Moneda americană s-a depreciat ieri, pe pieţele externe, faţă de euro, după ce unul din reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) a declarat că prăbuşirea sectorului imobiliar din SUA încă reprezintă "un risc serios" la adresa pieţelor financiare.
Într-un discurs adresat naţiunilor asiatice, John Lipsky, directorul general adjunct al FMI, a precizat: "Încă vedem riscuri serioase la adresa stabilităţii financiare globale". În opinia sa, problemele financiare generate la nivel mondial de criza creditelor ipotecare subprime din SUA nu par să se fi terminat.
Dolarul a avut un curs de 1,5668 unităţi/euro pe piaţa europeană, respectiv 1,5657 unităţi/euro la New York, faţă de 1,5510 unităţi/euro în ziua precedentă. Euro a fost impulsionat şi de faptul că unul dintre consilierii guvernamentali germani a declarat că Banca Centrală Europeană ar putea majora dobânzile în curând.
Analiştii sunt de părere că dolarul a fost supus presiunilor în raport cu euro în ultima vreme, ceea ce ar putea reprezenta începutul unui nou trend. Şi aceştia sunt de părere că, deocamdată, nu s-a terminat criza financiară, care va afecta în continuare evoluţia dolarului.
Preţul petrolului a trecut de 129 dolari/baril
Cotaţia ţiţeiului brut a trecut ieri, la New York, de 129 dolari barilul, consemnând un nou maxim istoric, după ce miliardarul american Boone Pickens, fondatorul "BP Capital" LLC, a declarat că preţul ar putea ajunge la 150 de dolari/baril anul acesta. În opinia sa, ascensiunea este determinată de faptul că livrările de ţiţei nu acoperă cererea.
Cotaţia ţiţeiului cu livrare în iunie a fost de 128,87 dolari/baril la ora 9:25 a.m., la New York Mercantile Exchange, în creştere cu 1,82 dolari (1,4%). Anterior, preţul urcase la 129,31 dolari/baril, cel mai ridicat din toate timpurile.