Procurorii din cadrul DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Nicuşor-Mircea Mihai, director comercial în cadrul C.N. Romarm S.A., pentru instigare la abuz în serviciu şi complicitate la cumpărare de influenţă, potrivit unui comunicat de presă al DNA.
În acelaşi dosar a fost reţinută şi Claudia Aura Mariş, care susţine că ar fi reprezentant al unei asociaţii nonprofit ce sprijină persoanele cu dizabilităţi, cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: "Începând din luna noiembrie 2014, inculpata Mariş Claudia Aura şi o altă persoană au derulat, prin intermediul a două societăţi comerciale, dar şi prin intermediul asociaţiei al cărei reprezentat susţine că ar fi inculpata, un circuit financiar prin care au vândut Societăţii Fabrica de Arme Cugir S.A. câteva mii de genţi speciale (K4 şi K5), la suprapreţ.
Concret, în perioada noiembrie 2014 - noiembrie 2015, fiecare din cele două societăţi administrate în fapt de către cele două persoane a achiziţionat genţile de la un producător, după care le-au vândut către asociaţia respectivă la un preţ dublu (rata de profit obişnuită era de 53% - 54%, cu o singură excepţie când a fost de 44%).
Mai departe, Asociaţia a vândut aceste genţi către Societatea Fabrica de Arme Cugir S.A., cu un profit minim pentru sine, pe baza unor contracte încheiate fără a se organiza o procedură de licitaţie publică.
La data de 22 decembrie 2015, Fabrica de Arme Cugir S.A. a organizat o licitaţie având ca obiect achiziţionarea aceloraşi tipuri de genţi, asociaţia reprezentată de inculpată fiind clasată pe locul al treilea.
Din acel moment, inculpata Mariş Claudia Aura a demarat o adevărată ofensivă pentru a-l determina pe directorul general al Societăţii Fabrica de Arme Cugir S.A., să cumpere de la asociaţia respectivă, cel puţin 12.000 genţi (ce fuseseră achiziţionate de către societatea controlată de inculpată anterior organizării licitaţiei).
Pe de-o parte, în perioada 21-22.01.2016, inculpata Mariş Claudia Aura s-a deplasat personal la Cugir unde a încercat în mod insistent şi agresiv să-l determine pe director să cumpere genţile respective, fără a reuşi acest lucru.
Ulterior, inculpata a contactat o persoană din conducerea fabricii de armament (denunţător în cauză) căreia i-a cerut insistent să-l determine pe director să fie de acord cu rezilierea imediată a contractului încheiat cu câştigătorul licitaţiei şi să achiziţioneze de la asociaţia pe care o reprezenta genţile. Nici această intervenţie nu condus la rezolvarea pe care o aştepta inculpata.
Pentru a asigura succesul demersului ei, inculpata i-a oferit, în luna decembrie, aceleiaşi persoane, o agendă în care se afla suma de 1.500 lei, dar a fost refuzată.
Pe de altă parte, inculpata, atât personal cât şi prin intermediul altor persoane, a depus la sediul C.N. ROMARM S.A. mai multe documente care au avut ca urmare trimiterea unei echipe de control la Fabrica de Arme, pentru a verifica, printre altele, şi modul în care s-au derulat procedura de licitaţie pentru achiziţionarea genţilor, dar şi contractul subsecvent.
La instigarea inculpatului Mihai Nicuşor-Mircea, în calitate de director comercial în cadrul C.N. ROMARM S.A., aflat în relaţii de amiciţie cu inculpata Mariş Claudia Aura, membrii echipei de control au întocmit un raport care a avut ca urmare demiterea directorului general".
Procurorii DNA mai susţin: "În acelaşi context, la data de 07 martie 2016, inculpata Mariş Claudia Aura i-a oferit martorului denunţător suma de 3.000 lei, promiţându-i totodată că, dacă va reuşi să-l determine pe noul director al fabricii să permită achiziţionarea celor 20.000 de genţi de la Asociaţie, după ce va primi contravaloarea acestora, îi va mai remite o sumă de 6.000 lei.
În aceeaşi zi, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante".
În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Potrivit procurorilor, inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile articolului 309 Cod de procedură penală.
Cei doi inculpaţi urmează să fie prezentaţi astăzi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.