Procurorii DNA l-au reţinut, pentru 24 de ore, pe fostul deputat Mihai Banu, pentru trafic de influenţă.
De asemenea, procurorii l-au pus sub controlul judiciar pentru o perioada de 60 de zile, pe Lucian Banu, fiul lui Mihai Banu, pentru complicitate la trafic de influenţă.
Potrivit ordonanţelor procurorilor, în perioada 2010-2012, Mihai Banu a pretins şi primit, în mai multe tranşe, de la un om de afaceri, suma de 270.000 euro, pentru ca în calitate de deputat să-şi folosească influenţa personală sau prin intermediul altui demnitar, pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza judeţului Bacău.
Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale.
Din cei 270.000 euro, la solicitarea lui Mihai Banu, beneficiind de complicitatea fiului său, Lucian Banu, suma de 150.000 lei a fost remisă acestuia, de către omul de afaceri, sub pretextul achiziţionării unui teren de la o persoană indicată de acelaşi inculpat.
Astfel, la data de 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător şi firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafaţă de 10.000 mp., situat în extravilanul unei comune, preţul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei.
Această sumă de bani a fost virată de firma omului de afaceri în trei tranşe, în perioada 12.08.2010- 22.07.2011, în conturile indicate de Mihai şi Lucian Banu.
Mihai Banu urmează să fie prezentat, la data de 10 iulie 2015, Curţii de Apel Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.