Directorul medical al Spitalului Militar Galaţi va prelua conducerea Spitalului Judeţean Sibiu

A.P.
Miscellanea / 20 noiembrie 2020

Directorul medical al Spitalului Militar Galaţi va prelua conducerea Spitalului Judeţean Sibiu

Directorul medical al Spitalului Militar Galaţi, Constantin Vlase, va prelua conducerea Spitalului Judeţean Sibiu, potrivit unui comunicat de presă.

Ministerul Apărării Naţionale a precizat, vineri, pentru News.ro, că locotenent-colonelul medic Constantin Vlase, directorul medical al Spitalului Militar din Galaţi, va prelua conducerea Spitalului Judeţean Sibiu.

Fostul manager al unităţii medicale din Sibiu a demisionat miercuri, la cinci zile de când vicepremierul Raluca Turcan i-a solicitat acest lucru.

Judeţul Sibiu are cea mai mare rată de infectare din ţară, iar Spitalul Judeţean Sibiu este cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, care preia cazurile cela mai grave.

În repetate rânduri, medicii au reclamat lipsa locurilor pentru pacienţii cu noul coronavirus, fostului manager imputându-i-se că nu a luat la timp măsurile necesare pentru mărirea capacităţii de tratare.

Potrivit datelor transmise de preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, în prezent sunt disponibile în Spitalul Judeţean 12 paturi ATI dedicate pacienţilor COVID, complet dotate, iar după punerea în funcţiune a noii staţii de oxigen va creşte treptat capacitatea cu încă 22 de paturi ATI.

În judeţ mai sunt disponibile paturi dedicate COVID, inclusiv paturi ATI, în Spitalul Militar, Spitalul CFR, în spitalele din Mediaş, Cisnădie şi Agnita.

În această săptămână şi conducerea DSP Sibiu a fost preluată de un medic militar.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. in Sibiu nu mai e nimeni competent?

    1. Glumesti, nu? Ultimul "competent" din Sibiu a fost pus presedinte de tara si uite in ce hal am ajuns :-)

      Johannis.Dar e plecat si ala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb