DNA:  Vameşii de la Albiţa stingeau lumina când primeau mită, negociau şi, uneori, dădeau rest

F.A.
Anticorupţie / 23 decembrie 2013

Vameşii de la Albiţa stingeau lumina când primeau mită, negociau şi, uneori, dădeau rest

Vameşii de la Albiţa trimişi în judecată de procurorii anticorupţie se fereau, în unele situaţii, să ceară explicit mită şi alegeau locuri slab luminate în care să primească banii, iar în alte cazuri acţionau fără nicio reţinere, negociau şi chiar le dădeau rest celor lăsaţi să treacă graniţa, relatează Mediafax.

Informaţiile sunt prezentate în rechizitoriul prin care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Iaşi a trimis în judecată 22 de lucrători şi controlori vamali de la Biroul Vamal Albiţa.

Iniţial, pentru adunarea probelor au fost folosiţi doi investigatori români sub acoperire, a căror activitate a fost însă "percepută ca fiind suspectă" atât de către vameşii români, cât şi de către cei moldoveni. În aceste condiţii, DNA şi Centrul Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova au alcătuit o echipă comună de anchetă, fiind trimis pe teren un investigator sub acoperire moldovean.

Acesta a pretins că desfăşoară activităţi de coletărie pentru societăţi din Republica Moldova, pe traseul Chişinău - Braşov (de unde erau preluate colete de la un autocar al firmei Atlassib, care venea din Italia) şi retur, şi a tranzitat astfel frontiera în perioada 2.07-22.10.2013 la volanul unei autoutilitare, prin punctele vamale Albiţa (România) şi Leuşeni (Moldova), se precizează în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor anticorupţie, activitatea investigatorului moldovean "a relevat, pe de o parte, că de regulă, urmare probabil a acţiunii DNA din 2011 (ce i-a vizat exclusiv pe poliţiştii de frontieră), lucrătorii vamali din Vama Albiţa s-au manifestat cu prudenţă în a-i pretinde în mod explicit sume de bani cu titlu de mită, adoptând un comportament disimulat pentru a-şi exprima pretenţiile băneşti: gestică, mimică, folosirea de expresii cu subînţeles, notarea sumelor de bani solicitate pe coli de hârtie, stingerea luminii în momentul remiterii banilor, solicitări de descărcare a coletelor în vederea efectării controlului amănunţit, tergiversarea controlului etc.", se arată în documentul citat.

Pe de altă parte, au existat şi situaţii în care, sfidând orice instinct de autoprotecţie, lucrătorii vamali i-au cerut în mod explicit investigatorului diverse sume de bani, au negociat cuantumul acestora, au dat chiar rest ori i-au pus în vedere ca la trecerile ulterioare să-şi facă un obicei din a le da mită, susţin anchetatorii.

Astfel, într-una dintre zilele când a trecut frontiera, investigatorul s-a prezentat în vama Albiţa, pe sensul de intrare dinspre Republica Moldova, la volanul autoutilitarei încărcate cu pachete pentru cetăţenii moldoveni aflaţi la muncă în Italia - printre acestea aflându-se, demonstrativ, şi 11 sticle cu vin. După efectuarea controlului de către poliţia de frontieră, a fost preluat de către un lucrător vamal care l-a chestionat cu privire la mărfurile transportate, acesta constatând personal că în interiorul microbuzului se află cantitatea de 7,25 litri de vin, şi nu 4,5 litri, cât declarase investigatorul.

"Ulterior, cei doi s-au deplasat la cabina vameşilor, unde inculpatul i-a cerut explicit investigatorului o sumă de bani pentru a-i permite accesul în România", se menţionează în rechizitoriu.

Solicitarea mitei, primirea acesteia şi chiar şi faptul că vameşul a dat rest reies din înregistrarea convorbirii.

"Hai! Uăii, da' cum? N-ai pregătit până acu'?", i-a spus vameşul investigatorului sub acoperire, indicându-i cum să se poziţioneze pentru a nu fi observat de alte persoane: "Mişcă-te mai repede! Stai mai înspre uşă aşa, mai sprijinit de uşă! Aşa!...Uăi, vină mai încoace!".

În aceste condiţii, mai arată DNA în rechizitoriu, investigatorul i-a dat inculpatului o bancnotă de 50 lei, acesta restituindu-i 30 lei (!). "Îi mult uă (...) Îi mult, stai că-ţi dau rest. Aşteaptă oleacă! Stai aşa", i-a spus lucrătorul vamal, care i-a permis apoi intrarea pe teritoriul României cu întreaga cantitate de 7,25 litri, vin după înregistrarea mijlocului de transport în fişa de evidenţă proprie.

Un număr de 22 de lucrători şi controlori vamali din cadrul Biroului Vamal Albiţa au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie, în 17 decembrie, de către procurorii DNA Iaşi.

Dosarul va fi judecat la Tribunalul Vaslui.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb