Dincolo de iluzii

Criza? Care criză? Lumea îşi vede de ale ei, cum poate fiecare, cît îl duce mintea, ori punga, ori de-a dreptul inconştienţa sau capacitatea de a crea şi de a îmbrăţişa iluziile, ca un ultim refugiu al supravieţuirii. De a se culcuşi în puful lor, pentru a mai ogoi rănile zilei de astăzi şi a găsi măcar un ciob al speranţei prin care ziua de mîine să se întrezărească schimbată în bine, cît de puţin! Labirintul multicolor şi complicat al iluziilor, creat în aceşti din urmă ani, nu doar la noi, ca răs­puns la "cutremurele" succesive care scutură din temelii structurile sistemului economic al lumii şi vieţile a milioane de oameni, este, într-un fel, partea nevăzută a crizei, în care ne mişcăm.

A fost, întîi, iluzia soluţiilor imanente. Sau, cum le place unora să spună, produse ineluctabil de "mîna invizibilă" care stăpîneşte protectoare peste miraculosul domeniu al economiei. Dacă apare o problemă, mai devreme sau mai tîrziu, mîna invizibilă va produce şi soluţia pentru ea! Desigur, orice soluţie are costuri, deci vor fi "cîştigători" şi "pierză­tori", funcţie de natura ei, de modul în care va fi aplicată, de circumstanţele economice locale şi globale etc. Asta este însă regula pentru orice soluţie, oricine ar inventa-o! Criza nu este, de fapt, nici o criză, este doar unul dintre nenumăratele şi inevitabilele "accidente de parcurs" ale unui sistem economic globalizat, care nu mai poate fi controlat doar dintr-un singur punct, în care procesele şi consecinţele lor se propagă după legile speciale ale circulaţiei în reţele, bucle închise şi deschise, fractali, ori alte tipuri de structuri non-liniare, ale căror reguli ştiinţa, şi aşa precară, a fenomenelor sociale abia începe să le buchisească.

Cînd iluzia aceasta nu a mai putut să fie susţinută (ea nu a dispărut complet, pluteşte, undeva, în supa primordială a crizei!) a fost lansată în forţă iluzia "soluţiei salvatoare". În formularea ei generală a sunat cam ciudat, dar aşa-i în criză, toate reperele cunos­cute pot fi răsturnate! Statul salvator! Care este problema? Marile hub-uri ale sistemului financiar se sufocă sub greutatea "aseturilor otrăvite"! Să salvăm, deci, mult folositoarele instituţii gigant ale finanţei, prin intervenţia hotărîtă şi decisivă a statului, care va cumpăra şi recicla, într-un fel sau altul, aceste beţe puse în roţile maşinăriei sistemului economic mondial! Competiţia dintre cei care s-au aşezat la coadă, "pentru a fi salvaţi" pe spinarea cetăţeanului plătitor de impozite, a fost aşa de dură şi de politizată, iar sumele puse la bătaie, chiar dacă de ordinul sutelor de miliarde de dolari, atît de puţin îndestulătoare, încît caruselul iluziilor a trebuit pus din nou în mişcare.

Avem un bolnav cuprins de slăbiciune? Să-i dăm "întăritoare" şi el, precum Lazăr, se va scula de pe patul său de moarte şi va umbla din nou! Pe eticheta cu sticluţa minune scria simplu: emisiune monetară suplimentară! Cîtă? O sută-două de miliarde, o mie-două de miliarde? Nimeni nu are de unde să ştie, totul este să-i dăm bolnavului prescripţia! De la linguriţă, bolnavul a ajuns să bea doctoria cu cisterna, cu trenurile de cisterne, cu oceanul, dar de simţit mai bine, tot nu se simte! Dă semne îngrijorătoare, în schimb, că se îneacă! De ce? Altă iluzie! Pentru că în timp ce unii îşi inundă economia cu lichidităţi, alţii, prin Europa, cîntă aria austerităţii şi a strînsului gurii de la punga statului! Nu e cazul să mai înşir toate tipurile de "soluţii" iluzorii care au fost aruncate pe piaţă, de la experimentele "totale" ale scoaterii la mezat a celor săraci de prin sudul Europei, la reţetele de produse "combinate" gen X% austeritate + Y% investiţii şi cheltuieli ale statului = noua soluţie miracol! Problema este că ni­meni nu ştie să rezolve ecuaţia şi să găsească valorile optime pentru X şi Y, iar în plus, nici nu are liniştea să caute prea mult; peste tot alegerile bat la uşă; chiar şi în Germania! Ba chiar unii, ca să fie ridicolul total, decretează după cum îi taie capul, ba că sunt bune politicile de austeritate, ba că s-a încheiat cu austeritatea; (vezi cazul abulicului Preşedinte al Franţei care nu ştie ce să mai facă pentru a ieşi din groapa de impopularitate în care s-a prăbuşit după doar un an de mandat!).

Cît despre ograda noastră, ea s-a dat cu totul în stăpînirea angrenajului iluziilor, iar realitatea nu mai are voie să zică nici mîlc! Doamne fereşte să se vadă, ori să o audă careva! După iluzia "criza nu are traseu prin România", a venit iluzia "centurii de siguranţă"; după asta cea a "curelei de slăbit", adică a tăierilor din bruma de venituri ale salariaţilor şi pensionarilor; acum, chiar dacă sotto voce, se cîntă aria "noi am ieşit din ce era mai rău, deci criza e aproape depăşită!; ca să fie masa bogată, s-a reîncălzit supa cu strigături "nici o zi fără un acord cu FMI", plus alte strigături obişnuite la hora satului: "sistemul nostru nu-i aşa de ciuruit ca al lor", "noi nu avem problemele lor, deci nu trebuie să ne temem, ori să ne apărăm de astfel de probleme"; "Locuitori ai cetăţii, dormiţi liniştiţi, Marele Anonim veghează!". Dacă n-ar fi sîcîitoarea problemă a datoriilor, publice şi private, care nu mai pot fi acoperite decît cu noi datorii şi a termenelor de plată scadente, aproape că am putea să plecăm liniştiţi în vacanţă! Iar dacă nu noi, politicienii noştri, osteniţi după atîta "producţie de iluzii la hectar", cu siguranţă vor pleca în locurile cele mai selecte şi recreative ale plantei, acolo unde criza este a cui vreţi dumneavoas­tră, mai puţin a lor! Adevărul este că măcar propoziţia asta ar trebui să o luăm în serios! Nu e nici o iluzie: nu ei, noi o să rămînem în mînă cu nota de plată a crizelor, trecute şi viitoare!