Din Paradis, înapoi

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 septembrie 2009

Din Paradis, înapoi

Scăderile severe din piaţa chineză aduc corecţii la BVB

Leul s-a menţinut pe depreciere

Pesimismul investitorilor de pe piaţa de capital din China a influenţat ieri şi Bursa de la Bucureşti, piaţa coborând pe ansamblu cu 2%, în timp ce sectorul societăţilor de investiţii financiare (SIF) a fost cel mai afectat, cu un declin de 3,95%.

"Cred că investitorii se aşteptau la corecţii şi, după ce au văzut ce s-a întâmplat în pieţele asiatice de dimineaţă, au fost tentaţi să vândă pentru a se feri de scăderi ulterioare", a declarat Gabriel Necula, broker la Prime Transaction.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 2,23%, până la 4.249,22 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a coborât cu 1,99%, până la 2.519,07 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a pierdut 3,95%, până la 21.494,95 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 2,08%, ajungând la 9.021,40 puncte.

Leul şi-a menţinut tendinţa de depreciere, în a doua parte a şedinţei interbancare de ieri, în linie cu valutele din regiune, iar cursul de schimb se situa la 4,2240 - 4,2265 lei/euro, la închiderea pieţei locale.

Nivelul de cotare a urcat treptat, iar euro era tranzacţionat la 4,2270 lei după prima oră a şedinţei, în contextul unei corecţii pe pieţele emergente, după scăderea bursei din China. În a doua parte a zilei, cursul de schimb a oscilat uşor, iar la închidere euro era cotat la 4,2240 - 4,2265 lei/euro.

Analiştii consideră că o continuare a căderii pieţei chineze va atrage după sine o cădere şi mai mare a pieţelor emergente, inclusiv a României.

Cădere dramatică a indicelui Bursei din Shanghai

Indicele Bursei din Shanghai a înregistrat, ieri, o depreciere de 6,7%, cea mai mare înregistrată într-o singură zi din ultimul an, pe fondul temerilor privind îngheţarea creditării, care ar putea afecta lichidităţile. Analiştii cred că investitorii au vândut masiv acţiuni din cauza temerilor că băncile vor reduce creditarea, ceea ce a dus la aprecierea acţiunilor de la începutul acestui an.

Scăderea apetitului pentru risc al investitorilor i-a determinat pe aceştia să îşi caute refugiul în yeni, determinând o creştere a cotaţiei cu 1%. Întărirea yenului s-a răsfrânt asupra acţiunilor exportatorilor japonezi, acestea trâgând în jos indicele Nikkei cu 0,4%, la finalul şedinţei.

În şedinţa de ieri, indicele Shanghai Composite Index a pierdut 192,94 puncte, ajungând la 2.667,75. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de China Petroleum & Chemical Corp, ale cărei acţiuni au înregistrat un recul de zece la sută, la 11,13 yuani, în timp ce acţiunile PetroChina au scăzut cu 5,9%, la 12,91 yuani.

Alegerile din Japonia

Cea mai mare prăbuşire din ultimul an a acţiunilor listate la bursa din Shanghai a determinat, ieri, deprecierea acţiunilor din întreaga Asie de Est. Nici chiar optimismul investitorilor, după schimbarea neaşteptată în guvernul japonez, nu a fost suficient pentru a menţine indicele Nikkei pe verde.

Indicele bursei nipone Nikkei 225 a crescut fulgerător, în doar 35 de minute de la deschidere, cu peste 2,5%, după ce Partidul Democrat din Japonia (Democratic Party of Japan) a câştigat alegerile de săptămâna trecută, după mai bine de 54 de ani de "dominaţie" aproape neîntreruptă a Partidului Democrat Liberal (Liberal Democratic Party). Yukio Hatoyama, liderul partidului câştigător, va ocupa funcţia de prim-ministru, el fiind şi nepotul unui alt prim ministru, Ichiro Hatoyama, care a avut trei mandate în fruntea ţării în primii ani de după cel de-al doilea război mondial.

Entuziasmul post-electoral, care a împins Bursa japoneză la un maxim al ultimelor 11 luni, s-a domolit, însă, după prima jumătate de oră de la deschidere, după ce noul premier a anunţat că Banca Centrală a Japoniei nu va mai interveni asupra cursului yen-dolar, marcând, astfel o delimitare de politica fostei administraţii nipone, care susţinuse devalorizarea yen-ului pentru creşterea profitabilităţii exporturilor japoneze.

Wall Street a deschis ieri în scădere, influenţată negativ de piaţa chineză

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de ieri în scădere, influenţate de evoluţia negativă a pieţei chineze şi a preţurilor materiilor prime, în urma temerilor că preţurile activelor nu reflectă realitatea economică. La ora 17, ora României, indicele Dow Jones scăzuse cu 0,83%, Standard & Poor"s 500 cu 1,08%, iar Nasdaq pierduse 1,29%.

Bursa de la Shanghai a încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în scădere cu 6,7%, iar cea din Tokyo a pierdut 0,4%.

Preţul petrolului a scăzut cu aproape 1,5 dolari

Preţul petrolului a scăzut ieri cu aproape 1,5 dolari, către 70,24 de dolari pe baril, în contextul neîncrederii manifestate de investitori cu privire la perspectivele de relansare economică globală şi revenire a cererii pentru energie, după scăderile înregistrate pe bursele din Asia şi Europa.

Investitorii manifestă îngrijorare în ceea ce priveşte economia chineză, al doilea mare consumator de petrol din lume după Statele Unite, după scăderea puternică înregistrată în ultimele săptămâni pe bursa din China.

Scădere şi a burselor europene

Bursele europene aveau scăderi moderate în jurul orei 16:30, trase în jos de acţiunile din sectoarele bancar şi auto, vânzările fiind accentuate şi de pesimismul din piaţa chineză.

Astfel, indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,71%, până la 5.478,33 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,64%, până la 3.669,35 puncte. În schimb, bursa londoneză a fost închisă luni, din cauza unei sărbători.

Scăderile înregistrate arată o reîntoarcere a pesimismului pe pieţe, după ce în ultima perioadă tot mai mulţi analişti şi oficiali se grăbeau să prevadă o revenire a economiilor şi chiar o timpurie ieşire din criză. Ceea ce ne făcea să ne pipăim timid Paradisul. Acum pare că ne întoarcem înapoi.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb