Doi primari şi-un preşedinte

"Doi primari se legănau pe o pânză de păianjen". Ca în vechiul cântec din folclorul copiilor vedem cum, de vreo săptămână încoace, numărul primarilor Bucureştiului creşte. Cum porneşte Sorin Oprescu într-un soi de vizită de lucru, apare şi Călin Popescu Tăricea­nu urmat de câte un ministru. Mai întâi a fost pasajul rutier Băneasa, unde primul ministru a fost însoţit de fostul adversar din primul tur al primarului general, Ludovic Orban, apoi au urmat sâmbătă noile pieţe volante, ocazie cu care s-a alăturat convoiului tehnocratul Dacian Cioloş. De parcă Bucureştiul ar avea de acum doi primari, unul ales şi unul adăugat.

Pe vremea când încă era primar Adriean Videanu, blocajele rutiere continue din circulaţia bucureşteană au creat ocazia ca primarul general să fie chemat la palatul Victoria pentru a-i fi cerute explicaţii. Atunci era administrată o lecţie. Acum vizite de lucru comune premier-primar se desfăşoară după alt ritual. Relaţia simbolică e alta. Totul se întâmplă pentru a demonstra că Bucureştiul e pe drumul cel bun. Pe de altă parte, interesul şefului guvernului pentru Bucureşti asigură un sprijin politic deloc de neglijat "independentului". Şi, cum urmează şi alegerile parlamentare în toamnă iar primul ministru candidează pentru un colegiu uninominal chiar în Bucureşti, e posibil ca vizitele de lucru ale celor doi să se înmulţească în deja declanşata precampanie. Căci bătălia pentru noul Parlament, în cazul în care se va aplica noul sistem electoral, va avea accente dramatice.

Între timp, Traian Băsescu a făcut vizite fulger în cinci state din zona Mării Negre. Incursiunea sa într-o zonă în care Rusia tocmai încearcă să impună o nouă formă a vechii doctrine brejneviste a suveranităţii limitate inaugurate în 1968 cu invazia Cehoslovaciei dezmorţeşte puţin politica externă românească. Fără să schimbe datele problemei - şi cum s-ar putea asta dată fiind situaţia de pe teren? - vizita şefului statului român transmite un mesaj. Iniţiativa de politică externă a lui Traian Băsescu răspunde, fie şi parţial, unei duble cerinţe. Intervenţia rusească în Georgia nu a lăsat indiferentă opinia publică românească, iar ambiguitatea primelor reacţii oficiale româneşti în comparaţie cu promptitudinea polonezilor sau a balticilor a creat o stare de disconfort. Încercând o nouă abordare a crizei din Caucaz prin vizitele sale nu doar la Tbilisi şi Kiev, ci şi la Chişinău, Ankara şi Baku, Traian Băsescu a încercat marea cu degetul. Chiar dacă incompletă şi improvizată, iniţiativa sa marchează o diferenţă semnificativă faţă de "tăcerea" tactică a lui Ion Iliescu din timpul celeilalte mari crize pe care am trecut-o în zonă, din timpul puciului de la Moscova din 1991. Acum, cu o întârziere mioritică, prin preşedintele său România a încercat ceva. Şi, ca de obicei, ceea ce va conta va fi continuarea şi sistematizarea acestui demers.

În fond, fiecare dintre aceşti politicieni încearcă să îşi demonstreze abilităţile şi să punc­teze într-o dispută de politică internă. Pe când cei doi coechipieri, Călin Popescu Tăriceanu şi Sorin Oprescu, organizează un fel de coaliţie ad hoc, în primul rând mediatică, dar şi operaţională, cu discrete, dar clare tendinţe antiprezidenţiale, Traian Băsescu oferă şi o altă imagine a sa. Între timp ceilalţi politicieni par să facă figuraţie.