Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală faţă de omul de afaceri Dinel Staicu, pentru infracţiunea de dare de mită, precum şi a fratelui acestuia, Marian Staicu, a Ioanei Carmen Popescu, a lui Costinel Dinişoară şi a lui Ionuţ Cătălin Butaru Nistor, pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, se arată într-un comunicat transmis de către DNA redacţiei.
Potrivit documentului citat, există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada august 2011 - februarie 2012, Dinel Staicu, atât în mod direct, cât şi cu ajutorul fratelui său şi a Ioanei Carmen Popescu, a promis suma de 1,5 milioane euro, iar ulterior, a dat suma de 1,2 milioane judecătoarei Veronica Cîrstoiu. Potrivit DNA, promisiunea şi darea acestor foloase s-a realizat pentru magistratul de la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, să pronunţe o hotărâre favorabilă lui Dinel Staicu în dosarul având ca obiect contestaţia în anulare formulată de omul de afaceri.
Dinel Staicu a recunoscut, astăzi, că fratele său a dat mită 1,5 milioane de euro avocatelor sale, în timp ce el se afla în penitenciar, precizând că nu ştia nimic despre aceşti bani la vremea respectivă. Staicu a adăugat că se îndoieşte că banii au ajuns de fapt la judecătoare.
Omul de afaceri a venit, astăzi, la DNA, pentru a da declaraţii în dosarul în care judecătoarea Veronica Cîrstoiu este acuzată că ar fi luat mită pentru a anula condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare, primită de omul de afaceri în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR).
"Mă aştept să fiu arestat şi voi cere să fiu arestat", a menţionat, în cursul acestei zile, Dinel Staicu.