Emma Walmsley, noul director executiv al celui mai mare producător britanic de medicamente, "GlaxoSmithKline" Plc, a decis, de la momentul la care şi-a preluat funcţia - în aprilie 2017 -, să înlocuiască 50 din cei 125 de manageri de top ai companiei, anunţă Bloomberg.
Walmsley a angajat, pentru înlocuirea acestora, atât persoane din afara societăţii, cât şi din interior, prin promovare. Emma Walmsley încearcă să aducă idei noi şi să crească diversitatea în echipa de conducere.
Printre companiile de la care Walmsley a adus angajaţi se numără "Novartis" AG, "Google" şi "Teva Pharmaceutical Industries" Ltd. Astfel, Tobias Hestler, fost executiv în cadrul companiei elveţiene "Novartis", a devenit director financiar al diviziei de consum din cadrul "Glaxo", iar Christine Roth, de asemenea fost director "Novartis", a preluat conducerea francizei oncologice. Tamara Rogers, fost director la "Unilever", s-a alăturat diviziei de consum pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.
În opinia directorului executiv, "Glaxo" trebuie să-şi extindă anumite zone de activitate. În iulie anul trecut, Walmsley a lansat un plan de concentrare pe tratamente pentru boli respiratorii, infecţioase, imuno-inflamatorii şi HIV. Pe de altă parte, compania încheie sau înstrăinează mai bine de 30 de programe de dezvoltare a unor medicamente.