Dinu Patriciu consideră parteneriatul României cu Gazprom, o mare greşeală

F.A.
Companii #Industrie Extractivă / 18 iunie 2009

Omul de afaceri Dinu Patriciu consideră că parteneriatului încheiat de ţara noastră cu Gazprom privind depozitarea de gaze naturale este o mare greşeală, Rusia putând pune astfel, monopol asupra preţului, potrivit NewsIn.

"Nu cred în necesitatea stabilirii unor parteneriate cu Gazprom în ceea ce priveşte depozitarea de gaze în zăcămintele depletate din România. Aceasta pot să spun cu siguranţă că este o mare greşeală pentru că această rezervă a României în capacităţi de stocare a gazelor ar trebui scoase la licitaţie internaţională şi nu negociată direct cu un mare producător. Aceste depozite de gaze reprezintă robinetul de consum şi cine are robinetul acela câştigă, nu cel care are rezervele", a declarat Dinu Patriciu, într-un interviu acordat unui post de radio.

De asemenea, omul de afaceri a precizat faptul că Rusia ar urma să deţină un monopol al preţului gazelor naturale. "Dacă dai şi robinetul celui care produce, atunci îţi faci singur o pagubă mare. S-ar putea întâmpla monopolul de preţ, controlul preţului. Aşa cum spuneam, cine controlează robinetul controlează piaţa. Dacă aceste depozite de gaz ar fi operate de companii independente, aflate în concurenţă, atunci nu preţul de furnizare al gazului de către marii producători ar fi important ci posibilitatea de arbitraj între preţul gazului vara şi preţul gazului iarna, ceea ce cu siguranţă ar duce la ieftinirea gazului pentru consumatorii din România", a afirmat proprietarul grupului Rompetrol Holding.

În privinţa participării României la proiectul gazoductului rusesc South Stream, Dinu Patriciu a declarat: "În momentul în care ai o conductă care nu este proprietatea ta, ci proprietatea producătorului, te faci din nou prizonierul monopolului de care vorbeam. Orice înţelegere depinde de modul în care este negociată", a spus Patriciu.

În ceea ce priveşte proiectul Nabucco, alternativă la proiectele ruseşti, omul de afaceri Dinu Patriciu şi-a reafirmat reţinerea faţă de realizarea gazoductului.

"Întotdeauna am vorbit despre proiectul Nabucco cu reţinere, din multe motive dar nu cel din urmă faptul că se poate să fie conducta, dar trebuie să ai ce să pui în ea. În ceea ce priveşte resursa din celălalt capăt, deocamdată nu există decât potenţial. Pentru că ea ar putea veni de cealaltă parte a Mării Caspice dacă s-ar construi o conductă trans-caspică. Atât Rusia cât şi Iranul se împotrivesc din motive ecologice, pun ghilimele de rigoare. Sunt îngrijoraţi de soarta nisetrilor şi morunilor şi impiedică acest proiect trans-caspic care ar putea alimenta conducta Nabucco. Deocamdată el (proiectul) nu există", a declarat deţinătorul grupului Rompetrol Holding.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb