Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, astăzi, după publicarea deciziei TAS de a nu reprograma meciul cu Pandurii Târgu Jiu, că exista puţină tensiune privind acest anunţ, dar nu şi-a făcut multe griji, potrivit Realitatea.net.
"Nici nu m-a preocupat prea mult această problemă, deşi puţină tensiune exista. Oţelul nu era implicată în această problemă, iar decizia era una luată după regulamentele interne. Suntem o campioană meritată", a spus Dorinel Munteanu.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a dat publicităţii, astăzi, un comunicat, în care anunţă decizia de a respinge memoriul clubului Pandurii Târgu Jiu, astfel că meciul cu Oţelul Galaţi din etapa a XIX-a a Ligii I va rămâne omologat cu scorul de 0-3.