, arzînd de dorinţa de a o poseda, se calcă în picioare pentru a-i sta în preajmă, pentru a-i simţi parfumurile înrobitoare. Bătălia pentru a obţine favorurile Puterii este necruţătoare. Orice mijloc este bun şi nici un mijloc, oricît de josnic, nu este ocolit. Niciodată nu cîştigă cel mai bun, cel mai puternic, cel mai frumos, cel mai inteligent, ci cel mai bine adaptat "condiţiilor de mediu", conform legilor lui Darwin. Odată obţinut, accesul legitim în iatacurile ei, bucuria, entuziasmul ţîşnesc natural din piepturile "aleşilor", care ar vrea, în acele scurte momente, să îmbrăţişeze pe toată lumea, pentru că toată lumea este, aparent, a lor. Urmează "luna de miere", cînd orice atingere este o clipă de extaz: palatele puterii, culoarele puterii, încăperile de taină sau de protocol ale puterii, luminile strălucitoare ale puterii, instrumentele puterii, primele beneficii ale puterii. Puţini sînt cei care rezistă, fără să piardă contactul cu realitatea şi simţul măsurii. După care, Puterea, asemenea unei "Călugăriţe", (Mantis religiosa), începe să-şi devoreze prada. Încet, cu metodă, de la cap. Nu înainte însă ca victima să fi depus ultima picătură de vlagă în pîntecele ei, fecundînd-o.

Pretendenţii puterii de pe malurile Dîmboviţei s-au dovedit, cu o singură şi remarcabilă excepţie, amanţi de cursă scurtă. După nici un an, tandrele mîingîieri ale puterii s-au transformat, pentru Alianţa DA, într-o strînsoare, din care înţelege deja că nu mai are scăpare. Asta, în ciuda faptului că obiectivul integrării europene se va realiza, cel mai probabil, la termenul prevăzut, 1 ianuarie 2007. Este momentul dilemelor.

Preşedintele Traian Băsescu s-a adresat naţiunii, începînd cu certitudinile: Alianţa DA şi-a epuizat substanţa politică, dacă o fi avut vreuna, şi rămînerea ei la guvernare, pînă la obţinerea certificatului oficial de integrare în UE, este doar o soluţie tehnică. Alegerea lui Tăriceanu pentru funcţia de premier a fost o greşeală, pe care acum o regretă. Organizarea imediată de alegeri ar echivala cu oprirea procesului de realizare a angajamentelor de aderare, într-un moment în care Uniunea Europeană solicită, cu şi mai mare tărie, împlinirea lor. Procesul de ratificare a acordului nostru de aderare, în ţări precum Franţa şi Germania, depinde de aceasta. Preşedintele susţine, cu bun temei, că prăbuşirea guvernării, în acest moment, este contrară Interesului naţional. Dilemele încep de aici încolo. Cu ce formulă de guvernare îşi va duce mandatul la capăt, încercînd, desigur, să-l obţină şi pe cel de-al doilea? Înlocuirea PNL cu PSD este o opţiune evidentă, dar costurile ar putea depăşi beneficiile. Un PSD, îmblînzit, vajnic admirator şi susţinător al lui Traian Băsescu, nu este uşor de imaginat. Compromisurile necesare sînt numeroase, poate chiar prea numeroase. Ambiguitatea poziţiei politice a PSD pe axa opoziţie-guvernare, admiţînd colaborarea cu PD înaintea unui verdict al urnelor pe actuala guvernare, ar putea prăbuşi bazinul electoral tradiţional - 20-25% - de care se bucură Partidul Social Democrat. În loc de un partener, PD şi-ar putea agăţa de gît o piatră de moară. Pe de altă parte, intrarea în alegeri de pe poziţii de confruntare ar putea să fie fatală PD-ului, atacat şi de PSD şi de PNL, ca să nu mai vorbim de PRM, care îi va ataca oricum pe toţi ceilalţi competitori. Riscul este enorm, acela de a plăti toate oalele sparte ale guvernării DA, poate chiar de a nu intra în Parlament, ori de a obţine un procent care nu mai permite o poziţie solidă de negociere ulterioară.

Încercarea de fărîmiţare a PSD, înainte de alegeri, este o soluţie la fel de proastă, pentru că, dacă se întîmplă, rezultatele ar putea să nu fie deloc în favoarea PD-ului. Marii beneficiari ar putea fi Partidul Conservator şi PRM. De altfel, manevra care l-a oprit pe A. Năstase să migreze rapid din PSD, arată că acest calcul a fost deja făcut, la Cotroceni.

PNL-ul are, desigur, dilemele lui. Pe de o parte, îi va fi greu să reziste tentaţiei de a "fructifica" la maxim perioada limitată pe care o mai are la putere. Dacă acest parcurs va mai aprinde şi alte "incendii" în casa PNL, cum se anunţă a fi afacerea Fondului Proprietatea, atunci alegerile ar putea semna decesul politic al grupării care şi-a asumat liberalismul pe scena politică a României post-decembriste. Nici asumarea unei campanii electorale pe cont propriu, folosind poziţiile guvernării, nu este o soluţie prea fericită, deoarece problema PNL-ului, ca şi a PD-ului este aceea de a-şi lărgi baza de susţinere electorală. Politica pe care a făcut-o la guvernare, mai ales în domeniul economic, nu a fost convingătoare nici pentru liberalii convinşi, necum pentru alţii. Alianţa PNL-PSD ar putea fi o soluţie, dar pe ce baze ar putea fi ea organizată? Pe opoziţia faţă de PD, e prea subţire. Pe promisiunea beneficiilor unei viitoare guvernări, seamănă cu vînzarea pielii ursului din pădure şi PSD-ul nu e nici pe departe un partid bîntuit de naivităţi.

În sfîrşit, ultimul dintre partidele actualei formule de guvernare, Partidul Conservator, contempla şi el hăul dilemelor ce i se aştern în faţă. Să rămînă cu PNL-ul, e ca şi cum ţi-ai miza averea pe un cal căruia "bookmakerii" îi dau bucuroşi o cotă de 1 la 100. Să se arunce fără condiţii în braţele PSD-ului, nu-i convine, ar vrea mai degrabă să fie invers. Să convingă PD-ul că este viitoarea soluţie pentru guvernare, nu e cîtuşi de puţin sigur, dată fiind opoziţia din interior pe care a exersat-o faţă de Traian Băsescu.

Singurii nedilematici sînt abonaţii la guvernare din UDMR. Ei nu plătesc nici ponoasele guvernărilor la care iau parte, nici nu au vreo inhibiţie, morală sau ideologică, cînd vine vorba să se asocieze la viitoarea guvernare.