DIRECTORUL GENERAL AL REGIEI NAŢIONALE A PĂDURILOR: "Romsilva avea pe rolul instanţelor 2.800 de dosare de retrocedare, în S1"

Mina Irina
Companii #Mediu / 13 iulie 2016

Actualizare 15:46 Pahonţu a prezentat noile politici manageriale ale Romsilva

Ciprian Pahonţu, director general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, a prezentat astăzi principalele obiective şi măsuri pe care preconizează să le promoveze în noua funcţie pe care o deţine, informează un comunicat de presă al Regiei.

Ciprian Pahonţu a preluat funcţia de director general în data de 7 iunie anul acesta, în urma unui proces de selecţie organizat în baza OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă.

"Trebuie să ţinem seama că Romsilva are un rol special în societate - are ca scop principal gestionarea durabilă şi unitară a fondului forestier proprietate publică a statului. La preluarea mandatului, am găsit regia ca o structură funcţională, chiar dacă are nevoie de aplicarea unor politici de modernizare. Pentru că dispunem de o bază solidă de la care plecăm, avem în vedere creşterea competenţei profesionale a regiei, astfel încât să-i asigurăm dezvoltarea sustenabilă. Măsurile şi acţiunile preconizate se vor concentra pe gestionarea durabilă a pădurilor şi asigurarea stabilităţii economico-financiare a RNP, iar pentru atingerea acestor ţinte este nevoie şi de îmbunătăţirea calităţii profesionale a angajaţilor. De altfel, scopul final al politicilor manageriale pe care le vom promova este de a contribui la creşterea calităţii vieţii, conservarea biodiversităţii şi protecţia mediului în ţara noastră", a declarat noul director general.

Pentru atingerea acestor ţinte, Romsilva are în vedere şi colaborarea cât mai strânsă cu societatea civilă, de la mediul academic, la organizaţii neguvernamentale.

"Activitatea Romsilva va trece printr-un proces accentuat de transparentizare. Deja am luat măsuri în acest sens. Pe site-ul regiei am postat documentul cu indicatorii de performanţă pe care trebuie să-i atingă directorul general. Prin politicile pe care le vom aplica, vrem ca Romsilva să ajungă să beneficieze de o imagine corectă", a spus directorul general.

Directorul general al Romsilva a anunţat că a dispus alocarea, în 2016, a 25 milioane de lei pentru achiziţia de terenuri ce urmează să fie împădurite. Sumele sunt asigurate din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor constituit la nivelul Regiei potrivit Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic.

"Ca administrator al fondului forestier de stat, Romsilva are printre obiectivele sale şi reconstrucţia ecologică, ca element important în dezvoltarea durabilă a ţării. Am decis direcţionarea unei părţi din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor pentru achiziţia de terenuri agricole cu scopul de a le împăduri şi, astfel, să majorăm suprafaţa fondului forestier, cu implicaţii în creşterea calităţii vieţii în România. Este pentru prima dată când Regia Naţională a Pădurilor face paşi atât de importanţi în această direcţie. Politica de achiziţie va continua şi în anii următori, concentrându-ne pe terenurile agricole degradate, în zone deficitare în vegetaţie forestieră, pentru că, în acest fel, le vom da o întrebuinţare superioară. Procedura de achiziţie va fi extrem de transparentă, fiind stabilită prin HG nr. 118/2010", a mai declarat Pahonţu.

Prin HG nr. 118/2010 se stabileşte Metodologia de achiziţionare prin cumpărare, schimb sau donaţie de către stat, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva şi ceilalţi administratori, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate publică a statului. Potrivit art. 2 din Metodologia de achiziţie, fac obiectul cumpărării categoriile de terenuri în următoarea ordine de priorităţi: a) enclave existente în fondul forestier proprietate publică a statului; b) terenuri cu destinaţie agricolă care nu sunt limitrofe fondului forestier naţional, cu suprafaţa mai mare de 20 ha, situate în zonele deficitare în păduri; c) terenuri cu destinaţie agricolă limitrofe fondului forestier proprietate publică a statului; d) terenuri forestiere limitrofe fondului forestier proprietate publică a statului.

Cumpărarea de terenuri agricole în vederea împăduririi se va face în baza unei evaluări realizate de o comisie, constituită la nivel judeţean şi formată din 5 membri, aprobată de conducătorul structurii teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru fiecare judeţ. Din comisie fac parte obligatoriu un reprezentant al structurii teritoriale silvice din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, având calitatea de preşedinte, un economist, un jurist şi 2 ingineri cu studii de specialitate, care îşi desfăşoară activitatea în unitatea din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva. Comisia are ca atribuţii analiza oportunităţii cumpărării terenului, evaluarea terenului, stabilesc preţul oferit în cazul cumpărării şi supun spre aprobare conducerii administratorului documentaţia de evaluare în vederea cumpărării. HG nr. 118/2010 prevede formule matematice pentru stabilirea valorii terenurilor propuse pentru cumpărare.

"Nu pot face o evaluare a suprafeţei de teren pe care Romsilva ar putea-o achiziţiona în acest an, pentru că preţul terenului diferă de la o regiune la alta, iar orice cifră aş avansa ar echivala cu stabilirea preţului de cumpărare", a mai spus directorul general al Romsilva.

(S.A.)

----------

Retrocedările de păduri au creat şi creează în continuare probleme, iar la jumătatea acestui an pe rolul instanţelor de judecată existau 2.800 de dosare în care Regia Naţională a Pădurilor este parte, a declarat, astăzi, Ciprian Pahonţu, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, informează surse din presă.

"Problemele de retrocedare a pădurilor ne-au creat şi ne creează, în continuare, foarte multe probleme. La sfârşitul semestrului I, la 30 iunie 2016, aveam pe rolul instanţelor de judecată 2.800 de dosare în care Regia Naţională a Pădurilor este parte, dintre care 866 sunt strict dosare ce aveau ca obiect fond funciar. Suprafaţa cu care suntem în litigiu este de 533.000 de hectare", a afirmat Pahonţu.

Directorul general al Romsilva a menţionat, totodată, că, la momentul actual, activitatea Regiei trece printr-un proces de transparentizare, urmărindu-se în acelaşi timp îmbunătăţirea calităţii profesionale a angajaţilor.

"La preluarea acestui mandat am găsit o Regie cu o structură funcţională, chiar dacă, din punctul meu de vedere, are nevoie de aplicarea unor politici de modernizare. Şi pentru că dispunem de o bază solidă, avem în vedere creşterea competitivităţii, competenţei personalului Regiei, astfel încât să-i asigurăm o dezvoltare sustenabilă. Misiunea noastră principală se axează pe gestionarea durabilă a pădurilor, dar şi pe asigurarea stabilităţii economico-financiare a Regiei Naţionale a Pădurilor, iar pentru atingerea acestor ţinte este nevoie de îmbunătăţirea calităţii profesionale a angajaţilor. Activitatea Romsilva trece printr-un proces de transparentizare şi deja am luat nişte măsuri în acest sens. Pe site-ul Regiei am postat documentul privind indicatorii de performanţă pe care trebuie să-i atingă directorul general. Este o premieră, nu cred că aţi mai văzut până acum asemenea documente. Vrem ca Romsilva să beneficieze de o imagine corectă, prin măsurile pe care le vom lua", a subliniat Pahonţu.

În ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă RNP-Romsilva, Pahonţu a amintit de lipsa unor politici de modernizare, diminuarea resursei forestiere, tăierile ilegale de pădure şi lipsa cadastrului forestier.

"O primă problemă pe care am constatat-o la preluarea mandatului este lipsa unei politici de modernizare a Regiei. Avem o organizare de tip piramidal, inflexibilă, bazată pe foarte mult centralism. Avem o problemă cu incoerenţa legislativă, dublată de norme tehnice rigide, neadaptate situaţiei actuale. De asemenea, avem în cadrul organizaţiei servicii publice, funcţii de autoritate publică, obligaţii ce nu sunt legate de pădure, toate amestecate la nivel organizaţional. Avem probleme cu diminuarea resursei forestiere, ca urmare a retrocedărilor din fondul forestier administrat şi o fragmentare majoră a suprafeţelor administrate. Avem tăieri ilegale de arbori din fondul forestier încă la un nivel foarte ridicat, mult mai ridicat faţă de ce se întâmplă în pădurile europene. Avem un sistem informatic neperformant care, la această dată, nu poate livra informaţiile necesare şi care continuă să întreţină foarte multă birocraţie. O altă problemă identificată este lipsa cadastrului pentru pădurile proprietate publică a statului şi foarte important delimitările între proprietari. Avem o problemă, sesizată şi de către presă, legată de neadaptarea managementului forestier în ariile naturale protejate", a spus Ciprian Pahonţu, conform aceloraşi surse.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb