DNA: Fostul deputat Cătălin Rădulescu, trimis în judecată pentru obţinerea pe nedrept a titlului de luptător la Revoluţie

G.B
Anticorupţie / 20 decembrie 2021

Cătălin Rădulescu (sursa foto: Facebook)

Cătălin Rădulescu (sursa foto: Facebook)

Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi obţinut ilegal titlul de luptător cu rol determinant în Revoluţia din 1989. Alte 3 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar, potrivit Digi24.

Rădulescu este acuzat de procurori de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată, pentru că ar fi primit titlul de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant", deşi nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, potrivit unui comunicat al DNA.

În acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal Adrian Sanda, fost secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (SSPR) şi preşedinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, precum şi Corina Denisa Tănase şi Cristina Valentina Cechi, membri ai comisiei, acuzaţi de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2016, inculpaţii Sanda, Tănase şi Cechi ar fi admis cererea de acordare a titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant" formulată de Rădulescu, deşi acesta nu a desfăşurat activităţi revoluţionare într-o localitate în care, în urma acţiunilor şi confruntărilor cu forţele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute înainte de 22 decembrie 1989, ora.

Membrii comisiei ar fi admis cererea lui Rădulescu şi ar fi constatat îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declaraţii (din 2015 şi 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea sa revoluţionară în oraşele Timişoara şi Bucureşti, în perioada 16-21 decembrie 1989. Declaraţiile ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că inculpatul a desfăşurat activitate revoluţionară doar în oraşul Piteşti, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în oraşele Timişoara şi Bucureşti, potrivit procurorilor

În urma cestor demersuri, Rădulescu a primit, prin decret prezidenţial, titlul de "Luptător cu Rol Determinant" şi a obţinut astfel o indemnizaţiw de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar (în total 165.640 lei), începând cu data de 01.01.2015 până în octombrie 2021, potrivit DNA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cati or mai fi ca el???

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb