DIRECTORUL GENERAL AL BVB A TRECUT "TESTUL" ASF BVB îl plăteşte pe Sobolewski cu salariul din Varşovia

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 august 2013

BVB îl plăteşte pe Sobolewski cu salariul din Varşovia

Sobolewski îşi începe mandatul între entuziasm şi scepticism

Creşterea afacerilor BVB cu jumătate într-un an de zile, printre obiectivele asumate

Ludwik Sobolewski şi-a preluat oficial mandatul de director general al Bursei de Valori Bucureşti, de ieri, după ce Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi-a dat binecuvântarea.

Practic, însă, polonezul nu era, ieri, în România.

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti a semnat cu Ludwik Sobolewski, fostul şef al Bursei din Varşovia, un contract pe patru ani, care include un salariu fix de aproximativ 17.000 de euro în valoare brută, bani pentru asigurarea unei locuinţe, dar şi un bonus de performanţă, potrivit unor surse din piaţă.

În schimb, Sobolewski şi-ar fi asumat, printre altele, o creştere a afacerilor Bursei cu 50%, în 2014, un număr de cinci emitenţi noi pe BVB, în următoarele douăsprezece luni şi o îmbunătăţire a free-floatului cu 10%.

Obiectivul listărilor nu este prea greu de îndeplinit, dacă Sobolewski are puţin noroc şi statul se ţine de programul de privatizări. Numai anul acesta ar trebui să vedem la Bursă două companii de stat - Nuclearelectrica şi Romgaz, şi posibil o companie privată - AdePlast.

Încasarea bonusului depinde de realizarea a 80% din obiectivele asumate.

În Polonia, Ludwik Sobolewski era remunerat cu aproximativ 18.000 de euro pe lună, salariul fix. Cu tot cu bonusurile încasate, Sobolewski a ajuns să câştige, în 2012, 338.000 de euro (28.166 euro/lună).

Bursa de Valori Bucureşti a încheiat primul semestru cu un profit net de 4,24 milioane de lei, în scădere cu 44,5% faţă de perioada similară din 2012, pe fondul unor afaceri mai mici cu 11% an/an, de 8,9 milioane lei, evoluţie determinată de declinul tranzacţiilor cu acţiuni (în volum cu 2,2% an/an şi în valoare cu 4,3% an/an, la 4,3 miliarde lei).

Demonstraţie de forţă "a la ASF"

Ludwik Sobolewski a părăsit postul de CEO al Bursei din Varşovia după ce a fost demis, la începutul anului, pe fondului unui scandal, aşa că, la ASF, a întâmpinat o oarecare ostilitate.

Totuşi, avizul ASF nu este surprinzător, deşi Autoritatea a făcut o demonstraţie de forţă şi i-a cam ţinut în tensiune pe Ludwik Sobolewski şi pe administratorii Bursei, strâmbând din nas la dosarul întocmit.

Mai mult, preşedintele ASF Dan Radu Ruşanu şi vicepreşedintele pentru piaţa de capital Mircea Ursache au lipsit de la întâlnirea de la finalul lunii iulie cu Ludwik Sobolewski.

Totuşi, potrivit unor surse din zona politică, sudoarea a curs degeaba, întrucât nimeni nu şi-ar fi asumat respingerea noului director desemnat de conducerea BVB.

Cu "ştampila" ASF pe dosar, fostul CEO de la Varşovia se poate muta, cu arme şi bagaje, la Bucureşti.

Sobolewski ajunge la BVB pe fondul unui val de simpatie, comunitatea pieţei de capital punându-şi în el ultimele speranţe că piaţa noastră mai poate fi resuscitată.

Unii mai că nu i-au ridicat statuie, în timp ce scepticii sunt nerăbdători să îl vadă la treabă.

Greul de abia acum începe pentru Ludwik Sobolewski şi rămâne de văzut dacă va reuşi să se adapteze "mersului lucrurilor", pe meleagurile noastre.

Alţi conaţionali ai săi nu s-au simţit tocmai bine în România: Grzegorz Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, a avut numeroase "meciuri" contra autorităţilor noastre, la fel ca şi Wojciech Zaremba, reprezentantul acţionarului minoritar al Oltchim PCC SE.

Poate, totuşi, Sobolewski este "the special one" (n.r. "cel special", supranume dat antrenorului de fotbal Jose Mourinho), iar Lucian Anghel nu s-a înşelat când l-a comparat cu tehnicianul portughez.

Cu imaginea şifonată după scandalul de la el din ţară, polonezul are o miză personală uriaşă: să demonstreze că gloria Warsaw Stock Exchange i s-a datorat şi lui într-o măsură, şi nu doar politicilor de susţinere a pieţei de capital promovate de stat, aşa cum zvonesc gurile rele.

Cei cu totul pesimişti spun însă că oricât de competent ar fi fostul CEO de la Varşovia, el nu are nici o şansă în "mocirla" locală, şi îi prezic un eşec furtunos.

Şedinţe de Consiliu mai temperate la Bursă

Timpul va da dreptate unora sau celorlalţi, însă, pe termen scurt, ne putem aştepta ca şedinţele de Consiliu la BVB să fie ceva mai liniştite, fie şi numai datorită faptului că Sobolewski nu cunoaşte limba română. Înainte să îşi verse năduful în dulcele grai românesc - unii pe ceilalţi sau pe directorul general -, administratorii Bursei vor trebui să îşi compună frazele în limba engleză, iar asta, oricât de buni cunoscători ar fi, tot îi mai domoleşte puţin.

Oricum, după demiterea lui Victor Cionga, fostul director general, şi mai ales după desemnarea lui Sobolewski drept înlocuitor, încleştarea dintre administratorii Bursei s-a mai relaxat.

Aducerea unui manager străin mai ridică o problemă Bursei. Conform actului constitutiv, şedinţele Consiliului Bursei au loc în limba română, la fel şi Adunările Generale ale acţionarilor.

Fondul Proprietatea, în spatele propunerii lui Sobolewski?

Ziarul BURSA a scris, în exclusivitate, în luna mai, că doi membri ai Consiliului Bursei - preşedintele Lucian Anghel şi Narcisa Oprea - au mers personal la Varşovia să îl "recuteze" pe Ludwik Sobolewski. Asta în condiţiile în care Bursa avea un contract cu head hunterul Radu Furnică, tocmai pentru găsirea unui nou CEO.

Potrivit unor surse, la momentul la care Bursa a rămas fără director general, din nou, după numai şase luni de mandat al lui Victor Cionga, Matjaz Schroll, reprezentantul Franklin Templeton în Consiliul Bursei, s-a arătat îngrijorat de situaţie. În acea perioadă, Schroll ar fi avansat o propunere proprie pentru funcţia de executiv. Nu este exclus ca numele avansat să fi fost chiar Ludwik Sobolewski, în condiţiile în care din Polonia provine şi şeful FP, Grzegorz Konieczny, iar Narcisa Oprea, cea care l-a însoţit pe preşedintele Anghel la Varşovia, este partener al casei de avocatură Schoenherr, care a asistat intermediarii la listarea FP la bursă.

CV Ludwik Sobolewski

Ludwik Sobolewski este doctor în drept şi a fost preşedintele directoratului şi CEO al Bursei din Varşovia în perioada 2006-2013, atunci când aceasta a devenit cea mai mare bursă din Europa Centrală şi de Est, potrivit comunicatulşui transmis ieri de Bursa de Valori Bucureşti. În perioada mandatului său, Bursa din Varşovia a excelat atât în inovaţii în piaţa de capital, lansarea de noi segmente de piaţă, gestionarea pieţelor de instrumente financiare şi de mărfuri, cât şi în implementarea cu succes a unei strategii internaţionale de dezvoltare. În cursul acestor transformări, Bursa din Varşovia a devenit o companie publică în 2010.

Anterior experienţei de la Bursa din Varşovia, Ludwik Sobolewski a fost Vice-Preşedinte executiv al Depozitarului Naţional polonez şi al Casei de Compensare. De asemenea, a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere în mai multe instituţii, precum Depozitarul Naţional al Valorilor Mobiliare, Bursa de Energie din Polonia şi al BondSpot, o companie care administrează

tranzacţionarea obligaţiunilor de stat. Ludwik Sobolewski a absolvit Universitatea Jagellonian în Cracovia, Polonia, şi Universitatea Panthéon-Assas (Paris II). A fost decorat de două ori de către preşedinţii Poloniei cu una din cele mai înalte distincţii, ordinul "Polonia Restituta," oferit pentru meritele sale în dezvoltarea pieţei de capital din Polonia.

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. sistemul scolar din era de mult apusa a avut in materia scolara o frumoasa creatie lirica unde voievodul Mircea ii da replica cuceritorului Baiazid. Daca mai punem si povestirea Sobieski si plaiesii la socoteala, viitorul nu poate fi decat BLUE VELVET :-)

    Acest polonez este ca si cum ai fi adus un Ferrari 458 Challenge in mijlocul unui parc de carute. Ce sa faca el acolo domnule si cu cine? Si ceva mai incolo este si un service tot de carute cu 2-3 adormiti! Asa vad eu locatia si oamenii. Cu cine va lucra el? Numai CA stie. Dar sa nu fiu prea sceptic, probabil cei cu care a negociat, cunosc mult mai bine parcul angajat numai pe baza de relatii si numai in vremea machidonului. Iar legat de limba, ce sa mai vorbim, probabil limbajul semnelor va fi in mare forta. Un sfat insa mi-as permite; schimba repede sistemul, daca il pot numi asa, si brokerii te vor sustine. Asa isi doresc de 15 ani, numai ca machidonul nu a avut interes in asa ceva. Doar era dezvoltat in "house"..ma face sa si rad. O fi auzit de "copy si paste" ?

    au cred ca la BVB sunt si angajati care au stiinda, dar nu a avut cine sa le ofere un cadru optim pentru a demonstra ca se poate

    Sobolewski stie in ce a intrat si cunoaste personalul de la BVB, de multe ori ineficienta unei afaceri sta in cel care conduce, angajatii fac ce spune acesta 

    1. vroiam sa spun ca de multe ori eficienta unei afaceri sta in cel care conduce, angajatii fac ce spune acesta

      Insa numai in parte. Ti se pare tie ca sefii numite de FS au "stiinta" ? Ti se pare tie ca cei angajati in mare parte numai pe ce face tati si mai au stiinta? Sa ne amintim de baiatul unuia care acum este mare la ASF, cum l-a adus machidonul si in 2 luni a si plecat la Viena..dar ma rog nu a mai ajuns( probabil nu s-a sculat), sa revenim deci, suntem noi pregatiti sa facem fata pentru performanta? Cum sa facem daca nimeni nu a avut dorinta sa ne trimita la traininguri? Pe cine trimitea machidonul toata ziua la cursuri? Cine are curaj sa o numeasca si de ce o trimitea?

      Imi place comparatia! Mi se potriveste din plin. Carutele STIE engleza? ..Asta o fi de firma..( nu de alta dar sa-mi iau si eu) sau sa-mi pun tocuri mai inalte? O veni astazi polonezul?

    daca sunt reale, obiectivele sunt subtirele. numai listarea romgaz va dubla lichiditatea si el isi asuma doar +50? este ca si cum l-ai angaja pe mourinho sa evite retrogradarea in divizia onoare. apare natural o intrebare: in ritmul asta, cand devine BVB cuirasat?

    Din rapoartele de la listare BVB reiesea ca FS avea 12.000 euro net, fara bonusuri, protocol samd. Facand comparatie cu volumele celor 2 Burse mi se pare foarte mult, exgerat cat a luat FS si cat ia polonezul acum. Suma propusa mi se pare mica. Insa nedumerirea mea este legata de faptul ca acest polnez ca si Cionga si Ionescu se angajazeza singuri sa faca volume? Nu intteleg de ce la Cionga si IOnescu executivul nu a fost demis? Cine a avut interes sa-i tina pe aia doi iar pe ei sa fie concediati? Iar acum la polonez cum va fi?

    1. Balbaila si Faraonul! Sa vada lumea ca numai ei sunt cei mai buni. Cine crezi ca a scris scrisoarea catre CA din partea chipurile..salariatilor. Stai sa vezi ce-o spune polo acum cand ii vom spune. Ei..uite ca nu le-a iesit panseta. Iti vine sa crezi ca isi dorea Balbaila, Gazarul, sa fie DG..pai..pai...pai..cum face el, are fata de asa ceva? Chiar in schemele ale ale lui ca oricum altceva nu stie, i-i iesi pasetnta?

      Sper ca primul care pleaca din piata de capital este Alin Barbu si dupa el madam cucuruz (Tanasoiu) de la depozitarul cental.

