Domnia fricii

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 3 aprilie 2017

CRISTIAN PÎRVULESCU

Un aşa zis joc promovat pe reţelele de socializare, Sfidarea balenei albastre (Blue Whale Challenge) a provocat, la noi sau aiurea, o psihoză care demonstrează, o dată în plus, cât de uşor poate domnia fricii să înlocuiască domnia legii. Cum se face că un zvon, o ştire falsificată, o autentică fake news a fost transformată, fără vreo analiză cât de cât serioasă, într-o ameninţare reală şi imediată atât la adresa adolescenţilor, cât şi a ordinii stabilite a lumi? Promovate, mai întâi, de Rusia Today şi Novaya Gazeta - media a căror istorie în ceea ce priveşte distribuirea de fake news şi de prezentare a unor alternative facts este deja cunoscută - aceste ştiri falsificate par să combine un atac împotriva efectelor "maleficului" internet asupra tinerilor cu încercarea de a creşte ratingul. Dar nu ştirea, ci difuzarea sa, dar mai ales preluarea sa necritică, creează psihoza care a cuprins şi România. Să fie oare şi acesta un simptom al, ceea ce unii numesc, post-fascism?

În numărul de vineri, 31 martie, al cotidianului francez Liberation, la rubrica "Decriptaj", articolul Sinucidere şi joc macabru: Blue Whale Challenge, de la zvonuri la panică (Suicide et jeu macabre: Blue Whale Challenge, de rumeurs en panique) demonstrează cum această panică este alimentată din imprecizii şi zvonuri difuzate de câteva săptămâni printr-o serie de articole şi anunţuri alarmiste (unele făcute chiar de poliţia naţională), deşi nicio victimă nu a putut fi documentată în Franţa. În acelaşi sens, unul dintre cele mai celebre site-uri de decriptaj, Snopes.com, cunoscut şi ca Pagina de referinţă a legendelor urbane (Urban Legends Reference Pages), a publicat pe 27 februarie articolul A fost jocul numit Balena albastră responsabil de zeci de sinucideri în Rusia? (Was a Game Called "Blue Whale" Responsible for Dozens of Suicides in Russia?), în care constat că nu există nicio probă care să confirme că sinuciderile (care sunt în mod constat de ordinul a câtorva sute pe an în rândul adolescenţilor din Rusia) ar avea vreo legătură cu grupurile de socializare de pe internet acuzate. Articolul celor de la Snopes.com porneşte de la o investigaţie apărută pe site-un Radio Europa Liberă în 21 februarie, Jocul care trimite la sinucidere dă fiori lumii vorbitoare de rusă (Teen "Suicide Games" Send Shudders Through Russian-Speaking World), care, în urma unei serioase documentări şi a unor experimente cu Balena albastră, constată că nu există nicio legătură directă între joc şi sinuciderile raportate de presă.

Din punct de vedere al credibilităţii, anumite zvonuri, cu toate că se transmit în principiu "de la gură al ureche", sunt defavorizate de prezentarea lor în media. Aşa cum se întâmplă de multe ori, zvonul pe care în analizăm nu este altceva decât reluarea continuă şi adaptarea unui patern. Însă atunci când presa şi responsabilii politici sau societali cred că trebuie să ia poziţie, temerile se generalizează creând un climat de frică. Or, de această frică profită politicienii şi animatorii specializaţi în distribuirea informaţiilor apocaliptice. Iar un asemenea teren este cât se poate de favorabil post-fascismului, termen care a intrat în atenţia opiniei publice în legătură cu Donald Trump.

Conceptul de post fascism pune în evidenţă tendinţele unor politicieni sau partide politice care aparţin în general spectrului dreptei radicale de a-şi însuşi o formă modificată şi adaptată epocii noastre a fascismului care le permite să participe la viaţa constituţională fără însă a respecta drepturile şi libertăţile civile, astfel încât, după cum explica cunoscutul filosof social maghiar născut în România - Gaspar Miklos Tamas - într-un interviu din septembrie 2015 apărut în ziarul suedez Arbetet global, "nu mai este nevoie de o dictatură formală". Pe de altă parte, dar în acelaşi context ideatic, profesorul de istorie de la Yale, Timothy Snyder, atrăgea atenţia că post-adevărul este un pre-fascism, şi, deci, că abandonarea faptelor înseamnă şi abandonarea libertăţii. Or, exact aşa s-a întâmplat cu Sfidarea balenei albastre, când o ştire falsificată (relaţionarea sinuciderilor cu Balena albastră) a creat o psihoză care a pus sub semnul întrebării eficienţa domniei legii. Dacă nu ar fi conjunctura actuală, o astfel de ştire ar fi un alt fapt divers. Dar într-un moment în care totul pare să se prăbuşească, jocul cu panica şi frica îşi dezvăluie fără pudoare caracterul antidemocratic.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Penibil messajul. Adica jocul "Balena albastra" nu exista si totul este pus la cale de politicienii "post-fascisti"? Parvulescule, esti praf!

    1. Comentatorule, mai informeaza-te!

      Balena albastra cum ziceti voi in Romania exista. A fost vazuta si s-a omorat de braconaj. Dus la Donetk si identificat. Presa asta la noi nu vazut nimic? Noi vazut ca vazut pe intuneric, avem lichid care face asta. Vandut si la voi cu diferite denumire, nu costa mult lei.

      Serviciile securiste, preocupate de politicienii românii neteleghidați de Klemm, tocmai ne aduc precizarea că acest joc nu există, se cheamă Nerve și, de fapt, e film artistic, adică, după Pârvulescu, real-news.

      Câte copeici câștigi la Securitate?

      eu o cred pe Firuta. :))

    Abereaza ca de obicei. Nu zic tot timpul pentru ca nu-i citesc toate capodoperele. Mi-ar trebui rabdare si nervi de otel.

    Mama lor de fascisti :) Bine ca exista unii ca acest domn, ca tovaras nu pot sa-i zic, Parvulescu, care infiereaza cu manie proletara tot ce misca impotriva Internationalei.  

    1. Bati campii.

      Omul te-a informat onest ca Balena albastra este o minciuna. 

      Ai vreo justificare sa-l ataci? 

      Nu.

      In schimb, castigi adepti. 

      Nu mai e politolog? A ajuns securistolog ;și cerne pentru noi pietrișul de neghină?

    Corect

    ... sa inteleg ca "balena albastra" dp retelele sociale e o vrajeala, sa nu ma tem de ea ... da' site-urile alea de "fake news" ar trebui sa ma inspaimante amarnic, sa ma tin deoparte ... fascistii aia de dinainte de Trump sunt buni, ar trebui sa-i aplaud ... post-fascistii astia de azi sunt rai, trebuie sa ma tem de ei ... apoi domnule Parvulescu, oricum as interpreta editorialul dumneavoastra tot nu scap de frica ... personal nu mai cred nici in prognozele meteo ... asa am invatat sa ma bucur si de zilele mohorate ;) ...

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb