DNA: Senatorul Ilie Niţă, trimis în judecată

V.D.
Anticorupţie / 18 mai 2018

DNA: Senatorul Ilie Niţă, trimis în judecată

Senatorul Ilie Niţă a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu, efectuarea de operaţiuni incompatibile cu funcţia, evaziune fiscală şi fals în înscrisuri şi în declaraţii, informează DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis Redacţiei noastre, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Ilie Niţă, la data faptelor vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi, ulterior, senator în Parlamentul României, pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, două infracţiuni de evaziune fiscală, patru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, şi şapte infracţiuni de fals în declaraţii.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei şi Florin Ivanovici, avocat în Baroul Suceava şi reprezentant legal la Casa De Insolvenţă Bucovina IPURL, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi Niculina Niţă, soţia senatorului, director al unei grădiniţe, pentru patru infracţiuni de folosirea funcţiei pentru favorizarea altor persoane şi patru infracţiuni de fals în declaraţii.

În faţa judecătorilor urmează să ajungă şi Ilie Chitic, administrator al SC Teona Build SRL Suceava, pentru uz de fals în formă continuată, Casa de Insolvenţă Bucovina IPURL, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi societatea Teona Build SRL pentru evaziune fiscală.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul transmis instanţei că, în perioada 2009 - 2017, Ilie Niţă, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi, ulterior, senator în Parlamentul României, ar fi exercitat în fapt atribuţiile de control şi administrare a unei societăţi comerciale, deşi, potrivit statutului societăţii, administrator era o altă persoană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb