Diplomaţii cu sarcini economice şi comerciale se vor întâlni la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie, informează un comunicat de presă al Camerei de Comerţ şi Industrie, remis astăzi.
"Suntem onoraţi ca timp de trei zile să găzduim această serie de întâlniri la Palatul Camerei bucureştene, mai ales în contextul în care o axă prioritară a activităţii noastre vizează sprijinirea internaţionalizării afacerilor companiilor româneşti, îndeosebi a IMM. După cum subliniam şi ieri, în cadrul sesiunii plenare de la ASE a Săptămânii diplomaţiei comerciale, România are nevoie de o strategie de susţinere pe termen lung a exporturilor cu valoare adăugată mare, concomitent cu stimularea investiţiilor în acele activităţi productive care oferă oportunităţi certe. În ceea ce ne priveşte, ne vom implica întotdeauna, prin instrumente specifice, în organizarea, în ţară şi străinătate, a unor evenimente dedicate promovării potenţialului economiei româneşti", a declarat Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), în deschiderea primei serii de întâlniri B2B ale consilierilor economici din ambasadele şi consulatele generale ale României cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri româneşti.
Evenimentul, organizat de Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) în parteneriat cu CCIB, face parte din programul "Săptămânii diplomaţiei comerciale", care se desfăşoară la Bucureşti, în perioada 3-7 iulie 2023.
"Rolul nostru, al Agenţiei, este acela de a asigura dialogul între diplomaţii cu sarcini economice şi comerciale din străinătate şi comunitatea de afaceri autohtonă, în vederea acordării de sprijin personalizat în internţionalizarea activităţii şi în atragerea de investiţii", a afirmat dr. Rareş Burlacu, preşedintele ARICE, subliniind colaborarea foarte bună cu echipa Camerei bucureştene. În ceea ce priveşte funcţionarea Agenţiei, dr. Rareş Burlacu a dat asigurări că va implementa un mod de lucru apropiat de cel al unor instituţii similare din străinătate care obţin rezultate deosebite.
Dr. Mihai Ionescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România, co-preşedinte al Consiliului de Export al României, a punctat necesitatea unei colaborări eficiente şi constructive între mediul public şi privat, în beneficiul comunităţii de afaceri. La rândul său, dr. Doru-Claudian Frunzulică, vicepreşedinte ARICE, a vorbit despre necesitatea trecerii de la o creştere economică bazată pe consum (în special din import), la una bazată pe investiţii în capacităţi de producţie care să valorifice în ţară materiile prime şi pe export. În acest context, a subliniat importanţa programelor multianuale de stimulare a sectoarelor industriale româneşti cu potenţial: agro-alimentar, materiale de construcţii, produse chimice. Complementar,Tiberiu Stroe, director clienţi în cadrul EximBank a vorbit despre instrumentele oferite în numele şi în contul statului, produse şi servicii prin care banca vine în sprijinul companiilor care activează pe pieţele externe, şi anume: credite pentru finanţarea activităţii de export, garanţii, inclusiv în cadrul unor scheme de ajutor de stat, asigurări de export.
Timp de trei zile, până vineri, inclusiv, oamenii de afaceri interesaţi să-şi internaţionalizeze afacerile - indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea, au posibilitatea de a obţine informaţii valoroase de la conducerea Departamentului de Comerţ Exterior din cadrul ARICE şi de la cei circa 50 de diplomaţi şi consilieri economici/comerciali prezenţi. Vorbim despre: oportunităţi de intrare a companiilor autohtone pe pieţele ţărilor de reşedinţă, tendinţe internaţionale în aceste domenii, exemple de bună practică, posibilităţi concrete de investiţii oferite de ţările în care România are reprezentare economică, zone în care pot fi derulate investiţii şi parteneriate comerciale, cadrul juridic şi fiscal, caracteristici economice şi politice ale fiecărui stat de reşedinţă.
Tot până vineri, oaspeţii au posibilitatea de a vizita şi o miniexpoziţie cu produse româneşti (conserve din fructe şi legume, inclusiv sucuri, produse cosmetice, apă minerală şi apă alcalină şi mineralizată, pufuleţi şi bomboane, produse de cofetărie, produse din prelucrarea alunelor de pădure), pentru care există interes de promovare pe pieţele internaţionale.
În cea ce priveşte întâlnirile B2B, până la această dată şi-au anunţat participarea circa 220 de firme (aproximativ 500 de oameni de afaceri), însă sunt bineveniţi la Palatul CCIB (Str. Ion Ghica nr. 4) şi cei care nu au apucat încă să confirme prezenţa la sesiunile de mâine şi poimâine, desfăşurate între orele 9,00 şi 13,00.