      Eu as vrea sa plece vesnica securista si categoric zambitoarea si vesnica amanta. Dl.polo stiu ca ti se traduc aceste mesaje, te rog ia in calcul si nu fii fraier ca Cionga si Ionescu. Nu au crezut in sfaturile mele si plasa au luat. Intelege ca acestea pe langa Balbaila sunt serpii rai, dar rai omule.

      Da! Sa plece! Sa ne lase cu minciunele, schemele, vrajelile si prostia lui de doi bani. Cap gol, creier cu malai de alexandria.

    E adevarat ca un singur om intr-o pozitie inalta poate schimba multe dar nu si in cazul Sobolewski. El nu a obtinut o pozitie atat de inalta ;) . Listarea companiilor DE STAT nu depinde de directorul BVB, nici volumul tranzactiilor.

    1. A obtinut aceasta pozitie Faraonul? Care a transformat o ditamai institutie in propirul SRL? Putem fi odata cinstiti si sa incepem sa spunem, ceea ce ne spunem la colturi? Unde am ajuns cu astia si cu Faraonul? De ce ne este teama de polonez si ca nu stim engleza? De ce nu am fost trimisi la cursuri ci numai Elenas Marchidansas carer si la stomatolog mergea cu masina institutiei? Putem fi sinceri fara sa acuzam pe unii si pe altii ci numai pe cine trebuieste?

      A fost nevoie de 2 luni sa aprobe ASF un director dorit de actionari.

      Cind vorbim de LISTARI si VOLUME vorbim de POLITIC (adica interese multe si incilcite) si de INFUZIE DE CASH din sure PRIVATE.

      Politicul nu va face nimic, dar NIMIC pentru polonez, iar resursele private nu vor intra in piata de "capital" din RO....nu cele adevarate, doar micii si activii 600-1000 de diletanti. 

      observ ca judecati lucrurile cu o mentalidate invechita si va plangeti ca de ce avem bursa pe care o avem

      ASF e direct interesat de dezvoltarea bursei pentru ca de aici isi ia comisioane 

      declaratiile lui Rusanu au dovedeit acest lucrupoliticul din Romania se mai schimba, fara o economie puternica nici politicul nu traieste prea bine 

      hotia a inceput sa mai fie si pedepsita, asa ca vor fi tot mai putini care vor fura din avutia statului

      polonezul stie ce are de facut, altfel nu se inahama la asa ceva 

      " polonezul stie ce are de facut, altfel nu se inahama la asa ceva"...

      Bine, dar Cionga nu s-a inhamat fara sa stie ce are de facut?

      Pe ce te bazezi? 

      diferenta o face experienta

      Sobolewski a condus o bursa si a probat succesul

      Cionga nu are in CV asa ceva 

    de ani de zile nu am avut nici o listare noua pe bvb si acum spunem ca 5 listari e prea putin pentru polonez ? ce daca se listeaza Romgaz si celelalte in mandatul sau ? de ce nu au facut cei care au condus pana acum demersurile necesare pentru a se lista mai repede ? de ce nu au adus ei nici o firma privata ?

    daca reuseste 5 listari intr-un an o sa fie foarte bine, care eu cred ca vor fi mai multe iar rulejele la BVB vor creste, chiar si cu 50% e bine in primul an 

    nu uitati ca Sobolewski are 4 ani de mandat, doar nu doreati ca pe contract sa fie triplarea rulajelor in primul an

    nimeni nu se poate hazarda la asa obiective, mai ales ca stim cu totii cum sta piata noastra de capital 

    Pot cere ce vreau mai putin pot face insa ceva cu propriu meu capsor. Am fost pusa si sefa, si director, chiar secretar general, si consilier personal, toate le-am obtinut relativ usor. Fara studii, fara bataie de cap. E usor sa ceri, bine ca nu fac, nici nu as intelege, mai bine cer si apoi dau. Am adus imbunatatiri insa la Kama Sutra, pot fi numita chiar sportiva de performanta si nu-mi este teama si rusine de nimeni. Este usor sa ceri, nu-mi cere nimeni sa fac, dar important este sa imbunatatesti KS. O mai merge acum? Sa-mi dau cv-ul la imprimanta sau sa-l trimit direct?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb